În cadrul ședinței, convocată conform prevederilor statutare și legale, au fost prezenți acționarii deținători ai unui număr de 25.864.908 acțiuni, reprezentând 80% din capitalul social. Statul Român, acționar majoritar prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, a fost reprezentat de Laura Gîrlă și Adrian Olteanu, conform împuternicirii înregistrate oficial. Acționarul minoritar, Fondul Proprietatea, care deține 20% din acțiuni (6.486.226 acțiuni), nu a fost prezent și nu a transmis vot prin corespondență. Convocarea adunării s-a realizat în conformitate cu art. 15 alin. (1) din statutul societății, art. 117 și art. 117¹ din Legea nr. 31/1990 privind societățile, precum și cu publicarea prealabilă în Monitorul Oficial nr. 277/22.01.2025 și nr. 602/07.02.2025. Ședința a fost prezidată de Elena Vlad, în baza unei împuterniciri emise de președintele Consiliului de Administrație, Găvruța Adrian. În urma voturilor valabil exprimate, Adunarea Generală a Acționarilor a adoptat următoarele două decizii importante. Astfel, a fost aprobată achiziția de active de la CFR Marfă. În baza art. 52 alin. (1) din OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice și a art. 19 alin. (1) lit. ee din statutul CN APM, adunarea a aprobat tranzacția de achiziție a unor active aparținând SNTFM CFR Marfă. A fost aprobat prețul de vânzare-cumpărare, iar directorul general al companiei a fost împuternicit să semneze contractul în numele CN APM SA, în calitate de cumpărător, conform notei interne nr. 5837/10.02.2025. Directorul general a fost mandatat pentru formalități administrative. În baza art. 131 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a decis mandatarea directorului general pentru îndeplinirea tuturor actelor și formalităților legale necesare în vederea înregistrării și publicării hotărârilor adoptate la Oficiul Registrului Comerțului. Totodată, s-a aprobat posibilitatea delegării parțiale sau totale a acestui mandat către alte persoane. Deciziile au fost publicate în Monitorul Oficial al Românie din data de 30 iunie 2025. Citește și: Dosarul DNA care a cutremurat Portul Agigea rămâne pe masa judecătoarei Niţeanu. Cererea de recuzare, respinsă. Ce se va întâmpla mai departe
La fața locului intervin pompierii din cadrul Detașamentelului Fripis cu o autospecială cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare și un echipaj SAJ. Din primele date, în urma accidentului rutier a fost implicată o singură victimă, un bărbat, găsit de echipajele medicale conștient, cooperant, cu o contuzie de membru superior și bazin. Acesta a refuzat transportul la spital.
.
Copilul a fost prelua, imediat, de ambulanța SMURD și transportat, de urgență, în stare gravă, la spital. „În jurul orei 18.00, un copil în vârstă de 3 ani a căzut de la înălţime, de la etajul 5 al unui bloc de locuinţe din municipiul Braşov. La faţa locului s-a deplasat de urgenţă un echipaj SMURD cu medic, care a intervenit prompt pentru acordarea asistenţei medicale de specialitate”, a transmis, luni,
.
Prin intermediul serviciului se va asigura realizarea documentației în vederea implementării proiectului în cadrul unui apel de proiecte ce vizează realizarea unui sistem fotovoltaic pentru acoperirea consumului propriu de energie electrică. La acest moment, se lucrează la proiectul tehnic, data de finalizare a lucrărilor fiind 31 decembrie 2026. Reamintim că Primăria Poarta Albă a semnat contractul de finanțare în data de 25.04.2025. În ședința Consiliului Local Poarta Albă a fost
.
Este vorba despre amenajarea, consolidarea și modernizarea imobilelor C1 și C2, situate pe Ștefan cel Mare nr. 133, în municipiul Constanța, în vederea înființării Secției Medicale III cu compartiment de reumatologie, dar și a unui Centru de excelență în tratarea bolilor reumatice și a unei baze de tratament conforme normelor europene. Proiectul are o durată de execuție de 24 de luni, iar autorizația este valabilă până la 30 iunie 2027.
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.