ANR a luat în vizor ambarcațiunile de agrement: A plouat cu sancțiuni și dosare penale
Inapoi

ANR a luat în vizor ambarcațiunile de agrement: A plouat cu sancțiuni și dosare penale

Postat cu 5 ore în urmă

Update cu 5 ore în urmă

Timp de citire: 1 minut

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Actualitate
Verificările au avut loc pe întreg teritoriul țării, atât pe lacuri, cât și pe fluviu, în porturi turistice, puncte de acostare și zone de pescuit frecventate în această perioadă de sezon estival. Pe parcursul acțiunilor de control au fost verificate: În urma acestor controale, au fost descoperite mai multe nereguli, care au dus la aplicarea unor sancțiuni contravenționale în valoare totală de 125.000 de lei. Printre cele mai întâlnite nereguli constatate de inspectori se numără: Totodată a fost deschis un dosarul penal, întocmit în conformitate cu art. 28 alin.1 din Legea nr. 191/2003, privind arborarea fără drept a pavilionului român ori punerea în exploatare / navigaţie a unei nave neînregistrate. Aceste controale vor continua pe toată durata sezonului estival. Obiectivul principal rămâne asigurarea unui climat de siguranță pe apele din România, atât pentru turiști și pasionații de sporturi nautice, cât și pentru operatorii economici și pescarii care desfășoară activități legale. Respectarea regulilor salvează vieți, iar dotarea corespunzătoare a ambarcațiunilor și documentele în regulă nu sunt opționale, ci esențiale.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Incendiu în Poarta Albă, la 4 gospodării! Flăcările au cuprins inițial vegetația uscată

Către locul procedurii incendiului din Poarta Albă au fost direcționate mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al județului Constanța. Intervenția este în desfășurare. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, incendiul de la Poarta Albă s-a manifestat pe o suprafață totală de 1 ha, desfășurat în patru gospodării, dar fără propagare la imobile. De asemenea, reprezentanții ISU Dobrogea au transmis că incendiul a fost lichidat .

Actualitate

FOTO VIDEO Flăcări la periferia municipiului Tulcea! Iată ce s-a întâmplat

Potrivit reprezentanților ISU Delta, incendiul izbucnise din cauza utilizării focului deschis în spații deschise. În această după-amiază, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată, la periferia municipiului Tulcea, au transmis reprezentanții ISU Delta. La locul evenimentului au fost direcționate două autospeciale de stingere cu apă și spumă La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu .

Actualitate

După 3 zile de luptă cu flăcările, pompierii au reușit să stingă incendiul de la Chilia! Peste 1.300 de hectare, din care aproape o sută de pădure, MISTUITE

Amintim, este vorba despre incendiul de la Chilia izbucnit inițial sâmbătă, 5 iulie 2025, după ce o păsare s-ar fi atins de un transformator și s-ar fi electrocutat, ulterior căzând pe vegetația uscată, unde săriseră și mai multe scântei în timpul incidentului. Flăcările s-au reaprins apoi în dimineața de ieri, 6 iulie 2025, dar și în această dimineață, 7 iulie, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile – caniculă și rafale de .

Pagina de facebook

-
-

Recente din constanta

-
-

22:19

Incendiu în Poarta Albă, la 4 gospodării! Flăcările au cuprins inițial vegetația uscată

Către locul procedurii incendiului din Poarta Albă au fost direcționate mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al județului Constanța. Intervenția este în desfășurare. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, incendiul de la Poarta Albă s-a manifestat pe o suprafață totală de 1 ha, desfășurat în patru gospodării, dar fără propagare la imobile. De asemenea, reprezentanții ISU Dobrogea au transmis că incendiul a fost lichidat
Image Description

22:16

Atenție, șoferi! Poliția Română INTERZICE mâine circulația unor autovehicule în 14 județe din țară. Avem explicații oficiale

Exceptate de la aceste restricții vor fi: În funcție de evoluția condițiilor meteorologice, restricțiile pot fi ridicate, menținute sau prelungite. Citește și VIDEO Vezi aici momentul impactului între autocarul cu ucraineni și un autoturism petrecut, în această seară, în Lumina
Image Description

22:00

FOTO VIDEO Flăcări la periferia municipiului Tulcea! Iată ce s-a întâmplat

Potrivit reprezentanților ISU Delta, incendiul izbucnise din cauza utilizării focului deschis în spații deschise. În această după-amiază, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată, la periferia municipiului Tulcea, au transmis reprezentanții ISU Delta. La locul evenimentului au fost direcționate două autospeciale de stingere cu apă și spumă La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu
Image Description

21:57

FOTO Șahiștii CS Victoria Cumpăna, performanțe remarcabile la Trofeul Mircea Pavlov, din Techirghiol

Concursul s-a desfășurat în perioada 4-6 iulie 2025, la Techirghiol, și a reunit tineri șahiști talentați, sosiți din întreaga țară pentru a participa la prestigiosul turneu. Elevii secției de șah a Clubului Sportiv Victoria Cumpăna, de a căror pregătire se ocupă, cu pasiune și dăruire, antrenorul Daniel Panainte, au strălucit prin performanța atinsă în cadrul acestei ediții. Astfel, la finalul celor șapte runde intense, Mircea Adochiei a reușit să urce
Image Description

21:39

După 3 zile de luptă cu flăcările, pompierii au reușit să stingă incendiul de la Chilia! Peste 1.300 de hectare, din care aproape o sută de pădure, MISTUITE

Amintim, este vorba despre incendiul de la Chilia izbucnit inițial sâmbătă, 5 iulie 2025, după ce o păsare s-ar fi atins de un transformator și s-ar fi electrocutat, ulterior căzând pe vegetația uscată, unde săriseră și mai multe scântei în timpul incidentului. Flăcările s-au reaprins apoi în dimineața de ieri, 6 iulie 2025, dar și în această dimineață, 7 iulie, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile – caniculă și rafale de
Image Description

Recente din Romania

-
-

23:07

- Gorj - Care sunt primii angajați ai CE Oltenia expuși riscului de concediere

“Determinații” din CE Oltenia ar putea fi primii angajați ai companiei care riscă să rămână fără locuri de muncă, în cazul restrângerii sau închiderii activității. Potrivit planului de restructurare a CEO, la 1 ianuarie 2026, la CEO ar trebui să mai fie doar 4.500 de angajați. În prezent, în companie mai lucrează aproximativ 8000 de angajați. ”Tranziția energetică – cu grijă față de oameni, nu împotriva lor. În contextul incertitudinilor
Image Description

23:05

- Gorj - Dezvăluiri despre proiectele privind grafitul de la Baia de Fier

Radu Miruță i-a acuzat pe reprezentanții PSD că au “dezinformat” în campania electorală din 2024, atunci când au anunțat că au fost alocate fonduri de la Uniunea Europeană pentru redeschiderea minei de la Baia de Fier. Ministrul Economiei a fost, duminică, într-o conferință de presă că au existat două proiecte, unul de 247 de milioane de euro, care a fost respins de Comisia Europeană, și altul, de 198 de milioane
Image Description

23:04

- Gorj - Deficit major de personal la o instituție din Gorj care salvează vieți

Serviciul Public Salvamont din cadrul Consiliului Județean Gorj se confruntă în prezent cu un deficit semnificativ de personal, ceea ce afectează capacitatea operațională a structurii, mai ales în perioadele cu un număr crescut de turiști pe traseele montane. Potrivit declarațiilor oferite de Sabin Cornoiu, șeful șeful Salvamont Gorj și președintele Salvamont România., organigrama prevede un total de 60 de posturi, însă doar 24 dintre acestea sunt ocupate. Dintre posturile ocupate,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
constanta WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul constanta
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete