La data de 30 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au dispus reținerea unui bărbat, de 46 de ani, din comuna Cobia, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Cercetările efectuate au evidențiat faptul că, în cursul dimineții de 30 iunie a.c., bănuitul, în timp ce se afla într-un apartament, pe raza municipiului Târgoviște, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, ar fi agresat fizic un bărbat, de 51 de ani, din comuna Dragomirești. În urma evenimentului, persoana vătămată a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Pe parcursul zilei de astăzi, 1 iulie, cel în cauză va fi prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz, pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Menționăm că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
La hotelul SC AZUR NC 2000 SRL, unitate cu 60 de camere, inspectorii au găsit condiții deplorabile: frigidere cu urme vizibile de mucegai, băi neigienizate și fără capac la sifon, mobilier acoperit de un strat gros de praf, scaune rupte, pânze de păianjen, muște în sertare, saltele pătată și baterii defecte, cu apă curgând non-stop. În consecință, s-a aplicat o amendă de 10.000 lei și s-a dispus oprirea temporară a
.
Participanții la licitație pot închiria următoarele spații: Participanții interesați trebuie să depună o garanție de participare echivalentă cu minimum două chirii lunare, calculate la valoarea de pornire a licitației. Documentația de participare poate fi ridicată începând cu data de 03.07.2025, de la sediul Primăriei Năvodari – camera 17. Ofertele vor fi depuse cu cel puțin 24 de ore înainte de data licitației, la Registratura instituției, situată pe strada Dobrogei nr.
.
Radu Mazăre a împlinit astăzi 57 de ani. O postare distribuită de Radu Ș. Mazăre Petcu (@radumazarejr) Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, fost eliberat condiţionat din închisoare pe 27 mai 2024 în urma unei decizii a Tribunalului Ilfov în
.
Competiția, organizată de Clubul Sportiv „Victoria Cumpăna” în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Cumpăna, a reunit 6 echipe împărțite în două grupe, iar rezultatele au fost spectaculoase. Clasament final Grupa A: Clasament final Grupa B: Publicul este invitat să susțină sportivii în ziua decisivă, duminică, 6 iulie 2025, când se vor stabili ierarhiile finale ale ediției din acest an: Organizatorii invită toți iubitorii fotbalului să fie prezenți în tribune,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.