„La data de 17 august 2025, în jurul orei 00.40, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Rozelor are loc un conflict între mai multe persoane. Sprijiniți de luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, unde au identificat nouă bărbați care ar fi fost implicați în conflict. Doi dintre aceștia au suferit leziuni minore, fiind transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. În urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul ca agresiunea fizică ar fi avut loc ca urmare a unui conflict spontan. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul poliției, în vederea audierii. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice”, transmit reprezentanții IPJ Constanța. FOTO cu rol ilustrativ Citește și: DOCUMENT Iată de când știa DNA că în Spitalul Cernavodă se petrec lucruri aparent nelegale! Fotografii cu plicuri cu bani și afaceristul care a recunoscut tot
Partida a durat doar 46 de minute, Cîrstea dominând clar fiecare set. După eliminarea suferită în optimi la turneul de la Cincinnati, unde a cedat în fața Iga Swiatek, Sorana și-a reconfirmat forma bună și a revenit rapid pe teren, arătând consistență și determinare. Primul set a fost adjudecat în 25 de minute, cu 6-1, în timp ce cel de-al doilea set a durat doar 21 de minute, Frey nereușind
.
Potrivit informațiilor, victima a fost scoasă la mal de salvamari, în stare de inconștiență, în zona plajei din dreptul hotelului Cerna. La fața locului au intervenit de urgență șenilata Saturn și un echipaj medical SAJ tip C1. Cadrele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, însă, din păcate, eforturile lor nu au avut rezultat favorabil. Bărbatul a fost declarat decedat de medicul echipajului SAJ. Autoritățile atrag din nou atenția turiștilor
.
Din motive de siguranță, la ora 16:17, ambele fire de circulație au fost scoase de sub tensiune, astfel încât echipele de intervenție să poată acționa în condiții optime. Reluarea circulației feroviare se va face numai după finalizarea intervenției pompierilor și verificarea infrastructurii, pentru a garanta desfășurarea transportului în condiții de siguranță. CFR S.A. monitorizează permanent situația și va reveni cu noi actualizări pe măsura evoluției acțiunilor de intervenție. Citește și:
.
Potrivit primelor verificări, un bărbat de 31 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a pierdut controlul direcției, iar vehiculul a părăsit partea carosabilă și a lovit un stâlp. Șoferul a suferit răni ușoare și a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.