Administrația Națională de Meteorologie a extins avertizarea Cod galben de caniculă valabil pentru vestul județului Constanța, dar și Tulcea, urmând ca avertizarea să expire miercuri, 16 iulie 2025, la ora 10.00. Pentru perioada următoare, ne așteaptă, totodată și zile cu ploi și descărcări electrice, dar și grindină. Astfel, până mâine, la ora 9.00, vremea va fi caniculară în partea continentală a Dobrogei, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (I.T.U.) va atinge, local, pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade, mai scăzute în zona costieră până la 30…34 de grade, iar cele minime între 19 și 23 de grade. De marți, însă, meteorologii spun că se așteaptă la averse locale, în Dobrogea, cu descărcări electrice și condiții de grindină. Până miercuri, 16 iulie 2025, la ora 9.00, vremea va fi călduroasă, local caniculară în partea continentală a Dobrogei. Disconfort termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (I.T.U.) va atinge și depăși, local, pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza și seara, când, local, vor fi averse, descărcări electrice și condiții de grindină. Izolat cantitățile pot fi mai însemnate, spun meteorologii. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare (rafale în general de 40…50 km/h), dar și în timpul averselor, când poate lua aspect de vijelie, se mai arată în prognoză. Temperaturile maxime vor fi de 34…35 de grade, mai scăzute în zona costieră până la 30…33 de grade, iar cele minime între 19 și 24 de grade. În ziua de miercuri, 16 iulie 2025, vremea rămâne călduroasă, local caniculară în partea continentală a Dobrogei, iar disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (I.T.U.) va atinge și depăși, pe arii relativ extinse, pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza și seara, când, izolat, vor fi averse, descărcări electrice și condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în timpul averselor, când poate lua aspect de vijelie. Temperaturile maxime se vor situa între 34 și 36 de grade, mai scăzute în zona costieră până la 29…33 de grade, iar cele minime între 20 și 24 de grade, spun specialiștii. Joi, 17 iulie 2025, până vineri, la ora 9.00, vremea va fi călduroasă, local caniculară în partea continentală a Dobrogei. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (I.T.U.) va atinge și depăși, pe arii relativ extinse, pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza când, izolat, vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în timpul averselor, conform meteorologilor. Temperaturile maxime se vor situa între 33 și 37 de grade, mai scăzute în zona costieră până la 28…31 de grade, iar cele minime între 20 și 23 de grade. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și: VIDEO VIJELIE în Mamaia: Turiștii au fugit din calea ploii! Rupere de nori în stațiune Cod portocaliu de VIJELII și DESCĂRCĂRI ELECTRICE în județul Tulcea! Meteorologii anunță grindină și rafale de peste 70 km la oră. Vezi zonele afectate
Potrivit primelor informații transmise de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, la locul impactului au fost direcționate echipajele de urgență din cadrul inspectoratului, respectiv, o autospecială SMURD B2, de la Detașamentul Palas. Conform sursei citate, în urma impactului de la Agigea, a rezultat o victimă, aceasta fiind, din fericire, conștientă și cooperantă. Intervenția din apropiere de Agigea este în desfășurare, iar traficul se desfășoară cu dificultate la acest moment,
.
Conform sursei citate, Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Mehiläinen Oy intenționează să preia Centrul Medical Unirea SRL (Grupul Regina Maria). Mehiläinen Oy este un furnizor privat de servicii sociale și de asistență medicală, prezent pe piețele din Finlanda, Estonia, Germania, Suedia și Lituania. Centrul Medical Unirea SRL, împreună cu filialele sale, își desfășoară activitatea sub denumirea Grupul Regina Maria, un furnizor privat de servicii medicale integrate în România. „În
.
Potrivit primelor informații transmise de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, este vorba despre o mașină ieșită în decor, în urma accidentului o persoană fiind rănită. Din fericire, spun salvatorii, aceasta este conștientă, cooperantă și neîncarcerată. Conform sursei citate, două persoane au fost rănite în accident, respectiv, o femeie de 47 de ani, dar și un copil de 12 ani, însă ambele victime au refuzat transportul la spital. La
.
Primul incident a avut loc în jurul orei 00:45, pe strada Gării din comuna Cogealac. Un bărbat, în vârstă de 35 de ani, a fost depistat conducând sub influența băuturilor alcoolice. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei în sânge. Al
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.