Categoriile COASIGURAT și personal monahal vor fi închise începând cu 1 septembrie 2025. Astfel, aceste persoane pentru a beneficia de la 1 septembrie de servicii medicale decontate din FNUASS, trebuie să depună la ANAF declarația 212 și să achite contribuția conform Codului Fiscal, aprobat prin Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare. În ceea ce privește categoriile de asigurat: beneficiari de legi speciale, șomeri, beneficiari de ajutor social, persoane aflate în concediu de creștere a copilului sau de acomodare în cazul adopției prevăzute anterior la art. 224 din Lgea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății fără plata contribuției, acestea vor rămâne deschise, însă plătitorii veniturilor vor reține 10 % contribuția de asigurări sociale de sănătate. Veniturile obținute de aceste categorii au devenit venituri supuse contribuției conform art. 155 din legea 227/2015 privind Codul fiscal. De asemenea, pensionarilor cu pensii mai mari de 3000 de lei, li se va reține la sursă contribuția de asigurări sociale de sănătate de 10% din suma ce depășeste 3000 de lei. Atenție! Nu sunt scutiți de la plata contribuției pensionarii care sunt incluși în Programul Național de Oncologie, așa cum au apărut informații în spațiul online. Potrivit codului fiscal, bolnavii incluși în PNS Oncologie nu sunt obligați la plata contribuției pentru a dobândi calitatea de asigurat, însă dacă înregistrează venituri supuse impunerii contribuției, plătesc contribuția la veniturile obținute. (art. 154, 155 din codul fiscal aprobat prin L227/2015, precum și capitolul 3, secțiunea 1 din normele de aplicare a L227/2015 aprobate prin H.G1/2016). Așadar, bolnavii incluși în Programul Național de Oncologie beneficiază de asigurare de sănătate fără plata contribuției, doar dacă nu înregistrează venituri. În privința bolnavilor incluși în celelalte programe naționale de sănătate care nu realizează venituri, potrivit noilor reglementări beneficiază de servicii medicale, servicii conexe, medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale şi altele asemenea, după caz, acordate în cadrul programelor naţionale de sănătate ai căror beneficiari sunt, precum şi de serviciile medicale care stau la baza acordării acestora cuprinse în pachetul de servicii medicale de bază, până la vindecarea respectivei afecţiuni. (art. 224, alin. 13 din legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății). Sursă foto: google.masp Citește și: Ministrul Sănătății anunță măsuri ferme: medicii care părăsesc spitalul public în timpul programului pentru a lucra în privat ar putea fi concediați
La fața locului a intervenit prompt un echipaj al Secției de Pompieri Mangalia, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS), pentru asigurarea zonei și prevenirea izbucnirii unui incendiu. Deocamdată nu sunt cunoscute cauzele exacte ale producerii accidentului și nici dacă au existat victime. Autoritățile efectuează cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs evenimentul. Participanții la trafic sunt sfătuiți să circule cu prudență. Sursă foto Ilustrativ:
.
La fața locului au intervenit de urgență un echipaj de prim răspuns tip motocicletă (Moto Fripis) și un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța. Minorul a primit îngrijiri medicale la fața locului, urmând să fie transportat la spital pentru investigații suplimentare, dacă va fi necesar. Polițiștii rutieri au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului. Din accidentul rutier a rezultat o victimă, minor,
.
Pe durata lucrărilor de actualizare, vor putea fi achiziționate doar titluri de călătorie în format fizic (pe hârtie), respectiv bilete și abonamente destinate categoriilor care beneficiază de gratuitate. În acest interval nu se vor putea elibera facturi, iar emiterea de carduri CT BUS va fi suspendată temporar, urmând să se reia treptat, odată cu finalizarea update-urilor în fiecare locație. CT BUS le mulțumește călătorilor pentru înțelegere și recomandă utilizarea alternativelor
.
La fața locului au intervenit de urgență un echipaj de prim răspuns tip motocicletă (Moto Fripis) și un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța. Minorul a primit îngrijiri medicale la fața locului, urmând să fie transportat la spital pentru investigații suplimentare, dacă va fi necesar. Polițiștii rutieri au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului. Sursă foto: SAJ Citește și: ALERTĂ la 112,
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.