Ciclon puternic afectează Grecia și Europa de Sud-Est cu ploi și ninsori
Un ciclon format pe 25 noiembrie în Marea Mediterană a provocat condiții meteorologice severe în Grecia și alte zone din Peninsula Balcanică și sudul Italiei. Aerul cald și umed s-a întâlnit cu mase de aer polar, generând ploi torențiale și grindină.
În Grecia a fost emis cod roșu pentru vreme severă, cu precipitații de peste 200 l/mp în nord și vest, între 26 și 29 noiembrie. Ploi frecvente sunt așteptate și în Bulgaria, Albania și Macedonia de Nord, iar ninsori sau lapoviță în Serbia, Bosnia-Herțegovina și Muntenegru, inclusiv în Alpii Dinarici.
În România, în intervalul joi dimineață-vineri dimineață, se estimează cantități de apă între 30 și 40 l/mp. Pe 29 noiembrie, ciclonul va avansa spre Marea Neagră, aducând ploi și în sud-estul țării, în special în Dobrogea, unde cantitățile vor ajunge tot la 30-40 l/mp.
Potrivit ziarulamprenta.ro, ANM precizează că temperaturile vor scădea începând din vestul și nordul României. Până joi, în sud-est încă se pot atinge 19-20 de grade, însă duminică maximele vor fi între 4 și 13 grade, rămânând ușor peste normele climatologice.