Anul acesta, ediția 28 a Galei Tânărului Actor – HOP, eveniment marca UNITER, va avea loc în perioada 28-31 august 2025 la Teatrul de Stat din Constanța. Pentru al doilea an consecutiv, direcția artistică este semnată de regizorul Erwin Șimșensohn, directorul instituției de cultură, iar tema propusă explorează teatrul antic. Cei 25 de actori selectați în urma preselecțiilor vor aduce la viață, prin mijloace actoricești contemporane și expresive, temele și conflictele dramaturgiei antice. Cei 25 de actori vor lucra, în perioada 28 iulie-3 august, cu 11 profesioniști din lumea teatrului și filmului – regizori, dramaturgi, manageri culturali în cadrul Taberei Pre-HOP unde vor avea loc ateliere de teatru și film, sesiuni de management și marketing cultural precum și pregătirea aprofundată a momentelor de concurs. Timp de de șapte zile, activitățile se vor desfășura în diverse spații din oraș. După această etapă formativă, drumul celor 25 de actori continuă pe scena Sălii Mari a Teatrului de Stat din Constanța, cu etapa de concurs și decernarea premiilor, se arată în informarea transmisă pe pagina de socializare a Galei Hop. În contextul în care porțile Teatrului de Stat Constanța încă nu au fost deschise publicului, vestea că sfârșitul lunii august aduce viață pe scena instituției de cultură reprezintă un moment de mare bucurie pentru constănțeni. Recepția lucrărilor la clădirea Teatrului de Stat Constanța a fost deja făcută, au transmis, pentru Ziarul Amprenta, reprezentanții Primăriei Constanța, iar pentru ca acest eveniment să se desfășoare în incinta Teatrului de Stat Constanța, să se utilizeze clădirea, a fost încheiat un parteneriat. Lucrările efectuate la clădirea instituției de cultură au vizat atât consolidarea structurală, cât și creșterea eficienței energetice, fără a afecta valoarea estetică și istorică a imobilului. Printre intervențiile majore se numără: Imaginea arhitecturală originală a fost păstrată și pusă în valoare prin finisaje de calitate, conferind clădirii un aspect modern, sustenabil și accesibil. Valoarea proiectului a fost de aproximativ 23 de milioane de lei, sursele de finanțare fiind fondurile europene prin intermediul Programului Operațional Regional 2014-2020/Programului Regional Sud Est 2021-2027 si bugetul local. Autorizația de construire a fost obținută în martie 2021, iar lucrările au început pe 1 noiembrie 2021. La sfârșitul lunii mai 2025, în urma apariției unor informații online cu privire la lucrările desfășurate la Teatrul de Stat Constanța, Primăria Municipiului Constanța a transmis o serie de precizări care vizează două aspecte principale: presupusa întârziere nejustificată și aspectul final al sălii de spectacol. Potrivit datelor transmise de Primăria Constanța, în timpul execuției lucrărilor au fost descoperite vestigii arheologice – elemente ale zidului de incintă al cetății antice Tomis. Acest fapt a impus, conform legislației, sistarea parțială a lucrărilor, revizuirea proiectului și adaptarea soluțiilor tehnice în funcție de noile realități din teren. În plus, investigațiile structurale aprofundate au scos la iveală o stare de degradare a clădirii mult mai gravă decât estimările inițiale. Au fost necesare măsuri suplimentare de consolidare, esențiale pentru siguranța publicului, a personalului artistic și pentru integritatea clădirii. Întregul proces s-a desfășurat cu avizul și sub supravegherea autorităților competente și a fost documentat riguros prin dispoziții de șantier și note de constatare. În opinia Primăriei, întârzierea a fost cauzată de factori obiectivi, imprevizibili, și nu de o lipsă de organizare sau interes. Se precizează, de asemenea, că intervenția realizată în foaierul Teatrului, în zona zidului de incintă al Cetății Tomis, a dus la o întârziere de aproximativ 7 luni. În acest interval, cercetătorii și arheologii au documentat vestigiile descoperite, iar soluția de punere în valoare a fost stabilită în conformitate cu deciziile Direcției Județene pentru Cultură. Traseul zidului este marcat în pardoseala foaierului printr-un paviment diferențiat, realizat din travertin periat, care sugerează textura fațetelor din piatră fățuită și structura internă a zidului (emplectonul) – compusă din piatră cioplită și agregate, conform tehnicii de construcție vizibile și în Parcul Arheologic. Zonele în care au fost efectiv descoperite vestigiile sunt evidențiate prin piatră de o culoare distinctă. În ceea ce privește aspectul sălii de spectacol, municipalitatea precizează că lucrările au fost executate în cadrul unui proiect european cu obiective clare de eficiență energetică și siguranță structurală, fiind respectate toate cerințele de calitate, inclusiv cele privind securitatea la incendiu, accesibilitatea persoanelor cu dizabilități și protecția patrimoniului construit. Arhitectura clădirii a fost conservată și pusă în valoare, în limitele impuse de funcționalitate și de reglementările legale. Proiectul nu permitea introducerea unor elemente decorative care ar fi alterat structura originală. Refacerea a urmărit în mod prioritar îmbunătățirea acusticii, confortul spectatorilor și adaptarea la cerințele tehnice ale unei scene moderne. Citește și: Primăria Constanța explică întârzierile de la Teatrul de Stat: Au fost descoperite vestigii arheologice și probleme structurale
Ca de fiecare dată, spațiile de la parterul și ultimul etaj al muzeului devin neîncăpătoare pentru forța creativă a lucrărilor expuse. Expoziția propune un dialog viu între tradiție și experiment, între expresia consacrată și vocile emergente, oferind vizitatorilor o perspectivă amplă și complexă asupra stării actuale a picturii românești. Organizatorii subliniază că Bienala nu este doar un eveniment expozițional, ci un proces continuu de maturizare a artei, a publicului și
.
La data de 29 iulie 2025, Primăria Constanța a emis certificatul de urbanism cu numărul 1824, la solicitarea societății AUTO TRANSMIT SRL, reprezentată prin Tudor Dumitru. Solicitarea viza construirea unui imobil de locuințe colective cu regim de înălțime P+3E-4R, subsol parțial (subpantă) pentru parcare auto și împrejmuirea terenului situat în zona Palazu Mare, municipiul Constanța, pe lotul identificat cu VN 325/1, Lot 2. Potrivit mențiunilor din certificat, documentul nu poate
.
La data de 28 iulie a.c., persoana în cauză a fost prinsă în flagrant delict de către polițiști ai Secției 1 Poliție Constanța, în timp ce ar fi deținut asupra sa 15 punguțe conținând peste 56 de grame de canabis (drog de risc), destinate comercializării. Cercetările au relevat că, pe parcursul aceleași zile, aceasta ar fi îngropat, în diferite locuri din municipiul Constanța, alte 28 de pungi conținând aproximativ 125
.
Evenimentul va debuta luni, 4 august, ora 17:00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” cu prezentarea cărții „Nimeni nu e imun la diplomație”, autor Ambasador Viorel Isticioaia Budura, urmată de vernisajul expoziției de fotografie „China – farmecul tradiției”, o incursiune vizuală în patrimoniul cultural și peisagistic al Chinei. Ceremonia oficială de deschidere va avea loc la ora 18:00 și va reuni reprezentanți ai instituțiilor culturale din România și
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.