Consiliul Local Medgidia a aprobat aderarea comunei Pantelimon la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară. Iată ce alte proiecte au fost votate de consilieri
Decizia a fost luată în ședința Consiliului Local Medgidia de ieri, 26 iunie 2025. De asemenea, aleșii locali au aprobat și documentația, dar și indicatorii tehnico-economici pentru investiția „Reabilitare integrată, inclusiv dotare clădire anexă săli de curs și bibliotecă (Școala Lucian Grigorescu) și schimbarea destinației în Centru Municipal Cultural și Educațional Palatul Copiilor din municipiul Medgidia, județul Constanța“. Joi, 26 iunie 2025, în sala Casei de Cultură „I. N. Roman“ a avut loc ședința ordinară a Consiliului Local Municipal Medgidia. Pe ordinea de zi au fost înscrise 19 proiecte de hotărâre, care au fost aprobate în totalitate de către consilierii prezenți la ședință. Printre proiectele aprobate se numără: apartenența la domeniul privat a unor imbile situate pe teritoriul U.A.T. Medgidia, conform anexelor de inventariere precum și trecerea din domeniul public în domeniul privat al unor imobile. Consilierii locali au aprobat și aderarea comunei Pantelimon din județul Constanța la Asociația de dezvoltare Intercomunitară de utilități publice pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare și pentru serviciul public inteligent alternativ pentru procesarea apelor uzate din cadrul unităților administrativ-teritoriale „Apă-Canal Constanța“. Un alt proiect înscris pe ordinea de zi a fost referitor la aprobarea documentației tehnico-economice DALI și a indicatorilor tehnico-economici pentru investiția „Reabilitare integrată, inclusiv dotare clădire anexă săli de curs și bibliotecă (Școala Lucian Grigorescu) și schimbarea destinației în Centru Municipal Cultural și Educațional Palatul Copiilor din municipiul Medgidia, județul Constanța“. Tot în ședința de ieri s-a aprobat și oportunitatea vânzării unor terenuri situate în Medgidia și Remus Opreanu. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și: Consiliul Local Municipal Medgidia, în ședință ordinară. Iată cele 19 de proiecte de hotărâre
„La data de 26 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 37 de ani. Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de violarea vieții private, șantaj, încălcarea ordinului de protecție și distrugere. Astfel, la data de 22 iunie a.c., bărbatul ar fi postat pe
.
Implicată activ, după cum se poate lesne observa, în activitățile dedicate conștientizării și creșterii rolului femeilor în administrațiile publice locale, micuța Nadia a venit la conferința din Constanța însoțită de mama ei, Andreea Voicu, primarul comunei Racovița, din județul Sibiu. Jovială și răbdătoare, arătând deja, de la frageda-i vârstă, inclinația pentru empatie ce caracterizează orice primar femeie, micuța Nadia a sâtrnit, la rândul său, valuri de emoții pozitive în rândul
.
Incidentul a fost semnalat pe 24 iunie a.c., de către un tânăr de 22 de ani, care a sesizat faptul că, în aceeași zi, i-a fost sustras un rucsac aflat în fața porții. Acesta conținea un laptop, o pereche de căști și mai multe bijuterii. În urma investigațiilor operative, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei: un minor în vârstă de 15 ani. Toate bunurile furate au fost recuperate
.
La fața locului a intervenit prompt un echipaj din cadrul Secției de Pompieri Mangalia, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, pentru asigurarea zonei și prevenirea izbucnirii unui incendiu. În urma coliziunii, două persoane au fost rănite, ambele fiind conștiente la momentul evaluării inițiale. Victimele au fost preluate de echipajele Serviciului de Ambulanță Județean și transportate la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Mangalia, pentru investigații suplimentare
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.