Constanța: ofițer de poliție judiciară, condamnat DEFINITIV! Iată ce pedeapsă a primit
Inapoi

Constanța: ofițer de poliție judiciară, condamnat DEFINITIV! Iată ce pedeapsă a primit

Postat pe 17 Jul 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 10 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Actualitate
În dosar, Petrică Bacaim este suspectat de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații. Dosarul a fost soluționat în primă instanță, de Tribunalul Constanța, care a decis renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de ofițerul de poliție, căruia i-a fost da un avertisment. Azi, Curtea de Apel Constanța a stabilit pedeapsa de un an de închisoare faţă de Bacaim Petrică. Instanța a amânat aplicarea pedepsei de un an închisoare şi a stabilit un termen de supraveghere de doi ani. „Solutia pe scurt: I. În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul formulat de către inculpatul Bacaim Petrică , împotriva sentinei nr. 412 din data de 6 septembrie 2024, pronunată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. 3283/118/2023. În temeiul art. 421 alin. (1) pct. (2) lit. a) din Codul de procedură penală, admite apelul formulat de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constana împotriva sentinței nr. 412 din data de 6 septembrie 2024, pronunată de Tribunalul Constana în dosarul penal nr. 3283/118/2023, sentință pe care o desfiinează în parte şi, rejudecând, dispune: În temeiul art. 396 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală, stabilește pedeapsa de 1 an închisoare față de inculpatul Bacaim Petrică, pentru săvârşirea infracțiunii de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații – faptă prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000. În temeiul art. 83 alin. (1) din Codul penal, amână aplicarea pedepsei de 1 an închisoare faă de inculpatul Bacaim Petrică şi stabileşte termenul de supraveghere de 2 ani, potrivit art. 84 alin. (1) din Codul penal, termenul de supraveghere astfel stabilit curgând de la data pronunțării prezentei hotărâri. În conformitate cu dispozițiile art. 85 alin. (1) din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Bacaim Petrică trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaiune Constanța, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anune serviciului de probaiune, în prealabil, schimbarea locuinei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice serviciului de probaiune schimbarea locului de muncă; e) să comunice serviciului de probaiune informaii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenă; Îi atrage atenia inculpatului Bacaim Petrică asupra următoarelor dispoziii din Cod penal: art. 88 alin. (1), în sensul că dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credină, nu respectă măsurile de supraveghere, instana va revoca amânarea şi va dispune aplicarea şi executarea pedepsei; art. 88 alin. (2), în sensul că în cazul când, până la expirarea termenului de supraveghere, nu îndeplineşte integral obligaiile civile stabilite prin prezenta hotărâre, instana va revoca amânarea şi va dispune aplicarea şi executarea pedepsei, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; art. 88 alin. (3), în sensul că dacă după amânarea aplicării pedepsei săvârşeşte o nouă infraciune, cu intenie sau intenie depăşită, descoperită în termenul de supraveghere, pentru care se pronună o condamnare chiar după expirarea acestui termen, instana va revoca amânarea şi va dispune aplicarea şi executarea pedepsei, iar pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării şi pedeapsa pentru noua infraciune se calculează conform dispoziiilor privitoare la concursul de infraciuni. Înlătură din cuprinsul sentinței apelate dispozițiile privind renunțarea la aplicarea pedepsei față de inculpatul Bacaim Petrică, potrivit art. 396 alin. (3) din Codul de procedură penală raportat la art. 80 din Codul penal, precum ți aplicarea avertismentului potrivit art. 81 din Codul penal;. Menine celelalte dispoziii ale sentinei penale atacate, care nu contravin prezentei decizii, respectiv stabilirea cheltuielilor judiciare în sarcina inculpatului, în cuantum total de 4000 de lei, aferente urmăririi penale ți judecății în primă instanță. În temeiul art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, îl obligă pe apelantul inculpat Bacaim Petrică la plata sumei de 500 de lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cheltuielile judiciare avansate de stat pentru judecarea apelului parchetului vor rămâne în sarcina statului, conform art. 275 alin. 3 Cod procedură penală. Definitivă. Pronunțată la data de 17 iulie 2025, după redactare, prin punerea la dispoziie cu mijlocirea grefei, conform art. 405 din Codul de procedură penală“. „La data de 22 februarie 2023, inculpatul Bacaim Petrică, în calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul Poliției de Frontieră – Garda de Coastă Constanța, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ar fi transmis unor jurnaliști de la o publicație locală informații nedestinate publicității, referitoare la: – prinderea în flagrant a unui presupus contrabandist de țigarete, autoturismul folosit de acesta, cantitatea și marca țigaretelor, – efectuarea unei percheziții domiciliare, adresa la care se efectua acea activitate, – unitatea de parchet care efectua urmărirea penală și identitatea procurorului de caz. În același context, inculpatul Bacaim Petrică ar fi permis unui fotoreporter accesul în câmpul infracțional pentru a efectua fotografii și înregistrări video și pentru a transmite informații legate de activitățile desfășurate de organele de poliție. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție. Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“. Sursa foto: Facebook Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și Iată de ce a fost arestat executorul judecătoresc Vasile Deacu: circumstanțele personale favorabile nu pot estompa sentimentul de insecuritate creat în cadrul colectivității umane
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Șoferul care a acroșat un polițist în Eforie, pe DN 39, a rămas fără permis auto. Ce spune IPJ Constanța

Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a transmis detalii cu privire la un incident produs pe 31 august, în jurul orei 12.00, pe DN 39, la Eforie Nord între un conducător auto și un polițist rutier din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră. Din primele verificări a reieșit că șoferul nu a respectat indicațiile agentului de poliție, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu și care dirija traficul rutier. În urma refuzului de a .

Actualitate

Festivalul Internațional George Enescu și Weekend Sessions continuă seria evenimentelor culturale la Cazinoul din Constanța. Programul de vizitare se modifică din 8 septembrie  

Astfel, în sala mare de bal de la etajul Cazinoului, Festivalul Internațional George Enescu (FIGE), unul dintre cele mai prestigioase evenimente de muzică clasică din lume ajuns la ediția a XXVII-a, continuă cu reprezentații în premieră pentru scena artistică din Constanța. Biletele la toate spectacolele au fost epuizate. Duminică, 7 septembrie, și luni, 8 septembrie 2025, ora 20:00, dirijorul Hasan Niyazi Tura va urca la pupitrul Istanbul State Symphony Orchestra, .

Actualitate

Constanța: Vezi aici ce reguli trebuie să respecte Școala nr. 24 care va administra imobilul fostei Școli Generale nr. 27

Consiliul Local Constanța urmează să dezbată proiectul de hotărâre care vizează aprobarea constituirii dreptului de administrare în favoarea Școlii Gimnaziale nr. 24 „Ion Jalea” asupra imobilului fostei Școli Generale nr. 27, situat pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu nr. 101. Imobilul, parte a domeniului public al municipiului, include un teren de aproximativ 2.666 mp și o clădire P+2 cu suprafața construită la sol de 790 mp. Dreptul de administrare va fi valabil .

Actualitate

Trei proiecte ale primăriei Constanța privind gestiunea domeniului public, administrarea unui imobil și compensări pentru energia termică

Pe ordinea de zi au fost incluse trei proiecte de hotărâre, toate inițiate de primarul Vergil Chițac, cu avize din partea comisiilor de specialitate 1, 3 și 5. Proiectele vizează gestiunea domeniului public și privat al municipiului Constanța. Proiectul de hotărâre nr. 329/2025 prevede acordarea către TERMOFICARE CONSTANȚA S.R.L. a unei compensări pentru pierderile generate de serviciul public de transport, distribuție și furnizare a energiei termice în perioada 01.01.2024-31.12.2024, inițiator Vergil .

Pagina de facebook

-
-

Recente din constanta

-
-

23:26

Șofer prins în timp ce conduce sub influența substanțelor interzise

Un incident a avut loc recent, când un șofer a fost oprit de poliție pentru că ar fi condus sub influența substanțelor interzise. Martorii susțin că bărbatul ar avea un comportament suspect, iar polițiștii au decis să-l verifice. Conform informațiilor obținute, după percheziționare, polițiștii l-ar fi încătușat pe șofer. Această situație a generat o mare agitație în zonă, iar martorii au fost uimiți de intervenția rapidă a autorităților. Ziarul Amprenta notează că
Image Description

22:54

Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, a primit Premiul pentru politicianul anului care a susținut și a promovat asistența socială în anul 2024

Această importantă și onorantă recunoaștere subliniază implicarea activă a primarului comunei Cumpăna în sprijinirea politicilor și proiectelor sociale cu un impact semnificativ asupra comunităților locale. Evenimentul, organizat de Colegiul Național al Asistenților Sociali din România, a reunit profesioniști în domeniu, lideri din administrația publică și susținători ai asistenței sociale. Mariana Gâju, în calitate de primar și promotor activ al cauzelor sociale, a demonstrat prin acțiunile sale că o administrație eficientă
Image Description

22:15

Adunare generală a acționarilor Mettexin SA din Mangalia

Mettexin SA va organiza o adunare generală a acționarilor pe data de 23 aprilie 2025, pentru a discuta subiecte importante pentru companie. Conform ziarulamprenta.ro, printre temele de pe ordinea de zi se numără aprobarea bilanțului contabil și a contului de profit și pierdere pentru anul 2024, documente ce vor reflecta performanțele financiare ale societății. De asemenea, acționarii vor analiza raportul Consiliului de Administrație pentru anul precedent, care este esențial pentru evaluarea
Image Description

20:44

România și Kazahstan colaborează în domeniul energetic

Vice-ministrul Ministerului Afacerilor Externe din Kazahstan a declarat că este interesat de dezvoltarea unor proiecte comune cu România în sectorul energetic. La întâlnire a participat și secretarul de stat Pavel-Casian Nitulescu, care a exprimat deschiderea pentru a facilita relațiile comerciale între companiile românești și cele kazahe. „Întrevederea a reprezentat un bun prilej pentru cele două țări să își poată dezvolta relațiile economico-comerciale, ambele părți exprimându-și intentia ca parteneriatul româno-kazah să fie
Image Description

19:45

Modificări în participarea elevilor la ora de Religie

Recent, s-a propus un proiect care reglementează participarea elevilor la ora de Religie în unitățile de învățământ. Conform acestuia, părinții sau reprezentanții legali ai elevilor minori, dar și elevii majori care doresc să participe la această disciplină, trebuie să își exprime opțiunea în scris. Cererea trebuie adresată unității de învățământ și să menționeze cultul dorit, așa cum notează ziarulamprenta.ro. Proiectul stipulează că cererile pot fi depuse pentru cultele recunoscute de stat,
Image Description

Recente din Romania

-
-

20:12

- Nationale - Coaliția funcționează în momentul de față, spune Nicușor Dan

Întâlnirea de marți de la Cotroceni dintre președinte și liderii coaliției s-a încheiat după aproape trei ore. Nicușor Dan a afirmat că actuala formulă guvernamentală funcționează, „bine în momentul ăsta”, și își dorește ca această formulă să continue să guverneze. Întrebat dacă această coaliție va rezista, el a răspuns amuzat: „Până când?”. Potrivit spuselor sale, „Ținând cont că sunt patru partide plus un grup parlamentar, eu cred că această coaliție funcționează
Image Description

20:11

- Gorj - Radu Miruță, în eșalonul secund al vizibilității miniștrilor în prima lună a cabinetului Ilie Bolojan

În prima lună de mandat a Cabinetului Ilie Bolojan, Radu Miruță, ministrul Economiei, se află în grupul de cinci miniștri cu vizibilitate moderată în presa scrisă și online, având aproximativ 2.000–3.000 de mențiuni. Contextul general de discuții despre măsuri economice influențează percepția publică asupra fiecărui membru al guvernului. Însă premierul Ilie Bolojan a înregistrat peste 50.000 de mențiuni, iar colegi de cabinet precum Alexandru Rogobete (Sănătate) și Diana Buzoianu (Mediu) s-au
Image Description

20:11

- Gorj - Femeie de 57 de ani, ucisă în Prahova; agresorul a încercat să-și ia viața

Un bărbat de 53 de ani, despre care ancheta indică o posibilă relație extraconjugală cu victima, este principalul suspect în acest caz. Potrivit anchetatorilor, el a urmărit-o pe femeie de când a părăsit casa din Baba Ana. Femeia, aflată pe bicicletă spre serviciu, a fost lovită cu cruzime și apoi călcată cu mașina; agresorul a fugit spre localitatea Tătaru. A fost adusă de urgență la Spitalul Județean de Urgență Ploiești în
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
constanta WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul constanta
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete