Bucătăria este inima casei – locul unde gătești, iei masa cu familia și uneori chiar lucrezi sau îți bei cafeaua de dimineață. De aceea, iluminatul trebuie să fie atât funcțional, cât și estetic, adaptat tuturor activităților desfășurate aici. Din fericire, soluțiile moderne de iluminat, cum ar fi o bandă leduri sau un elegant candelabru, îți permit să creezi un ambient plăcut și eficient fără compromisuri. Dacă îți dorești să îți transformi bucătăria într-un spațiu luminos, armonios și practic, iată câteva sfaturi despre cum să o iluminezi corect, folosind cele mai potrivite surse de lumină. Primul pas în amenajarea luminii din bucătărie este asigurarea unui iluminat general eficient. Acesta are rolul de a acoperi întreaga încăpere cu o lumină uniformă, care să elimine umbrele și să faciliteze desfășurarea activităților zilnice. O soluție clasică și elegantă este instalarea unui candelabru în mijlocul tavanului. Alegerea unui candelabru potrivit stilului bucătăriei tale poate deveni nu doar o sursă principală de lumină, ci și un element decorativ de efect. De exemplu: Pe lângă candelabru, plafonierele sau sistemele de spoturi încastrate pot completa iluminatul general, mai ales în bucătăriile cu tavan mai jos sau în spațiile open-space. Iată câteva moduri creative în care poți integra o bandă de leduri în bucătărie: Avantajul major al unei benzi de leduri este consumul redus de energie și durata mare de viață. În plus, poți opta pentru modele cu intensitate reglabilă sau cu lumină RGB, care îți permit să schimbi culoarea și atmosfera în funcție de momentul zilei sau de ocazie. În bucătărie există anumite zone care necesită o lumină suplimentară, direcționată – de exemplu, zona aragazului sau cea a chiuvetei. Aici poți monta spoturi orientabile sau aplice care să îți ofere vizibilitate maximă atunci când gătești sau speli vasele. O bandă de leduri poate fi de asemenea eficientă în aceste zone, mai ales dacă alegi un model cu lumină rece, care amplifică senzația de claritate și curățenie. Pe lângă funcționalitate, iluminatul decorativ contribuie la personalitatea bucătăriei tale. Un candelabru statement, o bandă LED ascunsă sau chiar o instalație de lumini suspendate deasupra insulei de bucătărie pot transforma radical atmosfera spațiului. Iluminatul bucătăriei nu trebuie lăsat la întâmplare. O combinație inteligentă între iluminatul general, de accent și cel decorativ poate transforma acest spațiu într-un loc funcțional, dar și estetic, unde să îți facă plăcere să gătești sau să îți petreci timpul.
Potrivit ISU Dobrogea, accidentul a avut loc între două autoturisme. O persoană a rămas încarcerată. Intervin la fața locului o autospecială de stingere, autospeciala de descarcerare, o ambulanță SMURD și două ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță Constanța. La fața locului au fost găsite trei victime. Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Constanța, dr. Claudia Tatarici, este vorba despre trei bărbați, care au traumatisme cranio-cerebrale, cranio-faciale și
.
Potrivit datelor din publicația de vânzare imobiliară, în acest dosar de executare silită numărul 293 din data de 07.02.2023, creditor este BT MICROFINAN- TARE IFN S.A., iar debitori pe F. M. și F. M., ambii cu domiciliul în Gârliciu, în baza unui Contract de credit din 2020. Licitația pentru vânzarea bunului imobil, teren arabil extravilan neîmprejmuit, în suprafață totală de 11.100 mp, va avea loc în data de 02.09.2025 ora
.
Prima rundă de licitații este programată pentru 22 august 2025, ora 14:00, la sediul executorului DĂSCĂLESCU & CO SPRL din municipiul Constanța, strada Marcus Aurelius, nr. 8, parter. Participanții la licitație vor putea cumpăra următoarele bunuri mobile: Valoarea toatală a utilajelor este de 478.303,70 euro, fără TVA. De asemenea, la licitație va fi scoasă și o construcție – depozite și spații administrative D+P+2E. Bunul imobil a fost construit în anul
.
Mai mult decât atât, Curtea de Apel Constanța i-a acordat minorului cu care inculpatul a întreținut un act sexual daune de 150.000 de lei. Asta în timp ce părțile civile în cazul infracțiunilor de viol au primit, definitiv, conform deciziei Curții de Apel Constanța, câte 250.000 de lei, reprezentând daune morale. Dosarul penal a fost instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecatoria Babadag și soluționat definitiv de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.