Vineri noapte spre sâmbătă dimineață (04 – 05 iulie), vremea va fi liniștită, cu cer senin și vânt slab până la moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 18 și 22 de grade Celsius. Sâmbătă, 5 iulie, va fi foarte cald, iar în vestul Dobrogei se vor atinge temperaturi caniculare. Disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând să depășească pragul critic de 80 de unități. Maximele vor urca până la 36 de grade, iar pe litoral vor fi ceva mai blânde – între 29 și 31 de grade. Duminică, 6 iulie, vremea va continua să fie caniculară în vestul regiunii, cu temperaturi de până la 38 de grade. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în timpul zilei, iar nopțile vor rămâne calde, cu minime între 19 și 23 de grade. Situația se va menține și în prima parte a săptămânii viitoare. Luni, marți și miercuri (7–9 iulie), temperaturile maxime vor oscila între 30 și 37 de grade, iar pe litoral vor fi între 27 și 30 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab, cu unele rafale temporare. Vremea extrem de caldă va domina Dobrogea în zilele următoare, iar autoritățile recomandă populației să ia măsuri de protecție pentru a evita efectele negative ale caniculei. Sursă foto: Freepik.com Citește și: Cod galben de caniculă pentru litoral: ANM anunță disconfort termic accentuat. Vezi până când este valabil!
Licitațiile vor avea loc în fiecare zi de vineri, conform programului stabilit, până la valorificarea completă a bunurilor, la sediul lichidatorului judiciar, strada Marcus Aurelius nr. 8, Constanța. Prețil de pornire – 5.700 euro, exclusiv TVA. Iată bunurile scoase la licitație de către societatea DĂSCĂLESCU & CO SPRL: Potrivit listafirme.ro, site consultat pe data de 4 iulie 2025, firma a fost înființată în anul 2021, se ocupa de lucrări de
.
La fața locului au fost trimise echipaje de intervenție din cadrul PTS Valu lui Traian și un echipaj medical SMURD tip B2, care au evaluat și acordat primul ajutor celor implicați. Deocamdată, nu au fost comunicate informații despre victime sau despre starea acestora, intervenția fiind în desfășurare.
.
Potrivit explicațiilor oficiale, scopul principal al acestui demers este stabilizarea finanțelor publice prin limitarea cheltuielilor permanente și creșterea veniturilor bugetare. Guvernul susține că astfel se va putea asigura finanțarea serviciilor publice destinate cetățenilor din fonduri interne, fără a se pune în pericol echilibrele macroeconomice. Printre obiectivele urmărite se numără reducerea deficitului bugetar, estimat anul trecut la 9,3%, și reîncadrarea României pe traiectoria de ajustare prevăzută în Planul Fiscal Bugetar pentru
.
Participanții la licitație vor putea achiziționa următoarele bunuri: Documentația de atribuire se obține de la Serviciul Venituri, Taxe și Impozite – Compartimentul Colectare, Eforie Sud, str. Avram Iancu nr. 2. Se poate solicita verbal, iar costul unui exemplar este de 110 lei, achitat la casieria Primăriei. Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 16 iulie 2025, ora 16:00. Data-limită pentru depunerea ofertelor – 23 iulie 2025, ora 16:00. Ofertele vor fi deschise pe
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.