Primăria Dobra anunță că, joi, 21 august 2025, în intervalul orar 23:00 – 03:00, se va desfășura o acțiune de dezinsecție la sol pe raza comunei, în satele Mărcești și Dobra. Potrivit primarului Daniel Nica, măsura vizează combaterea insectelor de disconfort, precum țânțari, muște, gândaci sau căpușe. Zonele vizate includ spațiile verzi, parcurile, aliniamentele stradale și zona stadionului din Mărcești, unde urmează să fie organizată Ziua Comunei. Se va utiliza substanța Solfac Trio EC 140 NF, avizată de Ministerul Sănătății, cu eficiență împotriva insectelor menționate. Autoritățile transmit și câteva recomandări importante pentru cetățeni: -să țină geamurile închise pe durata acțiunii, -să evite expunerea directă la substanță, în special copiii, vârstnicii și persoanele cu probleme respiratorii, -apicultorii sunt rugați să ia măsuri pentru protejarea albinelor. „Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare!”, a transmis primarul Daniel Nica. Pentru informații suplimentare, cetățenii pot apela numărul 0771.771.100.
Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone: În același interval, vor avea apă cu presiune scăzută utilizatorii din următoarele zone: În zonele cu presiuni scăzute, în funcție de topografia rețelei și de consumul din perioada derulării lucrărilor, la etajele superioare ale imobilelor și la capetele de coloană ale sistemului, se poate înregistra lipsa apei la robinete. Investițiile fac parte a Contractului CL1 – “Reabilitare și extindere colectoare
.
Așadar, acestea pot fi găsite pe Aleea Stânjeneilor (lângă platforma 100) și pe strada Stadionului (lângă platforma 38) În benele verzi pot fi depozitate: mobilier vechi sau deteriorat, canapele, rafturi, dulapuri, saltele, uși, obiecte sanitare, mochete, calorifere etc. Nu se acceptă: deșeuri menajere, resturi din construcții sau demolări, echipamente electrice și electronice, deșeuri reciclabile (hârtie, carton, plastic, metal, sticlă). Graficul complet al colectării deșeurilor voluminoase este disponibil pe site-ul Primăriei
.
Nu se cunosc momentan detalii legate de victime sau cum s-a produs impactul. Traficul pe DN 22 este blocat, coloana de mașini fiind de câțiva kilometri, pe sensul Tulcea – Constanța.
.
Până la ajungerea preotului, părinții celor doi tineri care și-au pierdut viața și-au readus aminte de vremurile în care Sebi și Roberta erau în viață. Mama lui Sebi povestește cum își petreceau concediile împreună, cum Sebi alegea locurile pe care urmau să le viziteze. Acum, nimic nu mai este la fel…. Și tații, dar și mamele retrăiesc aici, la 2 Mai, exact la 2 ani de la tragedie, momentele fatidice
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.