Edificiul roman cu mozaic din Constanța își redeschide porțile în a doua jumătate a lunii august. Din 11 iulie, constănțenii și turiștii, invitați la o expoziție tematică
Inapoi

Edificiul roman cu mozaic din Constanța își redeschide porțile în a doua jumătate a lunii august. Din 11 iulie, constănțenii și turiștii, invitați la o expoziție tematică

Postat cu 6 ore în urmă

Update cu 6 ore în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Actualitate
Monumentul, care a fost închis o perioadă îndelungată pentru restaurare, revine în circuitul turistic și muzeal într-o formă modernizată, beneficiind de lucrări de amploare ce au vizat atât refacerea mozaicului, cât și reabilitarea clădirii de protecție și dotarea cu sisteme moderne de climatizare. Lucrările au fost realizate sub egida Consiliului Județean Constanța, care a coordonat acest proiect complex și de importanță majoră pentru patrimoniul local. Președintele CJC, Florin Mitroi, a subliniat importanța investițiilor în conservarea identității culturale. „Atunci când am preluat mandatul, am spus că vom trata patrimoniul cu respectul pe care îl merită, nu ca pe o povară birocratică, ci ca pe o resursă valoroasă. Restaurarea și redeschiderea Edificiului Roman cu Mozaic a fost un obiectiv clar, pentru care ne-am mobilizat cu seriozitate, alături de echipe de specialiști în domeniu. Vom continua să investim în restaurarea altor situri istorice și să punem cultura acolo unde îi este locul: în centrul vieții publice”, a declarat Florin Mitroi. Până la redeschiderea oficială, publicul constănțean și turiștii sunt invitați să descopere povestea fascinantă a Edificiului printr-o expoziție temporară outdoor, organizată de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC), cu sprijinul Consiliului Județean. Expoziția „File de istorie tomitană: Edificiul roman cu mozaic (sec. IV–VI p.Chr.)” va fi deschisă între 11 iulie și 15 august 2025, pe aleea de acces din Piața Ovidiu. Printr-un parcurs vizual în aer liber, vizitatorii vor putea admira imagini de arhivă care surprind etapele descoperirii, cercetării și restaurării monumentului, completate cu fotografii recente ce dezvăluie frumusețea reală a mozaicului policrom, redată după curățare. Edificiul roman cu mozaic este un veritabil martor al strălucirii orașului Tomis în Antichitate. Situat pe faleza vechiului port, complexul impresionează prin arhitectura sa și prin mozaicul de mari dimensiuni, unic în spațiul sud-est european. Expoziția va include, pe lângă imagini, și explicații despre elementele arhitecturale și urbanistice, fragmente de decor, piese de inventar arheologic, precum și despre oamenii care au contribuit, de-a lungul timpului, la salvarea și valorificarea acestui obiectiv de patrimoniu. Prin acest demers, organizatorii își propun să reactiveze memoria colectivă și să readucă Edificiul roman cu mozaic în centrul vieții culturale a orașului. Expoziția va putea fi vizitată gratuit, începând cu 11 iulie 2025, ora 10.00.Vizitatorii sunt așteptați să exploreze o pagină de istorie tomitană, să se bucure de imaginea renăscută a unui monument emblematic și să participe, simbolic, la revenirea sa în viața orașului. Citește și: Constanța are o nouă identitate vizuală! OMD Mamaia Constanța anunță câștigătorul competiției Constanța Logo Challenge
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Constanța: Un autoturism a intrat într-un copac, pe bulevardul Ferdinand

La fața locului intervin pompierii din cadrul Detașamentelului Fripis cu o autospecială cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare și un echipaj SAJ. Din primele date, în urma accidentului rutier a fost implicată o singură victimă, un bărbat, găsit de echipajele medicale conștient, cooperant, cu o contuzie de membru superior și bazin. Acesta a refuzat transportul la spital. .

Actualitate

Un băiețel de trei ani, transportat în stare GRAVĂ la spital după ce a căzut de la etajul cinci al unui bloc

Copilul a fost prelua, imediat, de ambulanța SMURD și transportat, de urgență, în stare gravă, la spital. „În jurul orei 18.00, un copil în vârstă de 3 ani a căzut de la înălţime, de la etajul 5 al unui bloc de locuinţe din municipiul Braşov. La faţa locului s-a deplasat de urgenţă un echipaj SMURD cu medic, care a intervenit prompt pentru acordarea asistenţei medicale de specialitate”, a transmis, luni, .

Actualitate

În ce stadiu este proiectul de înființare a parcului fotovoltaic al comunei Poarta Albă. Primăria vine cu vești noi

Prin intermediul serviciului se va asigura realizarea documentației în vederea implementării proiectului în cadrul unui apel de proiecte ce vizează realizarea unui sistem fotovoltaic pentru acoperirea consumului propriu de energie electrică. La acest moment, se lucrează la proiectul tehnic, data de finalizare a lucrărilor fiind 31 decembrie 2026. Reamintim că Primăria Poarta Albă a semnat contractul de finanțare în data de 25.04.2025. În ședința Consiliului Local Poarta Albă a fost .

Actualitate

Consiliul Județean Constanța investește într-o secție medicală și centru de excelență în reumatologie

Este vorba despre amenajarea, consolidarea și modernizarea imobilelor C1 și C2, situate pe Ștefan cel Mare nr. 133, în municipiul Constanța, în vederea înființării Secției Medicale III cu compartiment de reumatologie, dar și a unui Centru de excelență în tratarea bolilor reumatice și a unei baze de tratament conforme normelor europene. Proiectul are o durată de execuție de 24 de luni, iar autorizația este valabilă până la 30 iunie 2027. .

Pagina de facebook

-
-

Recente din constanta

-
-

22:21

Constanța: Un autoturism a intrat într-un copac, pe bulevardul Ferdinand

La fața locului intervin pompierii din cadrul Detașamentelului Fripis cu o autospecială cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare și un echipaj SAJ. Din primele date, în urma accidentului rutier a fost implicată o singură victimă, un bărbat, găsit de echipajele medicale conștient, cooperant, cu o contuzie de membru superior și bazin. Acesta a refuzat transportul la spital.
Image Description

21:36

Primăria Gârliciu face demersuri pentru recepția finală la Căminul Cultural și caută fonduri pentru dotare și finalizarea lucrărilor la anexele clădirii

Unul dintre proiectele importante contractate de Primăria Gârliciu a fost finalizat. Este vorba despre lucrarea de reabilitare a Căminului Cultural din localitate, un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C10, contractul de finanțare nr. 82597 fiind semnat în data de 14 iulie 2022. Valoarea contractului de finanțare a fost de 3.254.360,54 de lei. Perioada de implementare a proiectului se încheie în 14.07.2025. Pentru că proiectul nu
Image Description

21:19

Un băiețel de trei ani, transportat în stare GRAVĂ la spital după ce a căzut de la etajul cinci al unui bloc

Copilul a fost prelua, imediat, de ambulanța SMURD și transportat, de urgență, în stare gravă, la spital. „În jurul orei 18.00, un copil în vârstă de 3 ani a căzut de la înălţime, de la etajul 5 al unui bloc de locuinţe din municipiul Braşov. La faţa locului s-a deplasat de urgenţă un echipaj SMURD cu medic, care a intervenit prompt pentru acordarea asistenţei medicale de specialitate”, a transmis, luni,
Image Description

21:18

În ce stadiu este proiectul de înființare a parcului fotovoltaic al comunei Poarta Albă. Primăria vine cu vești noi

Prin intermediul serviciului se va asigura realizarea documentației în vederea implementării proiectului în cadrul unui apel de proiecte ce vizează realizarea unui sistem fotovoltaic pentru acoperirea consumului propriu de energie electrică. La acest moment, se lucrează la proiectul tehnic, data de finalizare a lucrărilor fiind 31 decembrie 2026. Reamintim că Primăria Poarta Albă a semnat contractul de finanțare în data de 25.04.2025. În ședința Consiliului Local Poarta Albă a fost
Image Description

21:16

SURSE: Guvernul ar vrea să trimită bugetarii în concediu fără plată timp de cinci zile pe lună

Măsura ar fi parte a pachetului pregătit de către guvernul condus de Ilie Bolojan pentru reducerea cheltuielilor bugetare. Nu este clar la acest moment câte luni s-ar aplica o astfel de măsură, cum ar fi distribuite în cursul lunii cele 5 zile de concediu fără plată și dacă s-ar aplica tuturor angajaților din sectorul public sau doar unor categorii. Executivul a aprobat o ordonanță de urgență prin care se limitează
Image Description

Recente din Romania

-
-

01:12

- Buzau - A fost semnat contractul de proiectare a Centrului de Excelență pentru Învățământ Dual-Tehnic

Luni, 30 iunie, în sala „Nicu Constantinescu” a Primăriei Buzău, a avut loc semnarea contractului de proiectare aferent obiectivului de investiții „Centrul de Excelență pentru Învățământ Dual-Tehnic Preuniversitar și Universitar Buzău”. Acest proiect strategic, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), are scopul de a susține formarea profesională a tinerilor în parteneriat direct cu mediul economic local. Consorțiul care va gestiona proiectul reunește parteneri importanți, printre care Universitatea
Image Description

01:09

- Olt - Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, despre gaura bugetară: „Am întins plapuma mai mult decât ne permiteam”

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a criticat luni faptul că bugetele au fost construite nerealist, cu estimări de venituri exagerate și cheltuieli subevaluate. Prin urmare, acesta a precizat că a găsit la Ministerul Finanțelor o economie vulnerabilă, față de acum cinci ani când a preluat inițial portofoliul la același minister: “Prima săptămână de când am preluat, din nou, portofoliul Finanțelor. Ce am găsit și cum arată România astăzi, față de acum
Image Description

01:07

- Buzau - Bolojan așteaptă demisia de onoare a lui Mocanu. Mocanu, nu și nu!

Președintele Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, susține că vrea să schimbe PNL din temelii. Acesta a anunțat o serie de acțiuni punctuale, în cadrul ședinței interne de sâmbătă, 28 iunie. Printre măsurile pe care acesta dorește să le introducă la nivelul formațiunii se numără „demisia de onoare”. Președinții de organizații aflate pe ultimele zece locuri la alegeri vor trebui să se retragă, susține Bolojan. „Reintroducem în statut demisia de onoare
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
constanta WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul constanta
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete