Într-o postare publicată pe pagina oficială de Facebook, autoritățile locale au precizat că este nevoie urgentă de voluntari, dar intervenția acestora trebuie să se facă doar conform indicațiilor pompierilor. Sunt utile obiecte de uz casnic precum lopeți, mături de curte sau găleți. De asemenea, pompierii și voluntarii au nevoie de apă potabilă, pentru a face față temperaturilor ridicate și efortului intens. „Vă rugăm să lăsați libere căile de acces spre incendiu! Cei care puteți ajuta, mergeți spre zona Casa cu stuf, pentru a preveni extinderea focului spre sat. Interveniți doar conform indicațiilor pompierilor! Este binevenită și apă de băut pentru salvatori!”, se arată în mesajul transmis de Primăria Greci. Totodată, primăria a subliniat caracterul extrem de grav al situației, precizând: „URGENȚĂ MAJORĂ! ARDE PĂDUREA! Sprijiniți cu tot ce puteți: lopeți, mături, apă, orice ajutor contează!” La fața locului acționează echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, pompieri voluntari și membri ai comunității, iar intervenția este una contracronometru, având în vedere riscul ca incendiul să ajungă în apropierea gospodăriilor. În aceste momente, un efectiv de aproximativ 20 de pompieri militari, cu 4 autospeciale de stingere, acționează pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier, produs în apropierea localității Greci, județul Tulcea. Alături de pompierii militari din cadrul Secției Măcin și al Detașamentului Tulcea, acționează și reprezentanți ai Ocolului Silvic, ai Administrației Parcului Național Munții Măcinului, precum și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență din comunele Greci, Cerna și Hamcearca. Până la sosirea forțelor de intervenție, incendiul s-a extins răpind de la vegetație uscată la fond forestier. Pentru eficientizarea acțiunilor și limitarea propagării focului, la fața locului a fost solicitat și un elicopter Black Hawk din cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, care va desfășura misiuni de stingere aeriană. Citește și: VIDEO ALERTĂ! Primarul comunei Grădina, după izbucnirea unui incendiu în Rezervația Naturală Cheile Dobrogei: Focul e posibil să se extindă spre sat! NU este de glumă!
Procedura de vânzare este organizată în temeiul art. 154 și următoarele din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, în baza Încheierii pronunțate de Tribunalul Ilfov, Secția Civilă, în dosarul nr. 863/93/2023, la data de 10 aprilie 2023. Astfel, sunt oferite spre vânzare, în bloc, prin negociere directă, în conformitate cu regulamentul de vânzare aprobat de Adunarea Creditorilor din data de 19.08.2025, cote părți din
.
Duma a ajuns, inițial, la Tribunal cu propunere de arestare preventivă după ce medicii au descoperit că Rareș Ion era drogat cu 6 substanțe interzise. Judecătorii au decis, pe 17 aprilie 2025, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Tudor Duma. Zis și Maru, dealerul lui Vlad Pascu a fost reținut, în urma perchezițiilor de miercuri, de la domiciliul acestuia. Procurorii DIICOT s-au sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunii
.
Participanții trebuie să depună o cauțiune de 10% din prețul de pornire în contul executorului până la termenul licitației. Dovada depunerii cauțiunii se atașează ofertei de cumpărare. Bunul se vinde celui care oferă prețul cel mai mare, chiar dacă suma este mai mică decât valoarea creanței.
Licitația publică este programată pentru data de 24 septembrie 2025. Bunul scos la vânzare este un teren intravilan, neîmprejuit, în Hârșova, cu 1.665 mp și
.
Durata alarmei aeriene a fost de aproximativ 90 de minute, iar populația a fost avertizată cu privire la posibilitatea căderii de obiecte din spațiul aerian.
În urma alertei, nu au fost înregistrate apeluri la 112, iar autoritățile monitorizează situația în zonele afectate și pregătesc măsuri suplimentare de siguranță.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Delta a transmis RO-Alert pentru informarea rapidă a populației, iar purtătorul de cuvânt, Daniel Năstase, a precizat măsurile luate.
Conform
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.