Ancheta este instrumentată de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Brașov, care au spus că, pe parcursul cercetărilor, „au fost identificate peste 20 de persoane vătămate, o parte a acestora, care nu au reușit să returneze la termenul stabilit suma de bani luată cu camătă, pierzând în favoarea membrilor grupării imobile sau autoturisme“. Potrivit anchetatorilor, din 2020, trei dintre suspecți ar fi constituit „o grupare de criminalitate organizată în scopul obținerii de importante beneficii materiale din oferirea de împrumuturi cu dobânzi peste nivelul celor practicate pe piața financiar-bancară, grup la care au aderat alți doi inculpați“. Anchetatorii au spus că „restituirea împrumuturilor era garantată prin instituirea de ipoteci în favoarea inculpaților (suma înscrisă acoperind atât suma împrumutată cât și dobânzile), contracte de vânzare-cumpărare autoturisme, care erau desfințate după plata împrumutului și dobânzilor, antecontracte de vânzare-cumpărare de bunuri imobile ale împrumutaților către memebrii grupării infracționale, în care erau specificate sume de bani disproportionate față de cele împrumutate (desfințate la momentul efectuării plăților)“. În cursul anchetei, procurorii DIICOT au ridicat de la suspecți bani, documente, chei de autoturism și alte bunuri. Iată ce spun reprezentanții DIICOT despre acest caz: „La data de 20 februarie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea a 5 inculpați, cu vârstele cuprinse între 34 și 52 de ani ( patru bărbați și o femeie), cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și camătă. În sarcina unui inculpat în vârstă de 51 de ani s-a reținut și comiterea infracțiunii de șantaj. Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, începând cu anul 2020, trei dintre inculpați au constituit o grupare de criminalitate organizată în scopul obținerii de importante beneficii materiale din oferirea de împrumuturi cu dobânzi peste nivelul celor practicate pe piața financiar-bancară, grup la care au aderat alți doi inculpați. Astfel, în intervalul 2020 – 19.02.2025, inculpații, sub coordonarea liderului, dar și individual, au oferit sume de bani cu dobânzi cuprinse între 5-10%/lună direct, trei dintre membri având în cadrul grupării și atribuții legate de recuperarea datoriilor, inclusiv prin amenințări sau agresiuni fizice. Restituirea împrumuturilor era garantată prin instituirea de ipoteci în favoarea inculpaților (suma înscrisă acoperind atât suma împrumutată cât și dobânzile), contracte de vânzare-cumpărare autoturisme, care erau desfințate după plata împrumutului și dobânzilor, antecontracte de vânzare-cumpărare de bunuri imobile ale împrumutaților către memebrii grupării infracționale, în care erau specificate sume de bani disproportionate față de cele împrumutate (desfințate la momentul efectuării plăților). Activitatea infracțională s-a desfășurat sub paravanul a două societăți comerciale, cu obiect principal de activitate activități de creditare – amanetul cu autoturisme, punctul de lucru al firmelor fiind utilizat pentru parcarea autoturismelor pe care persoanele care primeau împrumuturi cu dobândă de la membrii grupării infracționale le lăsau drept gaj. De asemenea, societățile au fost folosite și pentru identificare unor persoane cu dificultăți financiare, care puteau apela pentru împrumuturi la membrii grupării de criminalitate organizată. În acest context, membrii grupării infracționale au avut la dispoziție autoturisme, care puteau fi răscumpărate sau achiziționate de la persoane cu dificultăți financiare la prețuri mici și apoi vândute cu un profit semnificativ. Evidența împrumuturilor, încasarea sumelor de bani cu titlurile de capital sau dobânzi, precum și legătura cu persoanele care au luat împrumuturi și negocierea prelungirii termenelor de plată s-au aflat în sarcina inculpatei cercetate în cauză. În sarcina inculpatului în vârstă de 51 de ani, lider al grupului infracțional organizat, s-a reținut și faptul că, în lunile octombrie, respectiv noiembrie 2024, în timpul unor discuții legate de nerespectarea termenelor de plată a amenințat două persoane vătămate cu oprirea activității unui punct de lucru aparținând victimei, respectiv cu degradarea unui imobil. Din sumele de bani rezultate în urma desfășurării activității membrii grupării infracționale au achiziționat pe numele lor sau al persoanelor apropiate autoturisme de lux și imobile (terenuri, case și apartamente). Au fost identificate peste 20 de persoane vătămate, o parte a acestora , care nu au reușit să returneze la termenul stabilit suma de bani luată cu camătă, pierzând în favoarea membrilor grupării imobile sau autoturisme. În urma perchezițiilor efectuate, au fost identificate și ridicate sume de bani în lei și euro, înscrisuri, chei de autoturism, precum și alte mijloace de probă. Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov a dispus arestarea preventivă a 3 dintre inculpații reținuți, pentru o perioadă de 30 de zile, față de alți 2 inculpați, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Brașov luând măsura controlului judiciar. Activitățile de urmărire penală au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Brașov. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție“ Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală). Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și: Tribunalul Constanța, anunț în dosarul unei foste cântărețe. Ar putea fi pusă în libertate
Potrivit publicației de vânzare, dosarul are la bază cererea formulată de creditorul Banca Transilvania SA, în baza a două contracte de credit semnate în anul 2021 de către debitorul M.C.-A. Din cauza neachitării obligațiilor contractuale, s-a declanșat procedura de executare silită, iar executorul a dispus vânzarea bunului imobil aflat în proprietatea debitorului. Imobilul în cauză constă într-un teren arabil intravilan în suprafață de 1.500 metri pătrați, situat pe strada Fragilor,
.
Conform datelor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, tânărul inculpat (Andrei Oniscu) a contestat decizia Tribunalului Constanța, prin care a fost condamnat la cinci ani şi opt luni de închisoare pentru tentative la omor și distrugere, la cea mai înaltă instanță din Dobrogea. De menționat că oricare va fi decizia instanței de apel, aceasta va fi definitivă! Altfel spus, incidentul care a șocat mediul universitar din Constanța va fi trimis spre
.
În aceeași situație se regăsesc, însă, toți angajații Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, în urma ordinului emis la finele lunii iunie 2025 de către Cristian Popescu Piedone, la momentul respectiv președintele ANPC. Acum, Horia Constantinescu urmează să afle de la judecătorii Curții de Apel Constanța dacă ordinul rămâne în picioare și, implicit și interdicția de a vorbi cu presa. În motivarea Hotărârii 950/2025 a Tribunalului Constanța, care vizează ordinul cu
.
Potrivit primelor informații transmise de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, la locul incendiului din Medgidia au fost trimise nu mai puțin de cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă. Misiunea pompierilor de la ISU Dobrogea este cu atât mai grea cu cât la Medgidia, temperatura resimțită astăzi depășește 34 de grade Celsius, iar echipele de intervenție depun eforturi supraomenești pentru a limita extinderea focului. Intervenția este în
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.