Golurile formației constănțene au fost marcate de Alex Ișfan (min. 36) și Andrei Tănasă (min. 65), în timp ce pentru oaspeți a punctat Huiban (min. 53), după o fază frumoasă orchestratã de gemenii Irimia și Kouadio. Deși echipa din Pantelimon a avut momente bune în repriza secundă, diferența de valoare s-a simțit, iar Farul și-a adjudecat toate cele trei puncte. Metaloglobus a reușit egalarea imediat după pauză, în minutul 53, prin Huiban, care a reluat cu capul din apropiere o centrare perfectă venită de la Kouadio. Bucuria oaspeților a fost însă de scurtă durată, pentru că în minutul 65, Camara a gafat în propriul careu, trimițând balonul în piciorul lui Tănasă, care a înscris pentru 2-1 și a adus victoria echipei sale. De cealaltă parte, Metaloglobus rămâne cu un singur punct după patru etape și are mult de muncă pentru a ieși din zona periculoasă a clasamentului. Chiar dacă au arătat mai multă determinare decât în precedentele partide, elevii lui Mihai Teja trebuie să regleze apărarea, unde greșelile individuale au costat din nou scump. Scor final: Farul – Metaloglobus 2-1 Citește și: David Popovici, dublu campion mondial la Singapore, mesaj emoționant pentru familia și echipa sa: Nimic nu se câștigă singur!
„DNSC avertizează asupra unui val de înşelătorii online în care este folosită abuziv imaginea economistului Adrian Negrescu. Într-un clip video fals, difuzat pe reţelele sociale, utilizatorii sunt îndemnaţi să investească pe o aşa-zisă platformă asociată cu Petrom”, conform DNSC. Instituţiua explică faptul că este vorba despre un conţinut înşelător, utilizat pentru a induce în eroare şi a profita financiar de încrederea publicului. DNSC face mai multe recomandări de securitate digitală:
.
După ce Marius a fost surprins într-o escapadă romantică cu ispita constănțeanca Oana Monea în Thailanda, situația a escaladat rapid. Maria, soția înșelată, a reacționat vehement la întâlnirea neașteptată cu cei doi în Phuket. După încheierea emisiunii, concurenții au avut câteva zile de relaxare înainte de întoarcerea în România, iar Marius a decis să petreacă acest timp cu Oana. Cei trei, Maria, Marius și Oana, s-au întâlnit din întâmplare în
.
Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA (USFDA) a emis avertismentul pentru ediția Astro Vibe Blue Razz a băuturii. Confuzia a apărut după ce un furnizor de ambalaje a livrat din greșeală cutii goale Celsius către compania de vodcă High Noon, care le-a umplut cu alcool. High Noon retrage, de asemenea, unele dintre pachetele sale Beach Variety care provin de pe aceeași linie de producție. Nu au fost raportate îmbolnăviri
.
Decizia a fost luată, potrivit datelor noastre, de judecătoarea Ioana Bogdan, de la Curtea de Apel Constanța, și poate fi contestată la instanța superioară, respectiv la Înalta Curte de Casație și Justiție. Pe scurt, în dosar, în arest preventiv vor rămâne, cel puțin până la o eventuală decizie a Înaltei Curți în contestație, următorii: Vasile Deacu, executor judecătoresc (foto), Marinel Neagu, Viorica Stoian dar și Vlad Virgil. Asta în timp
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.