Potrivit datelor oficiale, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție de către funcționari publici din administrația locală. În cursul zilei de azi, 20 august 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate pe raza județului Constanța, dintre care una este sediul unei instituții publice, iar restul sunt domiciliile unor persoane fizice. Potrivit datelor noastre, edilul din Mangalia este apărat de avocata Simona Luminița Sîrbu, din cadrul Baroului Constanța, cea care îi reprezintă interesele și în cealălat dosar DNA, cauză ce se află pe rolul Curții de Apel Constanța. Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală). Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și: UPDATE FOTO VIDEO Edilul din Mangalia Cristian Radu a plecat de la sediul primăriei, răscolit dimineață de procurorii DNA VIDEO Marius Ciobănel: Mangalia este sufocată, azi este ziua eliberării orașului
Potrivit primelor informații transmise de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, este vorba despre un incendiu care a cuprins vegetația uscată în dreptul km 188 de pe A2, pe sensul de mers spre Constanța. La locul incendiului au fost trimise echipajele de la Detașamentul Cernavodă și, respectiv, Detașamentul Medgidia, fiecare intervenind cu câte o autospecială de stingere cu apă și spumă. Intervenția de pe A2 este în desfășurare, dar
.
Astfel, potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial al României din data de 19 august 2025, Dorian Popa a decis actualizarea în Registrul Comerțului a datelor de identificare a asociatului unic și administratorului, precizarea duratei societății, în acord cu dispozițiile legale în vigoare, din nelimitată în nedeterminată și indicarea duratei mandatului administratorului, acesta fiind numit pentru un termen de 50 de ani. De asemenea, tot potrivit datelor oficiale, Dorian Popa a
.
Surse bine informate au declarat pentru Ziarul Amprenta că, în urmă cu puțin timp, judecătorii de la Tribunalul Constanța au emis pe numele individului un mandat de arestare valabil pentru 30 de zile. Decizia judecătorilor nu este una definitivă. Dosarul este instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța. Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, la data de 19 august, pe fondul unui conflict spontan, un
.
Potrivit datelor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, decizia de retragere a luat luată de afaceriștii portuari în primăvara acestui an, fiind însă recent publicată în Monitorul Oficial al României. Astfel, conform MO din 18 august 2025, Stone Group SRL s-a retras din companiile Air & Sea Container Shipping SRL și Sea Container Services SRL, ambele cu activități portuare sau conexe. Stone Group SRL este deținută cu părți egale de fostul
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.