GSP Offshore, reacție OFICIALĂ după ce Tribunalul Constanța a dispus intrarea în insolvență a companiei. Zi decisivă și pentru Grup Servicii Petroliere SA
Conform surselor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, ieri, 9 iulie 2025, GSP Offshore SRL, cu sediul procesual ales la SCA Popescu Bucur și Asociaţii, a contestat decizia Tribunalului Constanța la instanța uperioară, respectiv la Curtea de Apel Constanța. Potrivit listafirme.ro, GSP Offshore SRL are sediul în Voluntari, iar ca administrator apare Valentin Comănescu. GSP Offshore SRL este controlată de asociații GSP Offshore BV și GVC Investment BV din Olanda. GSP Offshore SRL se ocupă de activități de servicii anexe extracției petrolului brut și gazelor naturale, iar pentru anul 2023, cu 620 de angajați, a declarat o cifră de afaceri de 605.992.327 de lei și un profit net de 1.308.749 de lei. Revenind la dosarul de insolvență, Tribunalul Constanța a desemnat provizoriu, pe practicianul în insolvenţă consorţiul format din CITR Filiala Bucuresti SPRL şi Spectrum Insolvency IPURL, în calitate de administrator judiciar. După cum se arată și în decizia magistraților, noul termen al dosarului a fost stabilit pentru data de 11 noiembrie 2025. Tot potrivit judecătorilor de la Tribunalul Constanța deschiderea procedurii ridică debitoarei dreptul de administrare constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea, dacă aceasta nu-şi declară intenţia de reorganizare în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii. În continuare, Tribunalul Constanța a fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 22.08.2025. „Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 11.09.2025. Termenul pentru formularea eventualelor contestaţii este 7 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar, conform art. 111 alin. 2 din Legea nr. 85/2014. Fixează termenul pentru definitivarea tabelului de creanţe la 06.10.2025. Stabileşte data primei şedinţe a adunării creditorilor la data de 16.09.2025 ora 12:00 la sediul administratorului judiciar şi dispune convocarea creditorilor“, se mai arată în decizia judecătorilor. „În baza art. 39 alin. 1-3 din Legea nr. 85/2014: Dispune deschiderea de către debitor a unui cont distinct la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 5 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Plăţile se vor face din contul deschis pe numele averii debitoarei, pe bază de dispoziţii emise de către administratorul judiciar. Toate operaţiunile contabile dispuse asupra acestui cont vor fi evidenţiate în rapoartele întocmite de către administratorul judiciar şi vor fi justificate, prin depunerea la dosar a documentelor de plată şi a extraselor de cont. Fixează termen de judecată la 11.11.2025, ora 8:30, F2. Executorie. Cu apel în 7 zile de la comunicare/publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă“, se mai arată în decizia magistraților de la Tribunalul Constanța. Rămâne de văzut care va fi decizia Curții de Apel Constanța în raport de contestația celor de la GSP Offshore SRL. De menționat că într-un alt dosar se cere insolvența companiei Grup Servicii Petroliere SA, firmă tot din portofoliul lui Gabriel Comănescu! Dosarul 3040/118/2025 se află pe rolul Secţiei a II-a civilă din Tribunalul Constanţa, în materie „faliment“, cu obiect „deschiderea procedurii la cererea creditorului“. Noul termen în acest dosar a fost stabilit pentru azi, 10 iulie 2025. Potrivit listafirme.ro, Grup Servicii Petroliere SA a fost înființată în anul 2003, are sediul social în Portul Constanța și desfășoară activități de servicii anexe extractiei petrolului brut și gazelor naturale. Compania este deținută de persoanele juridice: GSP Holging SA (Luxemburg), cu 79,61% din capitalul social, Industria Mundum SRL, cu 18.35% din capitalul social, și RCI Grup de Consultanță SRL; cu 1,02% din capitalul social. Administratorii Grup Servicii Petroliere SA sunt: Bratu Mihai Dumitru, Comănescu Gabriel Valentin și Gheorghiță Corina. În anul 2023, Grup Servii Petroliere SA a declarat o cifră de afaceri de 16.384.669 lei, 17 salariați, o pierdere de – 7.722.568 lei și datorii de 321.089.867 lei. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și Bunuri de peste 13 milioane lei ale societății Grup Servicii Petroliere SA, firmă din portofoliul lui Gabriel Comănescu, puse în vânzare de ANAF
Un accident s-a produs recent, iar șoferul unei cisterne, în vârstă de 56 de ani, a fost rănit. Potrivit informațiilor, acesta a fost transportat de către echipajul SMURD la spital, cu traumatisme la nivelul membrului inferior drept. Cu toate că a suferit aceste răni, bărbatul este conștient și cooperează, notează ziarulamprenta.ro.
Conform sursei, incidentul a avut loc recent și a fost gestionat de autorități. La fața locului s-au deplasat echipaje de
.
Echipajele de salvare au intervenit rapid în această dimineață pentru a gestiona un incident la Mamaia. Potrivit ziarulamprenta.ro, la fața locului au sosit echipajele SMURD B2 Mamaia și cele de la Punctul de prim-ajutor Tomis, sprijinite de o ambarcațiune CBRN.
Se pare că intervenția a fost necesară pentru a asigura siguranța și pentru a oferi primul ajutor persoanelor implicate. Incidentul a avut loc pe plajă, iar autoritățile au acționat prompt pentru
.
Un cutremur slab s-a produs în zona seismică Vrancea, joi seara, la ora 20:47:38, conform datelor furnizate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut o magnitudine de 3.0 pe scara Richter și a avut loc la o adâncime de 85 de kilometri sub suprafață.
Potrivit sursei, seismul s-a resimțit în anumite zone, însă nu au fost semnalate pagube majore. Specialiștii spun că un cutremur de această
.
eveniment de inovare la Constanța în cadrul festivalului Constanta InnoVibe
Pe 4 septembrie, de la ora 18:00, Azuma Beach devine locul de întâlnire al celor pasionați de startup-uri și inovație. Evenimentul CO-FOUND ME aduce în prim-plan idei validate sau în curs de validare, unde cinci fondatori vor avea fiecare doar șapte minute pentru a-și prezenta viziunea. După prezentări, urmează sesiuni rapide de întrebări din partea publicului, menit să clarifice și să
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.