Imobil din Beach Land, cu autorizația ANULATĂ! Instanța spune că dezvoltatorul nu a respectat nici măcar regimul de înălțime din certificatul de urbanism
Inapoi

Imobil din Beach Land, cu autorizația ANULATĂ! Instanța spune că dezvoltatorul nu a respectat nici măcar regimul de înălțime din certificatul de urbanism

Postat cu 8 ore în urmă

Update cu 8 ore în urmă

Timp de citire: 13 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Actualitate
În motivarea deciziei de anulare a autorizației și a documentului, judecătorii de la Tribunal au arătat, printre altele, că dezvoltatorul imobiliar „nu a respectat nici măcar regimul de înălțime indicat în cuprinsul CU nr. 772/2020 având în vedere că a fost încălcat regimul maxim de înălţime atât în ce priveşte numărul de etaje cât şi în ce priveşte înălţimea la cornişă“. Cazul a ajuns recent pe rolul Curții de Apel Constanța, după ce Primarul Orașului Năvodari, dar și investitorul imobiliar au atacat în recurs hotărârea Tribunalului vizând blocul din Beach Land. La mijlocul litigiului este investiția companiei Stely Metal SRL din Beach Land, strada B2. După recursurile declarate în proces, urmează ca judecătorii de la Curtea de Apel Constanța să ia decizia definitivă în cauză. Este vorba despre dosarul cu indicativul 8682/118/2023, deschis de Prefectul Județului Constanța în decembrie 2023, pentru anularea Autorizației de construire nr. 61 din 18 februarie 2021 și, respectiv, a Certificatului de urbanism nr. 772 din 15 septembrie 2020. În cauză, pârâții sunt Primarul Orașului Năvodari, instituția ce a emis certificatul de urbanism și autorizația de construire pentru imobilul din Beach Land atacate de prefect, dar și investitorul imobiliar Stely Metal SRL. De asemenea, în proces figurau ca pârâți și Inspectoratul de Stat în Construcții, precum și Inspectoratul Județean în Construcții Constanța. Acțiunea prefectului a fost admisă, în primă instanță, de către judecătorii de la Secția de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța la data de 14 mai 2025. Iată minuta Hotărârii 654/2025 ce vizează imobilul din Beach Land, acum atacată în recurs la Curtea de Apel: „Admite excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, invocată de pârâtul Inspectoratul de Stat în Construcţii-I.S.C. Respinge ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de pârâtul Primarul Oraşului Năvodari în referire la procesul-verbal nr. DO_192356/22.05.2023 şi procesul-verbal nr. DO_192363/22.05.2023 emise de pârâtul ISC prin IJC Constanţa. Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Prefectul Județului Constanța în contradictoriu cu pârâţii Stely Metal SRL şi Primarul Orașului Năvodari. Anulează Certificatul de urbanism nr. 772/15.09.2020 emis la cererea pârâtei Stely Metal SRL în scopul construire imobil locuinţe P+3E+SPth (casa scării şi lift) şi împrejmuire teren pe imobilul cu nr cadastral 108184 situat în oraş Năvodari, zona Beachland, jud. Constanţa. Anulează Autorizaţia de Construire nr. 61/18.02.2021 emisă în vederea executării lucrărilor de construire pentru construire imobil locuinţe P+3E+SPth (casa scării şi lift) şi împrejmuire teren pe imobilul cu nr cadastral 108184 situat în oraş Năvodari, zona Beachland, jud. Constanţa. Fără cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată la data de 14.05.2025, în conformitate cu prevederile art. 402 din CPC sub rezerva art. 396 alin. 2 din CPC raportat la art. 401 alin. 2 teza ultimă din CPC. Document: Hotarâre 654/2025 14.05.2025“ Așa cum precizam mai sus, hotărârea a fost acum atacată în recurs, urmând ca dosarul să fie repartizat aleatoriu unui complet de judecată din cadrul Secției de Contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel, pentru a se stabili data primei înfățișări pentru judecarea căii de atac. În motivarea hotărârii ce vizează imobilul din Beach Land, judecătorii de la Tribunal au arătat, printre altele, că „astfel, prin emiterea AC nr. 61/2021 pârâta beneficiară (nr., dezvoltatorul imobiliar din Beach Land) a autorizaţiei nu a respectat nici măcar regimul de înălţime indicat în cuprinsul CU nr. 772/2020 având în vedere că a fost încălcat regimul maxim de înălţime atât în ce priveşte numărul de etaje cât şi în ce priveşte înălţimea la cornişă“. Conform instanței, „prin neluarea în calcul şi a suprafeţei etajului 4 al construcţiei propuse, cei doi indicatori urbanistici au fost calculaţi în mod eronat, aspect în raport de care reţine că şi acest motiv de nelegalitate invocat este întemeiat“. Au spus judecătorii în continuare, referitor la imobilul din Beach Land, că „nu în ultimul rând din analiza planşelor ce fac parte din DT anexă la AC nr. 61/2021 constată că locurile de parcare amenajate pe latura de Vest din apropierea aleii de acces sunt amplasate chiar lângă fereastra dormitorului P01 aflat la parterul construcţiei, locul de parcare fiind proiectat în distanţa de 5 m faţă de construcţie. Pentru aceste motive şi acest aspect de nelegalitate este întemeiat“. Referitor la spațiul verde al imobilului din Beach Land, Tribunalul a spus că „din analiza DT anexă la AC nr. 61/2021 reţine că singurul loc în care apare suprafaţa prevăzută pentru amenajarea de spaţiu verde, este planşa A01 în care este menţionat că spaţiul de pe latura de nord şi curtea imobilului vor fi placate cu dale din beton înierbate, cu suprafaţa de 250 mp“. „Cu toate acestea“, au spus judecătorii în continuare, „constatând că spaţiul verde proiectat nu poate să aibă suprafaţa de 250 mp întrucât o mare parte din dalele de beton cu care se va reaşiza pavajul, este din beton, reţine că în fapt suprafaţa destinată spaţiului verde este mult mai mică, fără a fi precizată exact în cuprinsul DT“. „Nu în ultimul rând din analiza DT anexă la autorizația de construire emisă, constată că rând reține că nu există DTOE şi lipsește memoriul tehnic și schema de instalații pentru gaze naturale deși conform memoriului tehnic – instalații sanitare apartamentele din construcția autorizată au încălzire produsă de centrale termice de apartament“, a mai arătat Tribunalul referitor la imobilul din Beach Land. Conform instanței, „având în vedere că deşi aşa cum am arătat, legalitatea actului administrativ individual se examinează prin prisma respectării dispoziţiilor legale în vigoare la data emiterii, inclusiv sub aspectul îndeplinirii condiţiilor cerute de lege pentru autorizarea unei anumite activităţi la momentul respectiv, tribunalul nu poate să ignore restul elementelor a căror a căror încălcare a fost reţinută“. „Pe baza acestor considerente tribunalul reţine că documentaţia tehnică ce a stat la baza emiterii autorizaţiei de construire prezintă vicii. În acest context, o analiză de proporţionalitate a sancţiunii nulităţii văzută ca ingerinţă în dreptul de proprietate, conduce instanţa la concluzia că ingerinţa în dreptul de proprietate al pârâtei Stely Metal SRL este determinată de protejarea interesului public pus în pericol de actul administrativ emis, prin prisma verificărilor efectuate iniţial de ISC ca autoritate publică a statului iar ulterior materializate prin cererea formulată de o altă autoritate publică reprezentată de reclamant“, au spus judecătorii referitor la imobilul din Beach Land. Potrivit listafirme.ro, platformă consultată pe 4 iulie 2025, Stely Metal SRL a fost înființată în 1994, are sediul social în Constanța, pe strada Poporului și se ocupă în principal de cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase. Asociați figurează Costică și Mihai Carabaș, ultimul fiind și administratorul companiei. În 202, firma a declarat 12 angajați, profit 891.792 de lei, datorii 3.766.129 de lei și cifra de afaceri 9.638.508 lei. Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată Sursa foto 1 (cu rol ilustrativ): Google Maps Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și: Construcția unui viitor bloc în Beach Land, Năvodari, oprită de judecători, la cererea prefectuluI Constanței. S-a ajuns la Curtea de Apel
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

FOTO VIDEO Traficul de pe A2 a fost DEVIAT pe DN 22, în urma accidentului cu 7 autoturisme din zona localității Peștera

Autoritățile recomandă șoferilor să opteze pentru ruta alternativă Constanța – DN3 – Murfatlar –DN 22C – reintrare pe autostrada A2. „La data de 6 iulie a.c., în jurul orei 11.30, polițiștii din cadrul Serviciului Sigiranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe Autostrada A2, în apropierea localității Saligny, pe sensul de mers Constanța –București, s-a produs un accident rutier. Din primele cercetări efectuate rezultă că impactul s-ar .

Actualitate

FLAGRANT în Mamaia! Autorul a fost încătușat. Vezi aici ce s-a întâmplat

Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Astfel, la data de 6 iulie 2025, în jurul orei 02.55, bărbatul ar fi sustras, de pe un șezlong, un telefon mobil aparținând persoanei vătămate, o femeie de 21 de ani. Bărbatul a fost observat de un echipaj de poliție care executa în zonă serviciul de patrulare. Ulterior, a fost condus la sediul poliției, telefonul mobil fiind recuperat și restituit persoanei .

Actualitate

JALE pe străzi: șoferi din Eforie și Techirghiol, prinși băuți la volan. Iată ce spun polițiștii

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Într-un alt caz, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Techirghiol au identificat un bărbat, de 39 de ani, care a condus un autoturism pe strada Fragilor fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu .

Pagina de facebook

-
-

Recente din constanta

-
-

14:10

FOTO VIDEO Traficul de pe A2 a fost DEVIAT pe DN 22, în urma accidentului cu 7 autoturisme din zona localității Peștera

Autoritățile recomandă șoferilor să opteze pentru ruta alternativă Constanța – DN3 – Murfatlar –DN 22C – reintrare pe autostrada A2. „La data de 6 iulie a.c., în jurul orei 11.30, polițiștii din cadrul Serviciului Sigiranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe Autostrada A2, în apropierea localității Saligny, pe sensul de mers Constanța –București, s-a produs un accident rutier. Din primele cercetări efectuate rezultă că impactul s-ar
Image Description

14:10

FLAGRANT în Mamaia! Autorul a fost încătușat. Vezi aici ce s-a întâmplat

Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Astfel, la data de 6 iulie 2025, în jurul orei 02.55, bărbatul ar fi sustras, de pe un șezlong, un telefon mobil aparținând persoanei vătămate, o femeie de 21 de ani. Bărbatul a fost observat de un echipaj de poliție care executa în zonă serviciul de patrulare. Ulterior, a fost condus la sediul poliției, telefonul mobil fiind recuperat și restituit persoanei
Image Description

13:53

JALE pe străzi: șoferi din Eforie și Techirghiol, prinși băuți la volan. Iată ce spun polițiștii

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Într-un alt caz, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Techirghiol au identificat un bărbat, de 39 de ani, care a condus un autoturism pe strada Fragilor fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu
Image Description

13:48

FOTO Municipiul Medgidia, BLOCAT total din cauza traficului deviat de pe Autostrada A2

Coloane de autoturisme blochează la acest moment întreg orașul, așa cum se poate vedea în imaginile de mai jos: Citește și: Traficul de pe A2 a fost DEVIAT pe DN 22, în urma accidentului cu 7 autoturisme din zona localității Peștera
Image Description

13:38

VIDEO Momentul accidentului de pe A2, surprins de o cameră de supraveghere

În imagini se poate vedea cum autoturismele rulau cu viteză mare pe banda 2: Potrivit datelor transmise de IPJ Constanța, în urma cercetărilor efectuate de polițiștii Serviciului Siguranță Rutieră a rezultat că impactul între cele 7 autoturisme a avut loc pe fondul nepăstrării distanței între vehicule. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În urma accidentului rutier au fost rănite ușor două persoane. În cauză cercetările
Image Description

Recente din Romania

-
-

14:14

- Botosani - VIDEO În ce lume trăim! Un bătrân din Botoșani, veteran de război, a murit într-o sărăcie lucie, în timp ce alții îi încasau pensia. „A dat cardul la cineva din sat și nu-i aduce mâncare”

Un bătrân din satul Ghireni, comuna Coțușca, a murit într-o sărăcie lucie, chiar dacă beneficia de pensie și avea o locuință a sa. Emil Humelnicu a dat cardul de pensie unui localnic din sat ca acesta să îi cumpere cele necesare și să îl ajute la nevoie. Individul însă l-a lăsat să moară de foame în casă, într-o mizerie de nedescris. Vecinilor li s-a făcut milă de moș Emil și
Image Description

14:13

- Botosani - Câinele din Botoșani care ușurează munca jandarmilor. Eco participă la misiuni alături de angajații Jandarmeriei

Câinele de serviciu Eco și conductorul său, plutonierul Daniel Iorga, formează un cuplu chinologic bine închegat, care își aduce aportul la reușita misiunilor de ordine publică și acționează cu succes pentru siguranța cetățenilor pe care le au angajații Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani. Eco, în vârstă de 4 ani și 7 luni, este ,,școlit” la Centrul Chinologic Sibiu al Ministerului Afacerilor Interne și a absolvit cu nota 10 cursul
Image Description

14:11

- Suceava - Trei răniți, după ce un șofer a adormit la volan iar mașina a intrat într-un cap de pod

Trei răniți, după ce un șofer a adormit la volan iar mașina a intrat într-un cap de pod. Accidentul rutier s-a petrecut sâmbătă, la primele ore ale zilei, la Poaiana Stampei, pe DN 17, în județul Suceava. Din cercetările polițiștilor, a rezultat că șoferul a adormit la volan și a pătruns pe sensul opus de circulație, de unde a părăsit carosabilul și a intrat în coliziune cu un cap de
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
constanta WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul constanta
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete