Conform datelor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, Marius Sponoche va solicita judecătorilor permisiunea părăsirii domiciliului, ședința de judecată fiind programată să înceapă după ora 11.00. Marius Sponoche, fostul manager al Spitalului Orășenesc Cernavodă, a fost trimis în judecată de procurorii DNA Constanța pentru luare de mită. Dosarul se află pe rolul Tribunalului Constanța, primul termen fiind stabilit pentru data de 23 septembrie 2025. Oricare va fi decizia tribunalului, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța. Recent, tot în legătură cu acest dosar, DNA Constanța a trimis-o în judecată și pe Laura Iuliana Cocor, fosta șefă a Serviciului administrativ din cadrul Spitalului Orășenesc Cernavodă. Conform rechizitoriului DNA, Laura Iuliana Cocor, suspectată de presupusa săvârșire a infracțiunii de luare de mită în formă continuată (42 de acte materiale), era „percepută ca fiind cel mai important funcționar al Spitalului în domeniul achizițiilor publice“. Pe scurt, conform DNA, „în perioada octombrie 2021 – ianuarie 2025, inculpata Cocor Laura Iuliana, în calitatea menționată anterior, ar fi pretins și primit în mod repetat, pentru sine și pentru altul, atât direct, cât și prin intermediul inculpatei N.N., suma totală de 366.870 lei de la inculpatul M.E. în legătură cu îndeplinirea sarcinilor acesteia de serviciu privind încheierea contractelor de achiziție publică și plățile aferente acestora“. Mai mult decât atât, tot în legătură cu dosarul lui Sponoche, procurorii anticorupție au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu două acorduri de recunoaștere a vinovăției încheiate cu două persoane, respectiv: Erdivan Memedula, administratorul societății comerciale cu care spitalul a încheiat un contract reprezentând lucrări de renovare și modernizare bloc operator și compartiment ATI, și Nicoleta Neamțu, economist în cadrul Compartimentului Achiziții Publice și Contracte din cadrul Spitalului Orășenesc Cernavodă. Cauzele penale au fost trimise spre soluționare Tribunalului Constanța. „La data de 29 iulie 2024, între Spitalul Orășenesc Cernavodă, reprezentat de inculpatul Sponoche Marius Ion, în calitate de manager, și societatea comercială administrată de inculpatul M.E., a fost încheiat un contract reprezentând lucrări de renovare și modernizare bloc operator și compartiment ATI, în valoare de 1.099.026 lei. În cursul lunii ianuarie 2025, în baza unei înțelegeri prealabile, în calitate de manager al Spitalului Orășenesc Cernavodă (instituție finanțată din bugetul UAT Cernavodă), inculpatul Sponoche Marius Ion ar fi pretins suma de 30.000 de euro, de la inculpatul M. E., prin intermediul inculpatei Cocor Laura Iuliana, șef serviciu administrativ în cadrul aceluiași spital, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu privitoare la bugetarea, încheierea și executarea contractului anterior menționat. La data de 11 februarie 2025, din totalul sumei pretinse, inculpatul Sponoche Marius Ion ar fi primit, de la inculpata Cocor Laura Iuliana, suma de suma de 15.000 de euro, bani proveniți de la M.E, reprezentantul societății comerciale, în scopul menționat. În vederea confiscării extinse, au fost dispuse măsuri asiguratorii asupra unor imobile aparținând inculpatului Sponoche Marius Ion. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză. Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și: RECHIZITORIU Detalii SECRETE până azi din ancheta Laurei Cocor, considerată mâna dreaptă a lui Marius Sponoche, fostul șef al Spitalul Cernavodă. Iată ce acuzații face DNA
Din primele informații, accidentul a avut loc la kilometrul 192, pe sensul de deplasare către București, unde un autoturism a impactat parapetul median și a rămas imobilizat pe banda nr. 2. Din primele informații, șoferul a suferit răni ușoare, urmând să fie evaluat medical la fața locului. Traficul rutier este restricționat pe banda nr. 2, circulându-se pe banda de urgență și prima bandă. Valorile de circulație sunt scăzute și se
.
În speță, este vorba despre dosarul în care urmașii militarului din perioada interbelică au revendicat din Plaja Mamaia două porțiuni, respectiv un lot de 382,34 de metri pătrați și un lot de 517,36 de metri pătrați. Revendicarea a fost formulată în urmă cu peste 20 de ani, în temeiul Legii 10/2001, pentru retrocedarea imobilelor preluate abuziv în timpul regimului comunist. Cazul a ajuns în instanță la finele anului 2022, când
.
Magistrații au admis acțiunea companiei și, totodată, l-au obligat pe primar să achite societății și cheltuielile de judecată! Hotărârea Tribunalului este luată în primă instanță și mai poate fi atacată în recurs. Miza procesului este o autorizație de funcționare, solicitată de compania Mega Litoral Jupiter SRL. Discuțiile se poartă în dosarul 3525/118/2025, deschis de Mega Litoral Jupiter SRL în contradictoriu cu Primarul Municipiului Mangalia, obiectul dosarului fiind reprezentat de o
.
Executorul judecătoresc Novacescu Radu-Andrei, din cadrul S.C.P.E.J. VERITAS București, organizează licitație publică pentru vânzarea unui apartament situat în Năvodari, Mamaia Sat, strada D8. Imobilul este scos la vânzare în urma procedurii de executare silită demarată la cererea Raiffeisen Bank S.A., împotriva debitorilor POSH DRESS S.R.L. și D.C.V. și R.P.V. Apartamentul scos la licitație are 2 camere și dependințe, semidecomandat, confort 1, suprafață utilă de 61,26 m², cota indiviză din părțile
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.