Migranți descoperiți într-o semiremorcă, pe DN2A: anchetă comună a Poliției, Imigrărilor și Gărzii de Coastă
Inapoi

Migranți descoperiți într-o semiremorcă, pe DN2A: anchetă comună a Poliției, Imigrărilor și Gărzii de Coastă

Postat cu 6 ore în urmă

Update cu 6 ore în urmă

Timp de citire: 1 minut

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Actualitate
Descoperirea a fost făcută de un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, care se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Șoferul vehiculului – format din cap tractor și semiremorcă – a fost oprit în mod regulamentar pentru un control de rutină. În urma verificării compartimentului de marfă, polițiștii au descoperit doi cetățeni străini, despre care există suspiciuni că au pătruns ilegal pe teritoriul României. Cazul a fost preluat pentru cercetări de polițiștii din cadrul Serviciului pentru Imigrări al județului Constanța, în colaborare cu polițiștii de frontieră ai Gărzii de Coastă. Ancheta vizează atât stabilirea identității celor două persoane, cât și modul în care au intrat în țară și dacă există implicarea unor rețele de trafic de migranți. Autoritățile nu au oferit, deocamdată, informații suplimentare despre naționalitatea persoanelor descoperite sau despre ruta parcursă de vehicul. Sursă foto: IPJ Citește și: Acțiune a polițiștilor rutieri în Mangalia: sancțiuni și măsuri dure pentru nereguli în transportul de persoane
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

VIDEO UPDATE Hârșova: Un copil de 14 ani a dispărut în Dunăre

La fața locului se deplasează 1 ASAS, 1SMURD B2, 1AMOP cu IB5. Totodată, echipajul de scafandri a fost alertat în vederea deplasării și 7 scafandrii se deplasează la intervenție. La fața locului se va îndrepta și elicopterul SMURD. Copilul a fost scos, se efectuează protocol de resuscitare de către echipajul Saj B2 și cel de pe elicopterul SMURD. Citește și: A MURIT băiatul de 22 de ani din Ciobanu dispărut .

Actualitate

Emil Gânj, suspectul crimei din Mureș, pe lista Most Wanted a Poliției

Suspect crimă Most Wanted Mascații au făcut descinderi, printre alții, și la fratele lui Emil Gânj, și la sora lui. Crima s-a petrecut pe 8 iulie, când trupul unei tinere a fost găsit carbonizat în locuința incendiată pe strada Bujorului din Miheşu de Câmpie, județul Mureș. După câteva ore, Poliția Română a transmis că suspectul are 37 de ani și îl cheamă Emil Gânj. IGPR a făcut publice atunci semnalmentele .

Pagina de facebook

-
-

Recente din constanta

-
-

17:02

FOTO VIDEO Intervenție contracronometru pentru stingerea unui incendiu la o microfermă din Tulcea

La fața locului acționează patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă. Eforturile salvatorilor sunt concentrate pe localizarea și lichidarea incendiului, precum și pe protejarea bunurilor din apropiere pentru a preveni extinderea flăcărilor.
Image Description

17:00

VIDEO UPDATE Hârșova: Un copil de 14 ani a dispărut în Dunăre

La fața locului se deplasează 1 ASAS, 1SMURD B2, 1AMOP cu IB5. Totodată, echipajul de scafandri a fost alertat în vederea deplasării și 7 scafandrii se deplasează la intervenție. La fața locului se va îndrepta și elicopterul SMURD. Copilul a fost scos, se efectuează protocol de resuscitare de către echipajul Saj B2 și cel de pe elicopterul SMURD. Citește și: A MURIT băiatul de 22 de ani din Ciobanu dispărut
Image Description

15:40

Un bărbat se luptă între viață și moarte după ce a fost scos inconștient din lacul Techirghiol

La fața locului se deplasează SMURD Tuzla și SMURD C.
Image Description

15:27

Emil Gânj, suspectul crimei din Mureș, pe lista Most Wanted a Poliției

Suspect crimă Most Wanted Mascații au făcut descinderi, printre alții, și la fratele lui Emil Gânj, și la sora lui. Crima s-a petrecut pe 8 iulie, când trupul unei tinere a fost găsit carbonizat în locuința incendiată pe strada Bujorului din Miheşu de Câmpie, județul Mureș. După câteva ore, Poliția Română a transmis că suspectul are 37 de ani și îl cheamă Emil Gânj. IGPR a făcut publice atunci semnalmentele
Image Description

15:12

Inconștiență sau nepăsare? Accident pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța provocat de un șofer beat criță

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de doi bărbați, de 19 ani, respectiv 35 de ani. Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul, în cazul șoferului de 35 de ani, fiind 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În urma accidentului
Image Description

Recente din Romania

-
-

17:19

- Galati - Covurluiul Tg. Bujor, în finala regională a Cupei României Scris de Gh. Arsenie, Florin Radu Duminică, 13 Iulie 2025 16:15

Fotbalul gălățean traversează o perioadă fastă la nivelul județului, iar după câștigarea barajului de promovare în Liga a III-a pentru Voința Cudalbi, o altă echipă a reușit să iasă în evidență: Covurluiul Tg. Bujor. Etapa a doua a fazei regionale din Cupa României a coincis cu o a doua victorie în contul bujorenilor de la Covurluiul. Reamintim că în această competiție joacă echipele câștigătoare de Cupă, de la nivelul județelor,
Image Description

17:02

- Sibiu - Sportivul Mihai Cosma, legitimat la CSS Sibiu, a urcat pe podium la Jocurile Balcanice de la Sofia

Mihai Cosma, sportiv legitimat la CSS Sibiu, a participat săptămâna aceasta la Jocurile Balcanice, desfășurate la Sofia, capitala Bulgariei. Sportivi din România, Serbia, Turcia, Grecia, Croația și Bulgaria s-au întrecut la Jocurile Balcanice, în perioada 8 -13 iulie. Mihai Cosma a obținut locul 6 la trambulină 3 metri și locul 2 la platformă, după cum anunță antrenoarea Anca Șerb. În clasamentele pe echipe, pentru fiecare categorie de vârstă, România s-a
Image Description

17:02

- Constanta - FOTO VIDEO Intervenție contracronometru pentru stingerea unui incendiu la o microfermă din Tulcea

La fața locului acționează patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă. Eforturile salvatorilor sunt concentrate pe localizarea și lichidarea incendiului, precum și pe protejarea bunurilor din apropiere pentru a preveni extinderea flăcărilor.
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
constanta WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul constanta
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete