Momente decisive pentru Școala Nr. 1 din Mangalia, după ce o elevă a leșinat în baie. Sorin Mihai, șeful ISJ Constanța, spune ce se va întâmpla de luni
Așa cum arătam și într-o ediție anterioară, după incident, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 1 Mangalia, prof. Florin Miron, și-a dat demisia, alături de directorul adjunct al școlii. Demisia ar veni ca urmare a neasumării de către Consiliul de Administrație al unității de învățământ a măsurilor ce ar trebui luate, ca urmare a situației. Revenind la zi, conducerea Școlii Gimnaziale Nr. 1 Mangalia Mangalia va fi asigurată, în continuare, de directorul prof. Florin Miron, urmând ca, până la data de 7 iulie 2025, cadrele didactice din interiorul unității de învățământ care doresc să preia funcția să își anunțe intenția la inspectorat. „Dacă până la data respectivă nu vor fi doritori din cadrul școlii pentru a prelua conducerea, atunci noi, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, vom face demersuri pentru a se găsi persoane din cadrul altor unități de învățământ, pentru că școala nu poate rămâne fără conducere“, a explicat, pentru Ziarul Amprenta, prof. Sorin Mihai, inspectorul școlar general al ISJ Constanța. Revenind la ancheta DIICOT, din probele administrate în cauză a reieșit că, în data de 04.06.2025, inculpatul, în vârstă de 25 de ani, a procurat, de la coinculpatul de 38 de ani, o cantitate de ADB-BUTINACA (drog de mare risc), pe care a oferit-o unei minore de 14 ani. „Investigațiile au relevat că inculpatul de 25 de ani a interacționat cu minora în curtea unei unități de învățământ din Mangalia, unde aceasta este înscrisă, fiind însoțit de alți doi elevi, tot minori. După ce persoana vătămată a consumat din drogul de mare risc, a acuzat stări de rău, fiind găsită ulterior în stare de inconștiență în baia școlii. A fost transportată la spital, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale de specialitate. În continuarea cercetărilor, a fost pus în aplicare un mandat de percheziție la locuința inculpatului de 38 de ani fiind găsite și ridicate mai multe doze conținând ADB-BUTINACA, un recipient în care se aflau aproximativ 30 de grame substanță vegetală ADB-BUTINACA (drog de mare risc), suma de peste 40.000 lei, precum și alte mijloace de probă. Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile. Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța. Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul grupării Mobile de Jandarmi Constanța. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție“, conform Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Serviciul Teritorial Constanța. Amintim că după incident, Sorin Mihai a precizat, pentru Ziarul Amprenta, că verificările sunt în desfășurare, pentru a se stabili exact derularea evenimentelor, inclusiv dacă eleva s-a întâlnit cu cetățenii în perimetrul unității școlare sau în afara acestuia. „La acest moment, sunt multe inadvertențe cu privire la această situație. Din acest motiv, inspectorii de sector vor merge la unitatea școlară pentru a clarifica exact situația și a se întocmi un desfășurător, dacă putem spune așa, al evenimentelor, inclusiv pentru a se stabili dacă eleva s-a întâlnit cu cei doi cetățeni în perimetrul unității școlare sau în afara acestuia“, a mai declarat prof. Sorin Mihai. De asemenea, acesta a precizat, legat de starea de sănătate a elevei, că aceasta este bine și se află în afara oricărui pericol. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și Conducerea Școlii Gimnaziale Nr. 1 Mangalia a DEMISIONAT după cazul elevei care a leșinat în baie. Fata ar fi consumat substanțe interzise
La fața locului acționează în prezent o ambarcațiune și o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU), precum și lucrători ai Ocolului Silvic, pentru lichidarea incendiului. De asemenea, a fost solicitat și sprijin aerian, urmând ca, în cel mai scurt timp, un elicopter Black Hawk din cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne să se deplaseze în zonă pentru
.
Ministerul Sănătății a transmis duminică o serie de recomandări pentru populație pentru a face față caniculei care a topit România. Pe lângă o serie de sfaturi generale, oficialii au transmis și o serie de recomandări speciale pentru copii, vârstnici, dar și muncitori care trebuie să lucreze în soare. Ministerul Sănătății a precizat într-un mesaj public că a solicitat direcțiilor de sănătate publică, serviciilor de ambulanță și unităților de primiri urgențe
.
Conform portalului instanțelor de judecată, Curtea de Apel va analiza pe data de 5 august 2025, dacă se impune sau nu menținerea lui Dorinel Colgiu sub control judiciar. Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța, aceasta va fi definitivă! Amintim că Dorinel Colgiu a fost condamnat în primă instanță, de Tribunalul Constanța, la 4 ani de închisoare cu executare. Directorul Goldterm Mangalia a contestat decizia tribunalului la Curtea de
.
Autoritățile recomandă șoferilor să opteze pentru ruta alternativă Constanța – DN3 – Murfatlar –DN 22C – reintrare pe autostrada A2. „La data de 6 iulie a.c., în jurul orei 11.30, polițiștii din cadrul Serviciului Sigiranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe Autostrada A2, în apropierea localității Saligny, pe sensul de mers Constanța –București, s-a produs un accident rutier. Din primele cercetări efectuate rezultă că impactul s-ar
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.