Parcare nouă cu 299 de locuri, inclusiv pentru rulote, în 2 Mai
În localitatea 2 Mai, comuna Limanu, urmează să fie amenajată o parcare publică cu o capacitate totală de 299 locuri, dintre care 20 sunt destinate rulotelor și 14 autocamioanelor. Proiectul face parte dintr-un contract de lucrări ce respectă standardele tehnice prevăzute în documentația de atribuire.
Parcarea se va întinde pe o suprafață de 15.000 mp situată pe terenul liber de pe latura de nord a Digului de Sud al Portului Comercial Mangalia. Termenul de execuție pentru realizarea acesteia este maxim șase luni, iar valoarea estimată se ridică la peste 6 milioane lei, echivalentul a 1,2 milioane euro.
Contractul pentru „Amenajare parcare publică în localitatea 2 Mai, comuna Limanu, jud. Constanța“ va fi atribuit prin procedură simplificată, după criteriul prețului cel mai scăzut. Potrivit ziarulamprenta.ro, termenul pentru depunerea ofertelor este 13 noiembrie 2025, ora 15:00, iar acestea trebuie să fie valabile până pe 13 martie 2026.
Documentația contractului precizează că „nu se acceptă lucrări suplimentare datorate omisiunilor ofertantului, acestea fiind executate pe cheltuiala acestuia, precizare valabilă numai după încheierea contractului de lucrări“. Primăria Limanu asigură astfel respectarea criteriilor și transparența procesului de achiziție.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail