Astfel, instanța a analizat cererile de reexaminare a amenzilor judiciare aplicate de magistrați pentru primarul din Năvodari, cereri de reexaminare formulate de edil. După deliberări ce au durat două săptămâni, judecătorii au ajuns la concluzia că nu se impune reexaminarea, menținând amenzile judiciare. Decizia este definitivă. Funcția de primar al orașului Năvodari este asigurată de Florin Chelaru. Amintim, amenda a fost aplicată primarului din Năvodari de către judecătorii de la Secția de Contencios administrativ și fiscal a instanței, pe motiv că primăria nu a depus în cele două procese documentele cerute de completul de judecată. În ambele cazuri magistrații au aplicat o amendă judiciară în cuantum de câte 4.050 de lei, iar amenda a fost contestată de primar, însă, așa cum am precizat mai sus, cererile de reexaminare a amenzilor au fost respinse. În minutele Hotărârilor 185/2025 și, respectiv, 186/2025, se precizează că instanța: „Respinge cererea de reexaminare formulată de petentul Chelaru Florin, în calitate de primar al Orașului Năvodari, ca nefondată. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 22.08.2025“. Așa cum precizam și în edițiile anterioare, primul dintre dosarele în care instanța a decis amendarea primarului din Năvodari are indicativul 5148/118/2024, fiind deschis pe 31 iulie 2024 de către prefect, pentru anularea Autorizației de Construire nr. 312 din 1 septembrie 2022, eliberată la cererea Magenta Construct SRL. Autorizația atacată de prefect viza supraetajarea unui imobil din Mamaia Nord. La termenul din 8 mai 2025, judecătorii au fost nevoiți să amâne procesul pentru lipsa documentelor solicitate, următoarea înfățișare în cauză fiind stabilită pentru luna septembrie 2025. Potrivit datelor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, la înfățișarea din 8 mai 2025, procesul a fost amânat pentru că Primăria Năvodari nu a depus la dosarul cauzei Planul Urbanistic General al orașului, adoptat prin HCL 42/1994. În Încheierea de ședință din 8 mai 2025, s-a consemnat faptul că „astfel, cauza este în stare de amânare din cauza pasivității pârâtului (nr., Primarul Orașului Năvodari), care nu s-a conformat dispozițiilor instanței, motiv pentru care în bază a art. 13 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, instanța va dispune amendarea Primarului Orașului Năvodari, domnul Chelaru Florin, cu suma de 4.050 lei, cu titlu de amendă judiciară, în raport de salariu minim brut pe economie de 4.050 de lei lunar, cu drept de reexaminare în 15 zile de la comunicare“. Se precizează, de asemenea, că „Tribunalul, pentru a se depune documentaţia, constată că se impune acordarea unui nou termen de judecată, sens în care, dispune, în baza art. 13 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, amendarea Primarului Orașului Năvodari, domnul Chelaru Florin – CNP (…), cu amendă judiciară în cuantum de 4050 lei“. De asemenea, primarul a fost citat din nou, cu mențiunea de a depune la dosar Planul Urbanistic General aprobat prin HCL nr. 42/1994, cu modificările și completările ulterioare, cu cel puțin zece zile înainte de termenul de judecată. Față de decizia de amendare a primarului din Năvodari se putea formula cerere de reexaminare, în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia, ceea ce primarul a făcut. Dosarul cuprinzând cererea de reexaminare, desprins din dosarul-mamă care vizează autorizația atacată de prefect, a fost analizat pe 8 august 2025 de judecători, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de ieri. Ieri, 22 august 2025, cererea de reexaminare a fost respinsă. Cel de-al doilea dosar în care judecătorii au hotărât aplicarea unei amenzi judiciare primarului are indicativul 5178/118/2024 și a fost deschis de prefectul județului pentru anularea Autorizației de construire nr. 206 din 30 iunie 2023, eliberată de primărie la cererea GDG Group RO SRL. Autorizația atacată de prefect viza modificarea unui proiect imobiliar din Mamaia Nord. La termenul din 8 mai 2025, judecătorii Secției de Contencios administrativ și fiscal a instanței au amânat procesul, pe motiv că la dosar nu fuseseră trimise de către primărie o autoriație de construire din 2019 și documentația aferentă Planului Urbanistic General și a celui de detaliu pentru imobilul vizat. În Încheierea de ședință din 8 mai 2025, se precizează că „instanța constată că Primarul Orașului Năvodari a fost citat la termenul din 6 martie pentru termenul de astăzi cu solicitarea de a depune Autorizația de construire nr. 415/2019 și documentația aferentă, planul urbanistic general și planul urbanistic de detaliu și i s-a pus în vedere totodată Primarului să depună documentația cu cel puțin 10 zile înainte de termen“. „În lipsa comunicării documentației, s-a procedat la contactarea telefonică a pârâtului, fiind reiterată solicitarea de comunicare a documentației, însă nici de această dată pârâtul nu s-a conformat, fiind primite doar Hotărârile Consiliului Local nr. 42 și 137, fără documentație aprobată și fără a fi depusă Autorizația de construire nr. 415/2019“, a arătat instanța. „Astfel, cauza de față este în stare de amânare din cauza pasivității pârâtului, motiv pentru care se va proceda la amendarea Primarului Orașului Năvodari, domnul Chelaru Florin, cu suma de 4.050 lei, cu titlu de amendă judiciară“, au arătat judecătorii. „Se va comunica încheierea persoanei amendate cu mențiunea că poate formulare reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare“, se mai menționează în Încheierea citată. Amenda judiciară aplicată în acest proces de judecători a fost, de asemenea, atacată de primarul din Năvodari, dosarul vizând cererea de reexaminare, desprins din dosarul-mamă, fiind analizat tot pe 8 august 2025, iar cererea fiind respinsă tot ieri, 22 august 2025. Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată Sursa foto: Primăria Năvodari Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și: Judecătorii explică victoria companiei Magenta Construct SRL, în procesul cu Agenția de Mediu! Este vizat imobilul cu 9 etaje și centru spa de pe Promenada Năvodari
Primarul din Mangalia, Cristian Radu, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile de către Tribunalul Constanța
Judecătorii de la Tribunalul Constanța au respins cererea Direcției Naționale Anticorupție de arestare preventivă a primarului Cristian Radu, din Mangalia, și au dispus plasarea sa sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 21 august până pe 19 octombrie 2025. Conform informațiilor, edilul a primit mai
.
Asociația "Suflete deschise" aduce bucurie persoanelor nevoiașe în timpul sărbătorilor
Voluntarii asociației "Suflete deschise" au vizitat recent centrele pentru persoane cu dizabilități și vârstnici, aducând daruri de sărbători. Acțiunea a fost primită cu mare bucurie de către cei aflați în dificultate, care au primit alimente, dulciuri, fructe, haine și încălțăminte.
Potrivit ziarulamprenta.ro, în special, s-a făcut un gest important pentru cei care aveau nevoie de o mașină de spălat nouă, deoarece cea
.
Incendiu de vegetație între satele Murighiol și Mahmudia
Un incendiu a izbucnit între satele Murighiol și Mahmudia, în județul Tulcea, și a cuprins aproximativ 25 de hectare de vegetație uscată, stuf și lizieră. Pompierii militari au intervenit rapid cu cinci autospeciale, fiind sprijiniți de echipele Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Mahmudia.
Din cauza vântului puternic, există riscul ca flăcările să ajungă la mai multe saivane de animale din zonă. Cristina
.
Pompierii din cadrul ISU București-Ilfov au intervenit în timpul nopții pentru a căuta două victime după un incident grav în apă. Scafandrii au petrecut mai multe ore cu ajutorul unor sonare, dar au fost nevoiți să declare victimele decedate după ce le-au găsit. Potrivit comunicatului ISU București-Ilfov, „în urma căutărilor, au fost identificate și extrase din apă cele două persoane, fiind declarate decedate de către medicul prezent la fața locului.”
Victimele
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.