Orele de educație teatrală se vor adăuga celor deja existente în domeniul artistic – precum educația vizuală, plastică sau muzicală – și vor oferi un cadru în care adolescenții să-și exploreze emoțiile, să-și dezvolte imaginația și să își antreneze abilitățile de colaborare și încredere în sine. Educația teatrală nu este doar despre scenă, ci și despre gestionarea emoțiilor, exprimare liberă, empatie și integrare socială. Potrivit specialiștilor, teatrul are capacitatea de a forma tineri mai deschiși, mai siguri pe sine și mai conectați la lumea din jurul lor. „Educația teatrală va fi un fel de reset permanent. Se va face în clasele unde elevii au ore de obicei, însă dăm totul la o parte – mesele, scaunele – și avem un spațiu liber în care, în acea oră, vor putea lucra pentru propria dezvoltare personală, pentru creșterea stimei de sine”, a explicat Liviu Lucaci, rectorul UNATC, citat de Antena3.ro. Acesta subliniază că disciplina este esențială pentru formarea tinerilor: „Te ajută să te exprimi în public, să ai o voce, să-ți gestionezi emoțiile, să înțelegi mai bine partenerii, colegii, să îți dorești să faci echipe, să te integrezi în societate. Puterea jocului rămâne un aliat toată viața”. Introducerea Educației Teatrale vine ca răspuns la nevoile noilor generații, tot mai conștiente de importanța inteligenței emoționale, a comunicării eficiente și a adaptabilității. Orele nu vor însemna învățarea de replici, ci vor include jocuri de rol, improvizații, mișcare scenică și alte metode prin care elevii pot învăța să-și descopere vocea interioară și să își exprime trăirile într-un mediu sigur. Sursă foto: Freepik.com Citește și: Primele pentru profesorii pensionari și pentru cei titularizați în rural, amânate de guvern: vezi când va fi aplicată măsura promisă
Licitațiile vor avea loc în fiecare zi de vineri, conform programului stabilit, până la valorificarea completă a bunurilor, la sediul lichidatorului judiciar, strada Marcus Aurelius nr. 8, Constanța. Prețil de pornire – 5.700 euro, exclusiv TVA. Iată bunurile scoase la licitație de către societatea DĂSCĂLESCU & CO SPRL: Potrivit listafirme.ro, site consultat pe data de 4 iulie 2025, firma a fost înființată în anul 2021, se ocupa de lucrări de
.
La fața locului au fost trimise echipaje de intervenție din cadrul PTS Valu lui Traian și un echipaj medical SMURD tip B2, care au evaluat și acordat primul ajutor celor implicați. Deocamdată, nu au fost comunicate informații despre victime sau despre starea acestora, intervenția fiind în desfășurare.
.
Potrivit explicațiilor oficiale, scopul principal al acestui demers este stabilizarea finanțelor publice prin limitarea cheltuielilor permanente și creșterea veniturilor bugetare. Guvernul susține că astfel se va putea asigura finanțarea serviciilor publice destinate cetățenilor din fonduri interne, fără a se pune în pericol echilibrele macroeconomice. Printre obiectivele urmărite se numără reducerea deficitului bugetar, estimat anul trecut la 9,3%, și reîncadrarea României pe traiectoria de ajustare prevăzută în Planul Fiscal Bugetar pentru
.
Participanții la licitație vor putea achiziționa următoarele bunuri: Documentația de atribuire se obține de la Serviciul Venituri, Taxe și Impozite – Compartimentul Colectare, Eforie Sud, str. Avram Iancu nr. 2. Se poate solicita verbal, iar costul unui exemplar este de 110 lei, achitat la casieria Primăriei. Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 16 iulie 2025, ora 16:00. Data-limită pentru depunerea ofertelor – 23 iulie 2025, ora 16:00. Ofertele vor fi deschise pe
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.