Conform reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, bărbatul din Costinești se afla sub imperiul unui ordin de protecție provizoriu încă de la finele lunii iunie 2025, când oamenii legii au ajuns la concluzia că există riscul iminent pentru fosta concubină a suspectului, după ce acesta ar fi agresat-o. Potrivit sursei citate, însă, femeia s-ar fi opus monitorizării electronice a bărbatului, dispozitiv ce ar fi permis oamenilor legii să-i monitorizeze acestuia acțiunile, pentru a urmări respectarea ordinului de protecție. În aceste condiții, bărbatul din Costinești s-ar fi deplasat acum două nopți la domiciliul fostei concubine, pe care ar fi agresat-o din nou. Polițiștii au fost alertați de prietena femeii, iar suspectul a fost încătușat. Conform reprezentanților IPJ Constanța, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Costinești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 31 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, lipsire de libertate în mod ilegal și încălcarea prevederilor ordinului de protecție. La data de 22 iulie a.c., în jurul orei 4.00, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Costinești au fost sesizați, în mod direct, de către o persoană, cu privire la faptul că fostul concubin al prietenei sale s-ar fi deplasat la domiciliul acesteia și ar agresa-o. Imediat, polițiștii au mers la domiciliul femeii în cauză, de 42 de ani, în interiorul locuinței fiind identificat, în flagrant, bărbatul în cauză, acesta fiind imobilizat și condus la sediu, în vederea continuării cercetărilor. De asemenea, la fața locului a fost solicitată prezența cadrelor medicale, care i-au acordat victimei îngrijiri medicale, nefiind necesar transportul la spital. Potrivit sursei citate, din primele cercetări a reieșit faptul că bărbatul în cauză s-ar fi deplasat la domiciliul fostei sale concubine, pe care ar fi imobilizat-o în interiorul locuinței și ar fi agresat-o fizic, lovind-o în zona feței. Totodată, în evidențele Secției 3 Poliție Costinești se află în lucru un alt dosar penal privindu-l pe bărbatul în cauză, acesta fiind bănuit că, la data de 29 iunie a.c., ar fi agresat-o pe femeie. La acel moment, polițiștii au completat formularul de evaluare a riscului, din care a reieșit risc iminent față de viața și integritatea victimei, fiind emis ordin de protecție provizoriu, au transmis autoritățile. „Menționăm faptul că, la data de 29 iunie a.c., femeia s-a opus monitorizării electronice, instrumentul care permitea organelor de poliție să îi monteze bărbatului un dispozitiv electronic de supraveghere, prin intermediul căruia să fie monitorizat în vederea respectării obligațiilor impuse prin ordinul de protecție provizoriu“, au transmis reprezentanții IPJ Constanța. Pe numele bărbatului există ordin de protecție, emis de către Judcătoria Mangalia la data de 2 iulie a.c., prin care instanța a dispus ca agresorul să nu se apropie la o distanță mai mică de 200 de metri față de victimă, de asemenea fiindu-i interzis orice contact cu victima. În cursul zilei de ieri, 21 iulie a.c., bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Astăzi, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, cu propunere de sesizare a instanței de judecată, care a admis arestarea preventivă pentru 30 de zile. Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală). Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și: Polițiști din Topraisar, AMENINȚAȚI ca-n filmele cu mafioți: jucaţi-vă voi, că vă jucaţi cu familiile voastre, cu copiii voştri! Judecătorii cred în îndreptarea inculpatului
Transporturile vor fi însoțite de echipaje de poliție rutieră. „Recomandăm conducătorilor auto să respecte indicațiile polițiștilor rutieri și să circule cu viteza adaptată condițiilor de trafic și de drum!“, conform IGPR. Sursa foto: pixabay Citește și Polițe RCA false, la Constanța, acuză procurorii! Iată ce decizie au luat azi judecătorii
.
El a anunţat că va creşte vârsta de pensionare, probabil la 60 de ani, cu etapizare mai rapidă şi a adăugat că este optimist că o să ajungă la un acord referitor la scăderea maximului de cuantum pe care îl poţi primi, de la 80% la 65% din venitul brut. Potrivit sursei, ministrul a arătat că neretroactivitatea legii rămâne în vigoare. „În al doilea rând, va creşte vârsta de pensionare.
.
Conform primelor date, un cetățean s-ar fi sprijinit de un autobuz și ar mai fi fost atent atunci când mijlocul de transport în comun s-a pus în mișcare, context în care bărbatul a căzut. La fața locului s-au deplasat atât polițiștii din cadrul IPJ Constanța, cât și salvatorii de la Ambulanță și cei de la SMURD. Potrivit martorilor, victima s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice. Citește și Polițe RCA
.
Andrei Caramitru spune, într-un mesaj pe Facebook, că angajații statului afectați „de praf și radiație de antenă“ își pot scrie demisiile, după care se pot angaja în mediul privat. „Dacă ești bugetar nu înțeleg care e problema. Ești afectat de praf și radiație de antenă? Nu îți convine salariul? Condițiile? Sporurile ? Ia un pix o foaie îți dai demisia și cauți un job în privat (poate fi oriunde în
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.