Studentul de la Ovidius acuzat că și-ar fi incendiat profesorul, CONDAMNAT! Vezi aici ce pedeapsă a primit și care sunt daunele stabilite de judecători
Conform surselor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, cel în cauză, Andrei Oniscu, a fost condamnat la cinci ani și opt luni de închisoare cu executare, pentru tentativă la infracțiunea de omor și pentru distrugere. Instanța a admis actiunea civilă și a decis obligarea inculpatului către partea civilă Universitatea „Ovidius” Constanța la plata sumei de 805,54 lei, cu titlu de daune materiale. MINUTĂ „Solutia pe scurt: În baza art.32 raportat la art.188 alin.1 C.pen. penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor condamnă pe inculpatul ONISCU ANDREI-…. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare. În baza art.67 alin.1 şi alin.2 Cod penal, aplică inculpatului ONISCU ANDREI pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a, b, Cod penal, pe o perioadă de 5 ani. În baza art.65 alin.1 Cod penal interzice inculpatului ONISCU ANDREI exerciţiul drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a, b, Cod penal, ca pedepse accesorii. In baza art.253 alin.1 şi 4 C.p., pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, condamnă pe inculpatul ONISCU ANDREI, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. În baza art.39 alin.1 lit.b C.p., a art.45 alin.1 C.p. contopeşte pedepse aplicate inculpatului, astfel că acesta va executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care adaugă sporul de 1/3 din celorlaltă pedepsă (de 2 ani) respectiv 8 luni, în final condamnă pe inculpatul ONISCU ANDREI pedeapsa de 5(cinci) ani şi 8(opt) luni închisoare. În baza art.67 alin.1 Cod penal, aplică inculpatului ONISCU ANDREI pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a, b, Cod penal, pe o perioadă de 4 ani. În baza art.65 alin.1 Cod penal interzice inculpatului ONISCU ANDREI exerciţiul drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a, b, Cod penal, ca pedepse accesorii. Pedeapsa principala se va executa in regim de detenţie conform art.60 C.pen. În baza art.399 alin.1 C.p.p.: Menţine măsura arestului la domiciliu faţă de inculpatul ONISCU ANDREI. Respinge cererea de revocare arest la domiciliu, ca nefondată. În baza art.72 C.p.: Deduce din pedeapsa de 5 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului ONISCU ANDREI perioada reţinerii de la 27.06.2024-28.06.2024 şi a arestului preventiv de la 28.06.2024 la 12.02.2025 şi a arestului la domiciliu de la data de 12.02.2025 la zi. In baza art.7 din Legea nr.76/2008 dispune prelevarea de la inculpatul ONISCU ANDREI, la eliberarea din penitenciar a probelor biologice in vederea introducerii profilului genetic in S.N.D.G.J. În baza art.397 alin.1 coroborat cu art.19 şi art.25 Cod proc.pen. rap.la art.1357, art.1381şi art.1391 Cod civil: Admite acţiunea civilă şi obligă pe inculpatul ONISCU ANDREI către partea civilă Universitatea “Ovidius” Constanţa la plata sumei de 805,54 lei, cu titlu de daune materiale. Ia act că partea vătămată Anonimizat 1 nu a formulat pretenţii civile. În baza art.404 alin.4, lit.i C.p.p., Rămân ataşate la dosar coprpurile delicte care poartă urme ale infracţiunii, depuse la Camera de Corpuri Delicte a instanţei cu nr. de ordine 317/2024, respectiv un plic care conţine un recipient din plastic de 0,5 litri, in interiorul căruia se află aprox10-15 ml de lichid cui aspecto şi miros de alcohol sanitar. In baza art.273 C.p.p., avansează suma de 165 lei pentru martorul Radu-Cristian Buturugă in contul REVOLUT IBAN ….. reprezentând cheltuieli transport(cu trenul) Bucureşti -Constanţa şi retur. În baza art.275 alin.2 Cod proc. pen. obligă inculpatul Oniscu Andrei la plata sumei de 3720 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei, pentru procuror, inculpat şi partea vătămată. Pronunțată prin punerea soluţiei la dispoziția părților și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 25.07.2025, conform art.405 din Codul de procedură penală“. Conform anchetatorilor, din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că „la data de 27 iunie 2024, în jurul orelor 11.00, după ce nu a fost promovat la un examen tip restanţă al Facultăţii de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii Ovidius din Constanța, inculpatul a revenit în laboratorul în care se afla profesorul examinator, persoana vătămată A.A., ocazie cu care cu intenţie a stropit-o cu spirt medicinal dintr-un recipient de 0,5 litri şi i-a dat foc cu o brichetă, după care a blocat uşa sălii de curs pentru a o împiedica pe persoana vătămată să iasă din laborator. Datorită prezenţei de spirit a persoanei vătămate, care s-a ferit când a fost stropită şi a reuşit să stingă rapid flăcările de pe mâneca tricoului său şi de pe podea, aceasta nu a suferit arsuri pe corp în urma acţiunii de violenţă a inculpatului, astfel că nu a necesitat îngrijiri medicale. Cu ocazia audierii, inculpatul a recunoscut comiterea faptei reţinute în sarcina sa, însă a invocat că doar încercase să o sperie pe persoana vătămată şi să se răzbune pe aceasta din cauză că îi dăduse nota 4 la examen. Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil“. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și: OFICIAL Studentul de la Ovidius acuzat că și-ar fi incendiat profesorul, ELIBERAT din arest
Imediat, au fost instituite filtre rutiere pe A2, iar în urma verificărilor, polițiștii au identificat apelanta ca fiind o femeie de 36 de ani din județul Dâmbovița. Timp de aproximativ două ore, aceasta nu a mai răspuns la telefon, ceea ce a sporit îngrijorarea autorităților. Echipaje de poliție din cadrul IPJ Dâmbovița s-au deplasat la domiciliul femeii, contactând și vecinii și rudele acesteia. În cele din urmă, femeia a răspuns
.
La activitatea din Tuzla, care a avut loc vineri, 8 august, au fost invitați reprezentanți ai Consiliului Județean Constanța, Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Dobrogea” Constanța, Inspectoratului Județean în Construcții Constanța, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral pentru a verifica legalitatea aspectelor semnalate, conform legislației specifice fiecărei instituții. Anterior verificărilor în teren a avut loc și o întâlnire de lucru la sediul Instituției Prefectului, joi, 7
.
Epicentrul seismului a fost localizat în apropierea următoarelor orașe: la 43 km nord-est de Akhisar, 43 km est de Soma, 48 km sud-est de Balikesir, 81 km est de Bergama, 85 km nord de Salihli, 90 km nord-est de Turgutlu, 91 km sud de Mustafakemalpașa și 91 km nord-est de Manisa. De asemenea, sesimul s-a resimțit și în Istanbul. Autoritățile turce monitorizează situația, iar deocamdată nu există informații oficiale privind
.
Imediat, au fost instituite filtre rutiere pe A2, iar în urma verificărilor, polițiștii au identificat apelanta ca fiind o femeie de 36 de ani din județul Dâmbovița. Timp de aproximativ două ore, aceasta nu a mai răspuns la telefon, ceea ce a sporit îngrijorarea autorităților. Echipaje de poliție din cadrul IPJ Dâmbovița s-au deplasat la domiciliul femeii, contactând și vecinii și rudele acesteia. În cele din urmă, femeia a răspuns
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.