Astfel au fost înregistrate 4 accidente rutiere au necesitat intervenția echipajelor medicale, 11 accidente prin submersie au fost raportate în zonele Mamaia Nord, Saturn, Olimp și Venus, 7 persoane au fost transportate la spital, dintre care 2 minori, 4 persoane adulte au fost găsite în stop cardio-respirator și, din păcate, după aplicarea protocolului de resuscitare, au fost declarate decedate. În total, 775 pacienți au fost transportați la spital. Cele mai multe solicitări au provenit din Mamaia Nord și Costinești, unde echipajele medicale au intervenit în special pentru: afecțiuni digestive cauzate de alimentație necorespunzătoare; consum excesiv de alcool, o problemă recurentă în rândul turiștilor aflați în vacanță. Numărul ridicat al solicitărilor arată presiunea uriașă pusă pe sistemul medical de urgență în perioada minivacanței de Sfânta Maria, când litoralul românesc a fost la capacitate maximă. Citește și: FOTO Accident pe Autostrada A4, spre Ovidiu: Un autoturism a intrat în parapet, șoferul este rănit
Împreună cu partenerul de viață, Adrian Alexandrov și de fiica lor, Eva, fostul politician a petrecut o minivacață la munte, în zona stațiunii Sinaia. Elena Udrea a postat fotografii în care apare împreună cu Eva și iubitul ei. La doar 8 luni, este cel mai puternic si curajos”, a scris Elena Udrea. Reamintim că fostul ministru al Turismului a fost eliberată condiționat din închisoare pe 17 iulie 2025, după ce
.
Fiecare candidat își va putea verifica situația folosind codul primit la prima probă scrisă, cod care înlocuiește afișarea numelui, pentru protejarea datelor personale. La fel ca în sesiunea de vară, candidații au dreptul să solicite vizualizarea lucrărilor, pentru a decide dacă depun sau nu contestație. Contestațiile pot fi depuse luni, între orele 14:00 – 18:00, dar și marți și miercuri, fie în format fizic, fie online. Notele finale, după soluționarea
.
Potrivit IPJ Constanța, la data de 17 august a.c, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au reținut, pentru 24 de ore, 7 bărbați cu vârste cuprinse între 26 și 45 de ani. Aceștia sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice. Astfel, în noaptea de 16 spre 17
.
Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța sunt așteptați azi, 18 august 2025, să se pronunțe în dosarul lui Vlad Pascu, acuzat de producerea tragediei rutiere de la 2 Mai, accident soldat cu decesul a doi tineri (Sebi și Roberta) și rănirea altor trei! Oricare va fi decizia de azi a Curții de Apel Constanța (condamnare sau trimiterea dosarului spre rejudecare la Judecătoria Mangalia, aceasta va fi definitivă! Prezentul dosar
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.