Tribunalul Constanța amână pentru a treia oară pronunțarea în dosarul comisarului șef Coteanu, fostul comandant al Poliției Eforie. Iată ultima decize a judecătorilor
Conform surselor oficiale consulate de Ziarul Amprenta, Tribunalul Constanța a amânat pronunțarea pentru data de 31 iulie 2025. Amintim că, într-un al dosar, Cornel Gabriel Coteanu a fost achitat definitiv în cauza în care a fost acuzat de sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri. Cornel Gabriel Coteanu a fost trimis în judecată de DNA Constanța, în februarie 2021, fostul șef al Poliției Eforie fiind acuzat de luare de mită în formă continuată (17 acte materiale), instigare la fals material în înscrisuri oficiale, favorizarea făptuitorului și omisiunea sesizării. „1. În perioada august 2019 și iulie-august 2020, în calitate de comandant al Poliției orașului Eforie, cu gradul de comisar șef, inculpatul Coteanu Cornel Gabriel ar fi primit în 17 rânduri, de la o persoană, câte 600 lei/zi (în total 10.200 lei), pentru ca în schimb să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu, în sensul de a permite și de a proteja desfășurarea unor activități de comerț clandestin în Stațiunea Eforie din județul Constanța. Ar fi vorba de tolerarea unor activități de comerț clandestin/neautorizat care să se poată desfășura fără aplicarea de sancțiuni contravenționale și fără confiscări de mărfuri, cu precădere pe plajele stațiunii Eforie. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii. Anterior, în perioada 30 septembrie – 21 octombrie 2020, procurorii anticorupție au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu patru persoane, printre care și Iftimie Vasile Marcel. În prezența apărătorilor aleși, acestea au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv: – în cazul lui Iftimie Vasile Marcel – 6 luni închisoare cu amânarea aplicării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor de: a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, – în cazul uneia dintre persoane – 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor de: a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de: dare de mită în formă continuată, trafic de influență în formă continuată și favorizarea făptuitorului, – în cazul alteia – 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor de: a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de: cumpărare de influență în formă continuată, complicitate la trafic de influență și evaziune fiscală, – în cazul celei de-a treia persoane – 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor de: a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunilor de: cumpărare de influență în formă continuată, dare de mită și favorizarea făptuitorului. Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpatul Coteanu Cornel Gabriel, împreună cu cele patru acorduri de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Constanța“. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și MOTIVARE Iată de ce a fost achitat definitiv Cornel Gabriel Coteanu, unul dintre cei mai cunoscuți șefi din Poliția Constanța
Licitațiile vor avea loc în fiecare zi de vineri, conform programului stabilit, până la valorificarea completă a bunurilor, la sediul lichidatorului judiciar, strada Marcus Aurelius nr. 8, Constanța. Prețil de pornire – 5.700 euro, exclusiv TVA. Iată bunurile scoase la licitație de către societatea DĂSCĂLESCU & CO SPRL: Potrivit listafirme.ro, site consultat pe data de 4 iulie 2025, firma a fost înființată în anul 2021, se ocupa de lucrări de
.
La fața locului au fost trimise echipaje de intervenție din cadrul PTS Valu lui Traian și un echipaj medical SMURD tip B2, care au evaluat și acordat primul ajutor celor implicați. Deocamdată, nu au fost comunicate informații despre victime sau despre starea acestora, intervenția fiind în desfășurare.
.
Potrivit explicațiilor oficiale, scopul principal al acestui demers este stabilizarea finanțelor publice prin limitarea cheltuielilor permanente și creșterea veniturilor bugetare. Guvernul susține că astfel se va putea asigura finanțarea serviciilor publice destinate cetățenilor din fonduri interne, fără a se pune în pericol echilibrele macroeconomice. Printre obiectivele urmărite se numără reducerea deficitului bugetar, estimat anul trecut la 9,3%, și reîncadrarea României pe traiectoria de ajustare prevăzută în Planul Fiscal Bugetar pentru
.
Participanții la licitație vor putea achiziționa următoarele bunuri: Documentația de atribuire se obține de la Serviciul Venituri, Taxe și Impozite – Compartimentul Colectare, Eforie Sud, str. Avram Iancu nr. 2. Se poate solicita verbal, iar costul unui exemplar este de 110 lei, achitat la casieria Primăriei. Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 16 iulie 2025, ora 16:00. Data-limită pentru depunerea ofertelor – 23 iulie 2025, ora 16:00. Ofertele vor fi deschise pe
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.