Conform portalului instanțelor de judecată, Tribunalul Constanța va analiza pe data de 2 iulie 2025 măsura preventivă dispusă în cauză, respectiv arestul la domiciliu. Altfel spus, săptămâna viitoare, judecătorii vor decide dacă se impune menținerea lui Marius Sponoche, fostul manager al Spitalului Orășenesc Cernavodă, în stare de arest la domiciliu, sau dacă acesta poate fi plasat sub imperiul unei alte măsuri. Oricare va fi decizia Tribunalului Constanța, aceasta va putea fi contestată la instanța superioară, respectiv la Curtea de Apel Constanța. Marius Sponoche a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța, fotul manager al Spitalului Orășenesc Cernavodă fiind acuzat de luare de mită. Conform legislației în vigoare în România, orice persoană se bucură de prezumția de nevinovăție. „Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă“ (Art. 4, alin. 1 Codul de procedură penală). Comunicatul DNA poate fi citit integral AICI Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și Judecătorii schimbă încadrarea juridică în cazul milionarului Mihai Bizu, acuzat că și-ar fi agresat fosta soție, în Mamaia! Vezi aici când se va da soluția finală
Scopul principal al proiectului a fost creșterea accesului elevilor la mijloace moderne de învățare, prin integrarea tehnologiei în procesul educațional, precum și formarea competențelor digitale ale cadrelor didactice pentru utilizarea eficientă a conceptului de „laborator inteligent”. Valoarea totală a investiției s-a ridicat la 120.000 de euro, fiecare dintre cele două laboratoare inteligente fiind echipat cu tehnologie de ultimă generație în valoare de 60.000 de euro. Dotările au inclus: echipamente tehnologice
.
Din primele informații, în eveniment a fost implicat un autoturism în care se aflau două persoane, dintre care una posibil încarcerată. La fața locului s-au deplasat de urgență forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD, precum și două ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Tulcea. La sosirea echipajelor de intervenție, s-a constatat că este vorba
.
„La data de 25 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 22 de ani. Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunii tâlhărie. Astfel, la data de 14 mai a.c., bărbatul ar fi deposedat-o prin violență de un telefon mobil pe persoana vătămată,
.
Potrivit datelor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, este vorba despre un apartament cu două camere și dependințe, situat în Tulcea, pe strada Isaccei, urmând ca licitația să aibă loc pe 3 iulie 2025, la ora 12.00, în București, strada Zefirului, la sediul executorului judecătoresc Ștefan Bogdan Bulugă. Prețul de începere a licitației pentru termenul I este de 319.320 lei, reprezentând prețul întreg la care a fost evaluat imobilul. Se mai
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.