Un cetățean român a murit în urma unui val puternic în Tenerife
Ministerul Afacerilor Externe a fost informat, pe 7 decembrie 2025, despre un incident grav petrecut în Tenerife, unde un val oceanic puternic a afectat mai multe persoane, printre care și doi cetățeni români. Autoritățile spaniole au confirmat decesul unuia dintre aceștia.
Consulatul General al României la Madrid a rămas în contact cu autoritățile spaniole pentru a monitoriza starea celeilalte victime de naționalitate română. De asemenea, Consulatul poartă legătura și cu familiile victimelor, fiind pregătit să ofere asistență consulară, conform competențelor.
Potrivit ziarulamprenta.ro, trei persoane – doi bărbați și o femeie – și-au pierdut viața în urma valului care a lovit o piscină naturală din Tenerife. Situația este monitorizată în continuare, iar cetățenii români pot apela numerele de telefon ale Consulatului din Madrid pentru sprijin și asistență.
Ministerul reamintește că apelurile sunt redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate, fiind preluate non-stop. În situații speciale și urgente, există un număr de telefon dedicat pentru cetățenii aflați în dificultate.