La inițiativa primarului Cristian Radu, va fi supus votului aleșilor locali un proiect privind constituirea unei garanții imobiliare asupra unor bunuri aparținând domeniului privat al U.A.T. Municipiul Mangalia, necesară pentru eșalonarea la plată a datoriilor primăriei către bugetul de stat. Potrivit preambulului HCL-ului, primarul Cristian Radu spune că „garanția imobiliară va fi constituită pentru obligațiile fiscale de 2.194.891 lei (circa 440.000 de euro n.r.), reprezentând obligații restante la bugetul de stat”. Lucian Vișa este noul președinte de ședință. Proiectul privind constituirea unei garanții imobiliare asupra unor bunuri aparținând domeniului privat al U.A.T. Mangalia nu a trecut de votul aleșilor PSD, USR și AUR. După o pauză în care a fost așteptat directorul economic al primăriei, ședința s-a reluat. Consilierii locali aflați în sala de ședințe au încercat, cu ajutorul directorului economic din Primăria Mangalia, să găsească o soluție pentru achitarea datoriei urgente pe care o are instituția, astfel încât instituția să își poată lua certificatul fiscal de la ANAF, pentru continuarea proiectelor europene. „Noi suntem de acord să achităm suma de 400.000-500.000 de lei, îi votăm acum, în secunda aceasta”, a spus viceprimarul Paul Foleanu. „Dar doamna director economic ne-a propus mult mai multe linii bugetare decât am discutat, mult mai mult decât cei 400-500.000 de lei. Sunt de acord că trebuie acoperite toate datoriile primăriei până la sfârșitul anului. Era simplu să acoperim acum 400.000 de lei. Haideți să rezolvăm astăzi problema numărul 1, să își poată lua domnul primar certificatul fiscal pe zero, de la ANAF, alocând cei 500.000 de lei”, a mai adăugat Paul Foleanu. Consilierul local Dragoș Angelescu (PNL) a declarat că „Mă gândesc să lăsăm bugetul la nivelul inițial, iar suplimentările de venituri să acopere liniile propuse de doamna director. Adică 17 milioane de lei. (…) Aș insista să închidem și datoria la Ministerul Dezvoltării, din instanță, cu cei 800.000 de lei, datorie care curge din luna martie 2025. Suntem la limită…”. Spiritele s-au încins, iar președintele de ședință, Lucian Vișa, a închis ședința. Citește și: Se anunță o ședință TENSIONATĂ în Consiliul Local Mangalia: Se cere aprobarea unei garanții imobiliare pentru eșalonarea datoriilor primăriei
În 14 iulie, Guvernul a aprobat emiterea acordului de mediu pentru proiectul de retehnologizare a Unităţii 1 a Centralei Nuclearoelectrice (CNE) Cernavodă şi pentru extinderea depozitului intermediar de combustibil ars cu module de tip MACSTOR 400, care are ca scop principal prelungirea duratei de viaţă a Unităţii 1. Proiectul are ca scop principal prelungirea duratei de viaţă a Unităţii 1 şi asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă pe termen lung,
.
Anul acesta, ansamblul Canlar, reprezentant al UDTTMR Cobadin, a captivat publicul prin muzica și dansurile specifice comunității tătare. Tinerii artiști au demonstrat frumusețea și bogăția culturii tătare, alăturându-se ansamblurilor celorlalte minorități naționale prezente la festival. ProEtnica, cel mai mare festival interetnic din România și unul dintre cele mai importante evenimente de profil din Europa, a fost organizat și în 2025 de Centrul Educațional Interetnic pentru Tineret Sighișoara. Evenimentul s-a desfășurat,
.
Colectivul Școlii Gimnaziale Nr. 1 Poarta Albă a publicat, pe pagina de socializare a comunității un mesaj de condoleanțe: „Cu profundă tristețe, comunitatea Școlii Gimnaziale Nr. 1 Poarta Albă anunță trecerea la cele veșnice a doamnei profesoare de istorie Fasie Adriana, un dascăl dedicat, un coleg deosebit și un om cu suflet nobil. Amintirea sa va rămâne vie în inimile elevilor, colegilor și tuturor celor care au cunoscut-o. Transmitem sincere
.
În toate cele șase puncte de recoltare (Tabăra Delfin, Hanul Piraților, Camping Marina Surf, Perla Majestic, Popas III Mamaia și Camping Pescăresc), valorile s-au situat mult sub limitele maxime admise – 15 unități Escherichia coli și între 1 și 7 Enterococi/100 ml. Apa este declarată sigură pentru îmbăiere. Analizele efectuate în cele opt zone de recoltare, de la Tabăra Turist până la Aurora, au arătat de asemenea parametri buni. Cele
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.