VIDEO Dosarul Fabrica de moșteniri, termen azi IMPORTANT la Curtea de Apel Constanța! Iată ce s-a discutat
Inapoi

VIDEO Dosarul Fabrica de moșteniri, termen azi IMPORTANT la Curtea de Apel Constanța! Iată ce s-a discutat

Postat cu 5 ore în urmă

Update cu 4 ore în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Actualitate
Potrivit surselor noastre, instanța a analiza azi o cerere privind modificarea conţinutului musirii preventive a arestului la domiciliu, măsură preventivă sub imperiul căreia se află una dintre persoanele vizate de ancheta penală. Conform datelor noastre, cererea a fost formulată de Verdeș Mihaela Evelin. „S-a pus în discuție cererea noastră de schimbare a măsurii arestului domiciliului, de la domiciliu unde execută dânsa măsura acum într-un alt domiciliu, acum, deoarece nu era domiciliul unde locuia de fapt, fiind vorba despre domiciliul unei rude. Noi am solicitat să fie dispusă executarea arestului la domiciliu în acest nou domiciliu în sens extins, adică unde dânsa locuiește“, a mai declarat pentru Ziarul Amprenta avocata inculpatei. Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea, arestarea preventivă, arestare la domiciliu sau controlul judiciar reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatorului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție. Amintim că în acest dosar mai fost arestați preventiv de Curtea de Apel Constanța: Vasile Deacu (executor judecătoresc), Virgil Vlad, Stoica Viorica și Neagu Marinel. Arest la domiciliu au primit: Verdeș Mihaela Evelin, Pascale Nicoleta și Neagu Steluța. De asemenea, Curtea de Apel Constanța a respins propunerea de arestare formulată de DIICOT față de Valerica Moldovencei, Radu Vasilica, Iliescu Mihai, Gheorghe Petronela, și Ștefan Bulgaru. Tot Curtea de Apel a decis luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de susecții Florența Lăcrămioara Stoica și George Mavroian, iar față de Camelia Bulgaru s-a decis arest la domiciliu. Deciziile Curții de Apel Constanța. nu sunt definitive! Conform DIICOT, fiind audiați în calitate de suspect şi inculpat la data de 08.07.2025, Vlad Virgil, Stoian Viorica, Bulgaru Ştefan, Neagu Steluța și Gheorghe Petronela, nu au dorit să dea declarații. Tot potrivit procurorilor, „inculpații Deacu Vasile, Botezatu Joiţa, Neagu Marinel, Pascale Nicoleta, Moldovencei Valerica, Radu Vasilica, Iliescu Mihai şi Verdeş Mihaela Evelin, au dat declarații susținând că nu se fac vinovați de comiterea infracțiunilor pentru care sunt cercetați“. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. Citește și DIICOT acuză: fabrică de moșteniri, la Constanța! Episodul II – cazul lui Virgil Vlad, presupusul lider și interceptări șocante: Ăla s-a dus pe 22 decembrie iar în ziua de Ajun l-am ascuns
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Actualitate
Actualitate

Ședință extraordinară a Consiliului Local Constanța convocată pentru 18 iulie 2025: parcări, salubrizare, grădinițe și colaborări culturale, pe ordinea de zi

Conform dispoziției emise, ședința se va desfășura prin mijloace electronice, iar ordinea de zi, care conține titlurile proiectelor de hotărâre, inițiatorii acestora și avizele comisiilor de specialitate, este atașată în anexa documentului oficial. Pentru transparență și informarea cetățenilor, proiectul ordinii de zi va fi publicat pe pagina de internet a Primăriei municipiului Constanța, precum și prin intermediul mass-media. Toate proiectele de hotărâri au fost transmise în format electronic către comisiile .

Actualitate

Incendiu de pădure în comuna Greci: autoritățile fac apel la populație pentru sprijin. Intervine și un elicopter Black Hawk

Într-o postare publicată pe pagina oficială de Facebook, autoritățile locale au precizat că este nevoie urgentă de voluntari, dar intervenția acestora trebuie să se facă doar conform indicațiilor pompierilor. Sunt utile obiecte de uz casnic precum lopeți, mături de curte sau găleți. De asemenea, pompierii și voluntarii au nevoie de apă potabilă, pentru a face față temperaturilor ridicate și efortului intens. „Vă rugăm să lăsați libere căile de acces spre .

Actualitate

VIDEO Act de vandalism într-o stație de autobuz din Constanța: bărbat prins în flagrant pe bulevardul Lăpușneanu

Acțiunea a fost surprinsă de camerele de supraveghere amplasate pe stație. Polițiștii locali l-au interceptat imediat și l-au condus la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, unde a fost întocmită documentația necesară. Ulterior, bărbatul a fost predat Secției 2 Poliție pentru continuarea cercetărilor și dispunerea măsurilor legale corespunzătoare, conform prevederilor în vigoare. În ceea ce privește fapta de distrugere a stației de autobuz, reprezentanții municipalității vor depune plângere penală la .

Actualitate

Beach, Please! 2025: Final epic pentru cel mai mare festival din Europa: peste 500.000 de participanți, producții artistice de milioane de euro, amintiri de neuitat

„Beach, Please! nu mai e doar un festival – e un fenomen cultural care pornește din România și face valuri în toată lumea. Suntem mândri că am demonstrat, din nou, că o echipă tânără și ambițioasă poate pune România pe harta marilor evenimente internaționale. Misiunea noastră rămâne aceeași: să oferim generației noastre un spațiu sigur, foarte bine organizat și conectat la tot ce înseamnă muzica și cultura momentului”, a spus .

Pagina de facebook

-
-

Recente din constanta

-
-

18:18

Ședință extraordinară a Consiliului Local Constanța convocată pentru 18 iulie 2025: parcări, salubrizare, grădinițe și colaborări culturale, pe ordinea de zi

Conform dispoziției emise, ședința se va desfășura prin mijloace electronice, iar ordinea de zi, care conține titlurile proiectelor de hotărâre, inițiatorii acestora și avizele comisiilor de specialitate, este atașată în anexa documentului oficial. Pentru transparență și informarea cetățenilor, proiectul ordinii de zi va fi publicat pe pagina de internet a Primăriei municipiului Constanța, precum și prin intermediul mass-media. Toate proiectele de hotărâri au fost transmise în format electronic către comisiile
Image Description

18:16

Incendiu de pădure în comuna Greci: autoritățile fac apel la populație pentru sprijin. Intervine și un elicopter Black Hawk

Într-o postare publicată pe pagina oficială de Facebook, autoritățile locale au precizat că este nevoie urgentă de voluntari, dar intervenția acestora trebuie să se facă doar conform indicațiilor pompierilor. Sunt utile obiecte de uz casnic precum lopeți, mături de curte sau găleți. De asemenea, pompierii și voluntarii au nevoie de apă potabilă, pentru a face față temperaturilor ridicate și efortului intens. „Vă rugăm să lăsați libere căile de acces spre
Image Description

18:14

VIDEO Act de vandalism într-o stație de autobuz din Constanța: bărbat prins în flagrant pe bulevardul Lăpușneanu

Acțiunea a fost surprinsă de camerele de supraveghere amplasate pe stație. Polițiștii locali l-au interceptat imediat și l-au condus la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, unde a fost întocmită documentația necesară. Ulterior, bărbatul a fost predat Secției 2 Poliție pentru continuarea cercetărilor și dispunerea măsurilor legale corespunzătoare, conform prevederilor în vigoare. În ceea ce privește fapta de distrugere a stației de autobuz, reprezentanții municipalității vor depune plângere penală la
Image Description

18:13

Inya Cutova, de la Colegiul Național de Arte Regina Maria din Constanța, cel mai tânăr câștigător din istoria Concursului Internațional Carl Filtsch 2025

Tânăra pianistă a cucerit Premiul I al prestigioasei competiții, desfășurate la Filarmonica de Stat Sibiu, și a impresionat juriul internațional prin virtuozitatea și maturitatea interpretării sale. Emoționată și recunoscătoare, Inya a transmis, printr-un mesaj public, mulțumiri Filarmonicii de Stat Sibiu și maestrului Miguel Campos Neto pentru colaborarea muzicală de excepție. „Sunt cu adevărat încântată și profund recunoscătoare că am primit Premiul I la prestigiosul Concurs Internațional Carl Filtsch 2025 și
Image Description

18:10

UDTTMR organizează sâmbătă, la Murfatlar, sărbătoarea câmpenească Tepreș

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 19 iulie 2025, de la orele 16.00, pe stadionul din Murfatlar. Competiția se va desfășua pe două categorii. Un element specific al luptei tătărești, a kureșului, este brâul, pe care sportivii nu trebuie să îl elibereze. Este o condiție de bază ca toate procedeele din arenă să fie cu priză la brâu. Daula și zorna sunt, de asemenea, elemente specifice din timpul competiției. Acestea dau
Image Description

Recente din Romania

-
-

18:20

- Galati - Proteste ale siderurgiştilor gălățeni împotriva măsurilor de austeritate Scris de Tatiana Dumitru Luni, 14 Iulie 2025 17:30

Asociaţia Pensionarilor Siderurgiştilor 2006, Sindicatul Liber al Siderurgiştilor, Sindicatul Uzina de Laminate Plate, Sindicatul Metalurgistul (afiliat la Federația Națională Sindicală - Solidaritatea Metal), Sindicatul Muncitorilor și Sindicatul Solidaritatea au organizat, luni dimineață, un protest în fața Prefecturii Galați. Deși majoritatea protestatarilor provin de pe platforma siderurgică, revendicările lor nu sunt legate exclusiv de situația combinatului gălățean, ci vizează măsurile de austeritate anunțate de Guvernul Bolojan, care ar urma să intre
Image Description

18:18

- Constanta - Ședință extraordinară a Consiliului Local Constanța convocată pentru 18 iulie 2025: parcări, salubrizare, grădinițe și colaborări culturale, pe ordinea de zi

Conform dispoziției emise, ședința se va desfășura prin mijloace electronice, iar ordinea de zi, care conține titlurile proiectelor de hotărâre, inițiatorii acestora și avizele comisiilor de specialitate, este atașată în anexa documentului oficial. Pentru transparență și informarea cetățenilor, proiectul ordinii de zi va fi publicat pe pagina de internet a Primăriei municipiului Constanța, precum și prin intermediul mass-media. Toate proiectele de hotărâri au fost transmise în format electronic către comisiile
Image Description

18:17

- Dambovita - Eurostat: Peste jumătate dintre români (58,6 %) nu își permit o vacanță de o săptămână pe an

Peste jumătate dintre români (58,6%) nu își permit un concediu de o săpămână pe an departe de casă. Este cel mai mare procent din Uniunea Europeană pentru anul 2024, potrivit datelor publicate de Eurostat. La nivelul întregii Uniuni Europene, media este de 27%, adică puțin peste un sfert dintre europeni nu își permit o vacanță pe an. Totuși, situația s-a mai îmbunătățit față de anul trecut, când media UE era
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
constanta WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul constanta
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete