La fața locului acționează în prezent o ambarcațiune și o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU), precum și lucrători ai Ocolului Silvic, pentru lichidarea incendiului. De asemenea, a fost solicitat și sprijin aerian, urmând ca, în cel mai scurt timp, un elicopter Black Hawk din cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne să se deplaseze în zonă pentru a efectua recunoașterea în teren și pentru a susține intervenția. În sprijinul forțelor deja angrenate pentru stingerea incendiului de vegetație uscată și fond forestier din apropierea localității Chilia, un al doilea elicopter Black Hawk din cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, aflat la București, se deplasează spre zona de intervenție. Această suplimentare are ca scop intensificarea acțiunilor aeriene de stingere, în contextul în care incendiul se manifestă pe mai multe focare. În jurul orei 20.40, reprezentanții ISU Delta au precizat că unul dintre elicopterele Black Hawk din cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne s-a retras la bază, după finalizarea misiunilor planificate. Până la acest moment cele 2 elicoptere au executat un număr de 76 de aruncări (190 tone de apă), spun reprentanții ISU Delta. La fața locului acționează în continuare un elicopter care execută misiuni aeriene pentru lichidarea incendiului. La sol, acționează în continuarea forțe de intervenție din cadrul Detașamentul de Pompieri Tulcea cu o ambarcațiune și o autospecială de stingere, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Chilia și lucrători ai Ocolului Silvic, conform sursei citate. Citește și VIDEO INCREDIBIL de la ce a pornit incendiul din Tulcea care a DISTRUS 1000 de hectare
În autocarul înmatriculat în Ucraina se aflau aproximativ 40 de persoane, din primele date ar fi vorba despre copii. La fața locului au fost alocate o autospecială cu apă și spumă, un SMURD Midia, o autospecială pentru victime multiple din cadrul Detașamentului Port și un SMURD C. La ora 20.55, Centrul Infotrafic preciza că traficul rutier este oprit în ambele direcții și se estimează reluarea normală a circulației în 30-45
.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 22 Ovidiu-Tulcea, în apropierea localității Lumina, județul Constanța, un autoturism a acroșat un autocar înmatriculat în Ucraina, în care se aflau aproximativ 40 de persoane. În urma accidentului, doar șoferul autoturismului a suferit leziuni, fiind evaluat medical la fața locului, spun autoritățile. La ora 20.55, Centrul Infotrafic preciza că traficul rutier este oprit în ambele direcții și se
.
Amintim, este vorba despre același incendiu izbucnit inițial ieri, 5 iulie 2025, la Chilia și care a reușit în prima zi să distrugă 50 de hectare de pădure, din cele 1.000 afectate în total ieri. Potrivit informațiilor furnizate în această dimineață de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Delta al județului Tulcea, incendiul de la Chilia ar fi izbucnit de la o pasăre ce s-ar fi atins de un transformator
.
Potrivit primelor informații transmise de reprezentanții ISU Dobrogea, persoana a fost semnalată în zona pensiunii Casa de Mare, din Olimp. La locul intervenției se deplasează o autospecială de stingere, o ambarcațiune de la Detașamentul Mangalia, dar și un echipaj SMURD din Vama Veche. Misiunea de salvare din Olimp este în curs de desfășurare. Din fericire, alarma de pe plaja din Olimp s-a dovedit a fi una falsă, nefiind nicio persoană
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.