Vasile Mogoșu a fost adus, în această dimineață, la Tribunalul Constanța, unde speră ca magistrații să îi aplice o măsură mai blândă. Reamintim faptul că Vasile Miron, zis Mogoșu, un cunoscut tiktoker constănțean a fost arestat pentru 30 de zile după ce pe 29 iunie a agresat o angajată a cafenelei Filicori din City Park Mall. Bărbatul în vârstă de 38 de ani, fusese reținut de polițiștii Secției 1 din cadrul Poliției Municipiului Constanța. Agresiunea, petrecută pe fondul unui conflict spontan, a fost urmată de acte de distrugere și a dus la deschiderea unui dosar penal pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. „La data de 30 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 38 de ani. Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Astfel, la data de 29 iunie a.c., în jurul orei 18.00, bărbatul ar fi pătruns într-o cafenea din incinta unui mall din municipiul Constanța și, pe fondul unui conflict spontan, ar fi împins-o pe una dintre angajate. De asemenea, ar fi distrus mai multe bunuri din interiorul cafenelei. Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. Astăzi, 1 iulie, va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală”, au transmis, în cursul zilei de marți, reprezentanții IPJ Constanța. Citește și: VIDEO Scandal în mall: Un tiktoker din Constanța, reținut după ce a lovit o angajată și a făcut prăpăd în cafenea!
Acest eveniment oferă publicului larg ocazia de a experimenta o parte din rigorile pregătirii militare, într-un cadru sigur și sub supravegherea specialiștilor FOS. Iată ce poți găsi la Bootcamp Challenge (#Bootcamp23 #Bootcamp24): Accesul pentru participarea la eveniment este gratuit. Dacă ești în Mangalia în perioada în care are loc evenimentul Bootcamp Challenge (#Bootcamp23 #Bootcamp24) ai o oportunitate excelentă de a te bucura de o experiență aplicativ-militară inedită! Citește și. FOTO
.
„În jurul orei 08:45, am fost sesizaţi, prin apel 112, de către o femeie, de 46 de ani, cu privire la faptul că i-a fost incendiată locuinţa, din Miheşu de Câmpie şi că este posibil ca fiica ei să se afle înăuntru. În cel mai scurt timp, poliţiştii şi pompierii s-au deplasat la faţa locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă, în interiorul casei fiind găsit cadavrul carbonizat
.
Potrivit datelor transmise de IPJ Constanța, la data de 8 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția de Poliție Mamaia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 33 de ani. Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt și furt calificat. Astfel, la data de 27 iunie a.c., bărbatul ar fi sustras,
.
Familia inculpatului a reușit, la urcarea acestuia în duba poliției, să îi adreseze câteva cuvinte, dar să și strecoare câteva amenințări: „Ai pe card bani, să îți iei țigări, Vasile. Să îl lăsați în pace pe copilul ăsta, atât va trebuie…”, au strigat membrii familiei către duba arestului. „Lăsați-l în pace, e bolnav copilul, permanent. Nu vă luați de el, că atâta vă trebuie. Să nu se ia nimeni de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.