Bărbierul din Sevilla promite o experiență memorabilă, atât pentru pasionații de operă, cât și pentru cei care doresc să descopere farmecul acestui gen într-un cadru relaxat, în aer liber. Acompaniați de o orchestră de peste 40 de instrumentiști și de corul Operei Naționale București, pe scenă vor urca soliști de prim-plan ai scenei lirice românești: Iordache Basalic, Oana Șerban, Viktor Navitski, Iustinian Zetea, Daniel Pascariu, Rodica Ștefan, Daniel Filipescu. Bărbierul din Sevilla Într-un decor mediteraneean și o atmosferă efervescentă, publicul este invitat să urmărească aventurile celebrului Figaro – bărbierul isteț și plin de resurse – care devine aliatul contelui Almaviva în încercarea de a o cuceri pe frumoasa Rosina și de a o salva din mâinile bătrânului și posesivului doctor Bartolo. O comedie a încurcăturilor, plină de travestiuri, bilețele secrete, serenade și replici savuroase, toate pe fundalul muzicii inconfundabile semnate de Rossini. Montarea poartă semnătura regizorală a lui Igor Bergler, care aduce o viziune modernă, dinamică și plină de umor asupra operei compuse în 1816, păstrând în același timp farmecul și energia partiturii originale. Spectacolul este prezentat în limba italiană, cu supratitrare în limba română. Bărbierul din Sevilla Biletele sunt disponibile online, pe platformele Bilet.ro și Mystage.ro, la punctele de vânzare ale SEAS 2025 – agenția de bilete a teatrului, Info Desk din City Mall, Casa de cultură a sindicatelor, dar și la Teatrul de Vară Soveja, cu două ore înainte de spectacol. Vi se recomandă achiziționarea din timp, locurile sunt limitate. ******* Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului: Eveniment cultural finanțat de Consiliul Județean Constanța. Organizator: Teatrul de Stat Constanța, membru al European Theatre Convention – ETC Parteneri principali: Primăria Municipiului Constanța și Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța. Bărbierul din Sevilla Citește și: VIDEO SEAS 2025: Miercuri, la Teatrul de Vară Soveja, tragedia greacă întâlnește muzica tradițională maramureșeană, interpretată live de celebrul Grup Iza
Unul dintre obiectivele majore ale Galei HOP este construirea unor relaţii profesionale autentice – regizor-actor-dramaturg, în contexte care depăşesc graniţele tradiţionale ale pedagogiei. Întâlniri informale, schimburi de idei, descoperirea unor direcţii personale de creaţie, toate acestea sunt esenţiale în formarea tinerilor actori, fără de care nu pot răzbi în ecosistemul teatral actual în perpetuă transformare, tot mai divers şi mai complex. Speranţele şi îndoielile specifice începuturilor de drum trebuie transformate
.
Un spectacol multimedia inedit, „3 D.A.R.E.“ – Teatru-Dans în Limba Semnelor este, potrivit organizatorilor, inspirat de unicitatea limbii semnelor române (LSR) și aduce în prim-plan vocea și expresivitatea comunității surzilor printr-o fuziune spectaculoasă de mișcare, sunet, poezie și tehnologie. Reprezentația va avea loc duminiă, 27 iulie 2025, de la ora 20.00, la Teatrul de Stat Constanța, în Sala Studio BCR, intrarea fiind liberă, în limita locurilor disponibile. Locurile pot fi
.
Spectacolul va avea loc joi, 31 iulie 2025, de la orele 20.00, la sediul teatrului. Spectacolul Avioane de hârtie este susținut în cadrul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului (SEAS) 2025, eveniment organizat de Consiliul Județean Constanța și Teatrul de Stat în lunile iulie-septembrie 2025. Biletele se achiziționează atât de pe platformele online www.mystage.ro, www.bilet.ro, cât și la Agenția de bilete a Teatrului de Stat din B-dul Tomis, nr.97) Regia artistică
.
Luni, 28 iulie, ora 18.30, publicul este așteptat la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, accesul fiind gratuit în limita locurilor disponibile. Evenimentul a devenit deja o tradiție și este așteptat de publicul meloman în fiecare an, la sfârșitul lunii iulie. Ziua Imnului Național a fost instituită oficial prin Legea nr. 99/1998, fiind marcată prin manifestări cultural-educative și ceremonii publice în toată țara. Organizatorii promit o seară plină de
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.