Informația este cuprinsă în convocările transmise către Bursa de Valori București de către conducerea companiei de stat pentru Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor și, respectiv, Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Nuclearelectrica SA. Potrivit sursei citate, în cadrul acelorași discuții se va decide și garantarea de către compania de stat Nuclearelectrica SA a unui împrumut de 80 de milioane de euro pe care-l va contractat Energonuclear SA pentru finanțarea proiectului Unitățile 3 și 4 CNE Cernavodă. Ambele împrumuturi ar urma să fie contractate de la sindicatul bancar condus de JP Morgan. Se precizează în convocatorul SN Nucleraelectrica SA că Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor va avea loc la data de 3 septembrie 2025, de la ora 10.00, iar AGEA va avea loc la aceeași dată, de la ora 11.00, ambele întruniri ale acționarilor urmând să se țină la sediul Nuclearelectrica din București, bulevardul Iancu de Hunedoara, nr. 48. În ce privește discuțiile ce vor avea loc în cadrul AGEA, după stabilirea datelor ce țin de cele două împrumuturi, respectiv, cel contractat pentru Retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă și cel garantat pentru finanțarea proiectului Unitățile 3 și 4 CNE Cernavodă, acționarii vor aproba contractul din cadrul proiectului vizând producerea de radioizotopi medicali la CNE Cernavodă. Mai exact, este vorba despre contractul de servicii de iradiere „Isotope Irradiation Service Agreement“ dintre S.N. Nuclearelectrica S.A. și Framatome GmbH, contract aferent dezvoltării proiectului IRIS (Innovative Romanian Isotope System) privind producerea de radioizotopi medicali la CNE Cernavodă și mandatării conducerii executive a SNN să semneze contractul, în numele și pe seama SNN. Dacă nu se va întruni cvorumul pentru ședințele AGOA și AGEA din 3 septembrie 2025, acestea vor avea loc la data de 4 septembrie 2025. Sursa foto: Facebook Citește și Centrala Nuclearelectrică de la Cernavodă, pe ordinea de zi a ședinței de guvern de azi
Ministrul Șerban spune că Mihai Teodorescu i-a prezentat strategia de dezvoltare a acestui obiectiv esențial pentru economia românească. „Portul Constanța rămâne un hub strategic pentru România și Europa, iar proiectele aflate în derulare sau pregătire vor consolida acest rol. Investițiile sprijină activitatea Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA (CN APM SA) și aduc beneficii directe economiei naționale“, a spus ministrul Transporturilor, Ciprian Serban. „Am vizitat și terminalul de pasageri, un
.
Potrivit unui comunicat de presă remis de ANRE, valoarea totală a lucrărilor autorizate este estimată la 3,77 miliarde de lei, fără TVA, adică aproape 744 de milioane de euro, la cursul acctual. Decizia privind acordarea autorizației vizând proiectul Neptun Deep a fost luată în cadrul ședinței Comitetului de Reglementare. Această decizie vizează infrastructura critică ce leagă perimetrul de exploatare offshore din Marea Neagră de terminalul de la țărm, în zona
.
Potrivit unei informări transmise către Bursa de Valori București de către directorul general ing. Doru Jianu, împuternicit al reprezentantului legal al companiei Șantierul Naval 2 Mai SA, acționarii au decis, de asemenea, în AGEA, și închiderea a două puncte de lucru nefuncționale ale societății, situate în Mangalia. Astfel, conform datelor oficiale consultate de Ziarul Amprenta, sediul social al companiei Șantierul Naval 2 Mai SA s-a schimbat de pe strada Rozelor,
.
Astfel, potrivit sursei citate, acționarii și investitorii au fost informați cu privire la încheierea unui contract de finanțare cu compania Provitas SA. Valoarea totală a contractului este de 3.500.000 de lei, ce echivalează cu o sumă de aproape 700.000 de euro, la cursul actual. Amintim, acționarii companiei au aprobat contractarea unor împrumuturi totale de până la 5 milioane de euro, în urma discuțiilor din Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor din
.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.