Concursul de rezidențiat din 2025 va avea loc pe 16 noiembrie în șase centre universitare
Concursul de intrare în rezidențiat pe loc și pe post pentru medicina, medicina dentară și farmacie este programat duminică, 16 noiembrie 2025, începând cu ora 10:00. Acesta se va desfășura în centre universitare din București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara, conform metodologia publicată în Monitorul Oficial pe 7 octombrie.
Testul va consta din 200 de întrebări grilă, care evaluează tematica aprobată de Ministerul Sănătății, iar durata examenului va fi de patru ore. Candidații trebuie să obțină cel puțin 60% din punctajul maxim la nivel național pentru a putea alege un loc sau post după concurs, iar înscrierile se pot face între 8 și 21 octombrie 2025.
Potrivit ziarulamprenta.ro, numărul total de locuri disponibile este de 4.339 pentru medicină, 464 pentru medicină dentară și 261 pentru farmacie, cele mai multe poziții fiind în specializările medicină de familie, medicină internă și cardiologie. Candidații își pot depune dosarele la direcțiile de sănătate publică județene sau la Direcția Municipală București, în funcție de domiciliu.
În județul Constanța, sunt scoase la concurs 222 posturi pentru medicina generală, 17 pentru medicina dentară și 18 pentru farmacie, iar rezidențiatul pe post oferă două locuri: unul la Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu pentru medicină de familie și altul la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, în cabinetul de neurologie pediatrică.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail