Sefti de promoție din județul Constanța, modele pentru colegi și recunoaștere pentru muncă
Elevii care ocupă pozițiile de vârf în clasă, cunoscuți drept șefi de promoție, sunt considerați modele pentru colegii lor. Aceștia sunt apreciați atât de profesori, cât și de părinți pentru munca și dedicarea lor. La finalul ciclului gimnazial, în cadrul festivităților de absolvire, acești elevi sunt felicitați și primesc diplome sau alte forme de recunoaștere.
Potrivit site-ului ziarulamprenta.ro, acesti tineri reprezintă viitorul și demonstrează că, prin seriozitate, muncă și pasiune, se pot obține rezultate remarcabile. La unitățile de învățământ din județul Constanța, s-au întocmit liste cu cei mai buni elevi din clasele a VIII-a, care au fost desemnați șefi de promoție.
Sursa foto: Școala Gimnazială Lucian Grigorescu Medgidia. În același context, menționează ziarul amprenta.ro, și faptul că pe drumul performanței, elevii de liceu ai județului sunt și ei în centrul atenției, fiind cei mai buni de la licee, și au condus clasamentele în anul școlar recent încheiat.
                                                     
                        
                            Distribuie aceasta stire pe social media sau mail