După decizia lui Emmanuel Macron, premierul Keir Starmer a anunțat că și Marea Britanie va recunoaște statul palestinian în luna septembrie, cu excepția cazului în care Israelul îndeplinește anumite condiții, printre care acordul privind încetarea focului în Gaza. La scurt timp, omologul său din Canada, Mark Carney și-a anunțat intenția de a lua aceeași măsură. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a reacționat la aceste anunțuri, afirmând că decizia recompensează „terorismul monstruos al Hamas”. Opinia publică și-a pus apoi întrebarea ce efecte vor produce, în mod real, aceste schimbări de poziție din partea oficialilor europeni. „Având în vedere statutul său de quasi-stat, recunoașterea Palestinei este mai degrabă simbolică, dar reprezintă o declarație morală și politică puternică, care va schimba puțin situația de pe teren”, remarcă experții citați de BBC. Palestina este un stat care există și... nu prea, remarcă jurnaliștii britanici. Are un grad ridicat de recunoaștere internațională, misiuni diplomatice în străinătate și echipe care participă la competiții sportive, inclusiv la Jocurile Olimpice. Dar, din cauza disputei de lungă durată dintre palestinieni și Israel, nu are granițe recunoscute la nivel internațional, nici capitală și nici armată. Din cauza ocupației militare a Israelului, în Cisiordania, autoritatea palestiniană, înființată în urma acordurilor de pace din anii 1990, nu deține controlul deplin asupra teritoriului sau populației sale. În plus, Gaza, unde Israelul este, de asemenea, puterea ocupantă, se află în mijlocul unui război devastator. Având în vedere statutul său de quasi-stat, recunoașterea este, inevitabil, oarecum simbolică. Ea va reprezenta o declarație morală și politică puternică, care va schimba puțin situația de pe teren. Însă simbolismul este puternic, remarcă analiștii politici citați de presa britanică. Așa cum a subliniat ministrul de externe David Lammy în discursul său de marți la ONU, „Marea Britanie poartă o responsabilitate specială în sprijinirea soluției cu două state”. El a continuat citând Declarația Balfour din 1917 - semnată de predecesorul său în funcția de ministru de Externe, Arthur Balfour - care a exprimat pentru prima dată sprijinul Marii Britanii pentru „înființarea în Palestina a unui cămin național pentru poporul evreu”. Dar acea declarație, a spus Lammy, a venit cu o promisiune solemnă „că nu se va face nimic care să prejudicieze drepturile civile și religioase ale comunităților neevreiești existente în Palestina”. Susținătorii Israelului au subliniat adesea că lordul Balfour nu s-a referit în mod explicit la palestinieni și nu a spus nimic despre drepturile lor naționale. Dar teritoriul cunoscut anterior sub numele de Palestina, pe care Marea Britanie l-a guvernat prin mandatul Ligii Națiunilor între 1922 și 1948, a fost considerat mult timp o chestiune internațională nerezolvată. Israelul a luat ființă în 1948, însă eforturile de a crea un stat paralel al Palestinei au eșuat, din multiple motive. După cum a spus Lammy, politicienii „s-au obișnuit să rostească cuvintele «soluția celor două state»”. Expresia se referă la crearea unui stat palestinian, alături de Israel, în Cisiordania, inclusiv Ierusalimul de Est și Fâșia Gaza, în mare parte pe linia granițelor existente înainte de războiul arabo-israelian din 1967. Însă eforturile internaționale de a ajunge la o soluție cu două state nu au dus nicăieri, iar colonizarea de către Israel a unei mari părți din Cisiordania, ilegală în conformitate cu dreptul internațional, a transformat conceptul într-un slogan în mare parte gol de conținut, arată BBC. Statul Palestina este recunoscut în prezent de 147 dintre cele 193 de state membre ale Organizației Națiunilor Unite. La ONU, acesta are statutul de „stat observator permanent”, ceea ce îi permite să participe, dar nu și să voteze. Având în vedere că și Franța a promis recunoașterea în următoarele săptămâni și presupunând că Marea Britanie va merge mai departe cu recunoașterea, Palestina se va bucura în curând de sprijinul a patru dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU (n.r. ceilalți doi fiind China și Rusia). Washingtonul a recunoscut Autoritatea Palestiniană, condusă în prezent de Mahmoud Abbas, încă de la mijlocul anilor 1990, dar nu a recunoscut încă un stat propriu-zis. Mai mulți președinți americani și-au exprimat sprijinul pentru crearea eventuală a unui stat palestinian. Dar Donald Trump nu este unul dintre ei. Sub cele două administrații ale sale, politica SUA s-a înclinat puternic în favoarea Israelului. Fără sprijinul celui mai apropiat și mai puternic aliat al Israelului, este imposibil să se prevadă un proces de pace care să conducă la o eventuală soluție cu două state, arată BBC. Guvernele britanice succesive au vorbit despre recunoașterea unui stat palestinian, dar numai ca parte a unui proces de pace, ideal în colaborare cu alți aliați occidentali și „în momentul cu impact maxim”. Guvernele considerau că a face acest lucru doar ca un gest ar fi o greșeală - ar putea face oamenii să se simtă virtuoși, dar nu ar schimba nimic în realitate. Însă evenimentele au forțat în mod clar mâna actualului guvern, arată presa britanică. Imaginile cu foametea care se răspândește în Gaza, furia crescândă față de campania militară a Israelului și o schimbare majoră în opinia publică britanică – toate acestea au influențat gândirea guvernului. Protestele, atât în rândul parlamentarilor, cât și al membrilor cabinetului, au devenit asurzitoare. În cadrul unei dezbateri din Camera Comunelor săptămâna trecută, Lammy a fost bombardat din toate părțile cu întrebări despre motivul pentru care Marea Britanie încă nu recunoaște statul palestinian. Ministrul britanic al Sănătății, Wes Streeting, a rezumat opiniile multor parlamentari atunci când a îndemnat guvernul să recunoască Palestina „cât încă mai există un stat palestinian de recunoscut”. Dar Marea Britanie nu a urmat pur și simplu exemplul dat de Emmanuel Macron în Franța săptămâna trecută sau de guvernele Irlandei, Spaniei și Norvegiei anul trecut. Keir Starmer a ales să-și condiționeze angajamentul: Marea Britanie va acționa dacă guvernul israelian nu va lua măsuri decisive pentru a pune capăt suferinței din Gaza, pentru a ajunge la un armistițiu, pentru a se abține de la anexarea teritoriilor din Cisiordania – o măsură amenințată simbolic de parlamentul israelian, Knesset, săptămâna trecută – și pentru a se angaja într-un proces de pace care să conducă la o soluție cu două state.