Gruparea palestiniană islamistă Hamas a declarat sâmbătă că nu va depune armele decât dacă se înfiinţează un stat palestinian independent, transmite Reuters. Hamas a afirmat într-un comunicat că „rezistenţa armată (...) nu poate fi abandonată decât prin restaurarea deplină a drepturilor noastre naţionale, în primul rând prin înfiinţarea unui stat palestinian independent, pe deplin suveran, cu Ierusalimul drept capitală”. Negocierile indirecte dintre Hamas şi Israel, care vizau încheierea unui armistiţiu de 60 de zile în războiul din Gaza şi a unui acord pentru eliberarea ostaticilor, s-au încheiat săptămâna trecută într-un impas, aminteşte Reuters. Joi, Hamas a anunţat că este dedicată continuării negocierilor pentru încheierea unui armistiţiu permanent şi o retragere completă a forţelor israeliene din Gaza, dar a precizat că ar trebui mai întâi să se îmbunătăţească "semnificativ" condiţiile din enclavă. Toţi cei 2,1 milioane de locuitori ai Fâşiei Gaza sunt acum în nesiguranţă alimentară, fără acces sigur la alimente sănătoase şi ieftine, a anunţat ONU în această săptămână. Potrivit Ministerului Sănătăţii din enclavă, 900.000 de copii suferă de foame, iar 70.000 prezintă semne de malnutriţie.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.