Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că există un război hibrid al Rusiei în Europa, cu o componentă cibernetică şi o componentă de dezinformare, el arătând că pentru Republica Moldova, faptele sunt şi mai clare şi România poate să ofere expertiză tehnică pe componenta de securitate cibernetică. Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat despre avertismentul preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, că Rusia se pregăteşte să interfereze în alegerile parlamentare din această toamnă. „Din nou mă întorc la acele comunicate din 18 iulie, de la NATO, Uniunea Europeană şi Guvernul Marii Britane, care spun că există interferenţă rusă în Europa. Există un război hibrid al Rusiei în Europa, cu o componentă cibernetică şi o componentă de dezinformare. Deci, astea sunt fapte. Pentru Republica Moldova, faptele sunt şi mai clare, şi mai intense. Pentru că acolo, dincolo de aceste două componente, a mai existat o componentă care a fost cumpărarea de voturi, care este dovedită în câteva mii de cazuri cercetate de Parchetul din Republica Moldova”, a arătat Nicuşor Dan. „Ce poate România să facă este, fără să interfereze cu procesul electoral, să ofere expertiză tehnică pe multe componente, de exemplu, pe componenta de securitate cibernetică. Evident că suntem mai bine decât Republica Moldova şi la solicitarea omologilor putem să îi ajutăm”, a mai declarat preşedintele, adăugând că a discutat cu preşedintele Maia Sandu despre aceste lucruri.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.