Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru a ajuta militar Ucraina
Inapoi

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru a ajuta militar Ucraina

Postat pe 08 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Externe
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invadarea Ucrainei să fie folosite pentru finanţarea ajutorului militar oferit armatei ucrainene, a anunţat preşedinţia belgiană a Consiliului UE. „Ambasadorii UE au convenit în principiu măsuri asupra beneficiilor extraordinare rezultate din activele imobilizate ale Rusiei”, a menţionat preşedinţia belgiană într-un mesaj pe platforma X. „Banii vor servi la susţinerea redresării şi apărării militare a Ucrainei în contextul agresiunii ruse”. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media Propunerea în acest sens a venit în luna martie din partea Comisiei Europene, potrivit AFP şi EFE, preluate de Agerpres. Executivul comunitar a cerut ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate, cum ar fi de exemplu dobânzile, să fie utilizate pentru achiziţia de arme şi muniţii destinate Ucrainei. Sumele obţinute din respectivele venituri sunt estimate între 2,5 şi 3 miliarde de euro anual. În urma sancţiunilor impuse după lansarea invaziei ruse asupra Ucrainei, statele blocului comunitar împreună cu cele din G7 au blocat accesul Rusiei la circa 300 de miliarde de euro din rezervele sale valutare sau în aur. Din această sumă, UE a îngheţat active ale Băncii Centrale ruse în valoare de circa 200 de miliarde de euro, cea mai mare parte a acestei sume, aproximativ 192 de miliarde de euro, fiind depozitată în Belgia sub forma de titluri de valoare şi sume cash, iar casa de compensare Euroclear se ocupă de gestionarea acestor active. Potrivit unor surse comunitare, conform acordului de principiu convenit miercuri, care mai trebuie aprobat în Consiliul UE de miniştrii statelor membre, 90% din veniturile produse de aceste active ruseşti îngheţate vor fi transferate Facilităţii Europene pentru Pace (EPF), un fond extrabugetar constituit din contribuţii ale statelor UE şi prin care se oferă asistenţă militară statelor terţe, dar care a fost folosit în principal pentru înarmarea Ucrainei. Diferenţa de 10% va fi direcţionată către bugetul UE pentru consolidarea capacităţilor industriei de apărare ucrainene. Rusia a calificat luna trecută drept „furt şi banditism” propunerea avansată de Comisia Europeană, afirmând despre aceasta că va conduce la zeci de ani de procese şi la subminarea reputaţiei UE de apărător de încredere al proprietăţii şi de loc sigur pentru investiţii. Politicieni europeni cer de asemenea confiscarea directă a activelor ruseşti îngheţate în Occident şi folosirea acestora atât pentru reconstrucţia Ucrainei, cât şi pentru achiziţia de arme şi muniţii destinate acesteia. Însă o asemenea măsură, cerută şi de Kiev, pare cel puţin deocamdată dificilă, existând numeroase obstacole de natură juridică, geopolitică şi financiară, cum ar fi de pildă riscul de a tulbura pieţele financiare internaţionale şi de slăbire a monedei euro, plus că Moscova a ameninţat cu represalii dacă va fi pusă în practică.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din constanta

-
-

20:01

ATENȚIE! Joi și vineri se sistează furnizarea energiei electrice la Constanța, Năvodari, Agigea, Limanu, Albești și Valu lui Traian

Iată programul întreruperilor: Ctește și: Cazinoul din Constanța își extinde programul de la 1 iulie: 40.000 de vizitatori au trecut pragul clădirii de la deschiderea oficială
Image Description

19:37

Muzeul de Sculptură din Constanța lansează programul Joi la Jalea: Ateliere creative pentru public, în inima patrimoniului sculptural românesc

Evenimentul este conceput ca un atelier de creație artistică, adresat tuturor celor pasionați de arte vizuale, indiferent de vârstă sau experiență. Participanții vor avea ocazia de a lucra în proximitatea operei marelui sculptor Ion Jalea, într-un cadru muzeal încărcat de semnificație și istorie artistică. Sculpturile expuse, realizate din materiale precum bronz, ghips, piatră și marmură, oferă un context inspirațional unic pentru studiu și explorare plastică. Ion Jalea, figură marcantă a
Image Description

19:13

Spitalul Județean Constanța atrage un nou specialist: Dr. Adnan Mustafa, medic cu experiență în proceduri cardiologice avansate, se alătură echipei

„Echipa de cardiologi a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța se îmbogățește cu un profesionist de excepție. Ne bucurăm să îl avem alături pe Dr. Adnan Mustafa, un medic dedicat și apreciat în domeniul cardiologiei intervenționale. Îi urăm mult succes și realizări alături de noi!”, se arată în mesajul oficial transmis de unitatea medicală. Această veste vine în contextul unei serii de pași concreți realizați de Spitalul Județean Constanța în
Image Description

18:57

ATENȚIE, șoferi! Zece transporturi agabaritice vor îngreuna traficul pe DN 39 în această seară

Potrivit Centrului Infotrafic, traseele transporturilor agabaritice sunt următoarele: – Port Agigea – DN 39 A – DN 39 – DN 38 – DJ 391 – DN 3 – DJ 224 – DN 2A – DN 2 – DN 2B – Buzău; ora 18:00, 1 transport format dintr-un camion cu lățimea de 6,04 metri, lungimea de 48 de metri, înălțimea de 6,24 metri și masa de 151 de tone; – Agigea
Image Description

18:47

Cazinoul din Constanța își extinde programul de la 1 iulie: 40.000 de vizitatori au trecut pragul clădirii de la deschiderea oficială

„Din dorința de a da cât mai multor persoane posibilitatea de a vizita Cazinoul din Constanța, conducerea instituției a decis extinderea programului de vizitare de marți până duminică, în intervalul 10:00–21:00, ultima intrare fiind la ora 20:30. Motivele principale care au determinat extinderea programului de vizitare a Cazinoului au fost deschiderea sezonului estival care se traduce în numărul mare de turiști ce vor ajunge pe faleza din Constanța, vacanța oficială
Image Description

Recente din Romania

-
-

20:15

- Sibiu - Daniel Niculae, președintele clubului FC Hermannstadt: Ne dorim cel puțin să repetăm sezonul bun spre foarte bun, pe care l-am făcut anul trecut. Noi avem speranțe mari

Președintele clubului FC Hermannstadt, Daniel Niculae, a afirmat, miercuri, la sediul LPF, după tragerea la sorți a țintarului Superligii de fotbal, că are speranțe că echipa pregătită de Marius Măldărășanu va avea un sezon la fel de bun ca și precedentul, scrie Agerpres. 'Mai devreme sau mai târziu trebuia să joci și contra FCSB-ului și contra CFR-ului, contra tuturor echipelor. Poate e mai bine așa, să jucăm în prima etapă,
Image Description

20:12

- Dambovita - Acțiune de dezinsecție, vineri, la Butimanu

Vineri, 27 iunie 2025, începând cu ora 18:00, va avea loc, la Butimanu, o nouă acțiune de dezinsecție. Aceasta va acoperi toată comuna, astfel că apicultorii din toate satele aparținătoare sunt avertizați să ia măsuri de protecție, întrucât substanța utilizată este toxică pentru albine. „Pentru siguranța tuturor, vă rugăm să rămâneți în locuințe pe durata acțiunii. În mod special, atragem atenția apicultorilor, deoarece substanța folosită este periculoasă pentru albine. Vă
Image Description

20:05

- Gorj - Autocar cu zeci de pasageri s-a răsturnat, Planul Roșu activat

Astăzi, 25 iunie 2025, Planul Roșu de Intervenție a fost activat în urma unui accident rutier produs pe DN22 la ieșire din localitatea Tariverde spre Constanța, în care a fost implicat un autocar și un autoturism. Din primele informații, autocarul s-ar fi răsturnat în urma impactului. În autocar s-ar afla aproximativ 60 persoane cetățenie ucraineană.
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
constanta WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul constanta
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete