Atacurile politice asupra libertăţii presei - inclusiv detenţia jurnaliştilor, suprimarea instituţiilor media independente şi difuzarea pe scară largă a dezinformării - s-au intensificat în mod semnificativ în ultimul an, potrivit indexului anual al libertăţii presei în lume publicat de Reporteri fără frontiere și citat de News.ro. Indexul clasifică 180 de ţări în funcţie de capacitatea jurnaliştilor de a lucra şi de a relata liber şi independent. România este pe locul 51. Potrivit RSF, România se mândreşte cu un peisaj mediatic divers şi relativ pluralist, care oferă un teren fertil pentru investigaţii de interes public cu impact puternic. Cu toate acestea, lipsa de transparenţă în ceea ce priveşte finanţarea mass-media, în special de către stat, precum şi dificultăţile de pe piaţă subminează fiabilitatea informaţiilor şi încrederea în mass-media. În ţara noastră, „siguranţa jurnaliştilor rămâne un motiv de îngrijorare, deoarece aceştia sunt adesea ţinta unor atacuri, ameninţări şi intimidări. În cazul campaniei de hărţuire şi de denigrare de profil înalt împotriva reporterului Emilia Sercan, autorităţile nu numai că nu au făcut dreptate, dar au fost suspectate de complicitate. Supravegherea rămâne o problemă, serviciile de informaţii căutând să obţină o putere şi o influenţă mai mare pe fondul războiului din Ucraina şi al altor conflicte internaţionale”, potrivit raportului. În plus, justiţia încearcă din ce în ce mai mult să forţeze mass-media să îşi dezvăluie sursele. Numărul de procese abuzive (SLAPP) a crescut, în timp ce hotărârile judecătoreşti nu respectă întotdeauna standardele privind libertatea presei. Marile grupuri media europene, cum ar fi Ringier, PPT Group şi Dogan Media International, sunt prezente pe piaţă alături de jucători locali mari şi mici (inclusiv Intact Media Group, RCS&RDS, Hotnews, G4Media, Recorder, Rise Project şi PressOne). Piaţa este diversificată, dar fragmentată, cu multe canale de televiziune a căror sustenabilitate este fragilă. Deciziile editoriale sunt adesea subordonate intereselor proprietarilor, transformând mass-media într-un instrument de propagandă. În România, mass-media sunt lipsite de independenţă şi suferă de încercări de interferenţă, în special în ceea ce priveşte numirile conducerilor radioului şi televiziunii publice, precum şi a Consiliului Naţional al Audiovizualului. Partidele politice pot obţine o acoperire mediatică favorabilă în schimbul unei finanţări opace a mass-media. Politicienii populişti au adoptat un discurs politic agresiv faţă de jurnalişti. Norvegia rămâne în fruntea acestui al 22-lea clasament al libertăţii presei, în timp ce Eritreea se află pe ultimul loc, 180, după Coreea de Nord în ultimii doi ani. Franţa a coborât de pe locul 24 pe locul 21 printr-un efect mecanic, indicatorii ţării „stagnând”, a declarat pentru AFP Anne Bocandé, directoarea editorială a ONG-ului care apără jurnaliştii. În general, condiţiile de exercitare a jurnalismului sunt precare în trei sferturi dintre ţări. În special, ONG-ul condamnă „lipsa evidentă de voinţă politică a comunităţii internaţionale de a aplica principiile de protecţie a jurnaliştilor” în Gaza. Potrivit RSF, peste 100 de reporteri palestinieni au fost ucişi de armata israeliană, dintre care cel puţin 22 în timpul serviciului. În sens mai larg, acest clasament din 2024 subliniază faptul că guvernele oferă mai puţină protecţie jurnalismului, sau chiar joacă un rol activ în dezinformare. RSF semnalează „o deteriorare îngrijorătoare a sprijinului şi a respectului pentru autonomia mass-media”, în timp ce „2024 este cel mai mare an electoral din istoria mondială”. Aproape jumătate din populaţia lumii este afectată de cel puţin un scrutin, de la India la Statele Unite şi până la alegerile europene, ceea ce augură noi „presiuni foarte puternice”. În Argentina (locul 66, în scădere cu 26 de locuri), noul preşedinte ultraliberal Javier Milei a anunţat în martie închiderea agenţiei de presă de stat Télam, pe care a acuzat-o de „propagandă”. „Situaţia este deosebit de îngrijorătoare” în această ţară condusă de unul dintre „prădătorii revendicaţi ai libertăţii presei”, avertizează ONG-ul. În Sahel, juntele care au preluat puterea în Niger (locul 80), Burkina Faso (locul 86) şi Mali (locul 114) „îşi întăresc în mod constant controlul asupra presei şi îngreunează activitatea jurnaliştilor”, afirmă organizaţia. Controlul asupra reţelelor sociale şi a internetului este foarte strict în Vietnam (174) şi în China (172), ţară care, pe lângă faptul că încarcerează cel mai mare număr de jurnalişti din lume, practică cenzura şi supravegherea. Şi în Europa de Est şi în Asia Centrală „cenzura presei s-a intensificat, într-o mimare spectaculoasă a actelor de represiune ruseşti”, observă specialiştii RSF, citând Belarus (locul 167), Georgia (103), Kârgâzstan (120) şi Azerbaidjan (164). Rusia, unde Vladimir Putin a fost reales în martie, ocupă locul 162. Inteligenţa artificială generativă a fost, de asemenea, adăugată la arsenalul de dezinformare. Un exemplu în acest sens este reprezentat de deepfake-ul audio al jurnalistei Monika Todova în Slovacia (locul 29, în coborâre cu 12 poziţii) înainte de alegerile parlamentare din toamna anului trecut. Conţinutul „a profitat în mod clar dezinformării pro-ruse care abundă în această ţară”, potrivit RSF. În altă parte în Europa, libertatea presei este „testată de majorităţile aflate la putere în Ungaria, Malta şi Grecia”. În mai mult de trei sferturi din ţările lumii, actorii politici sunt implicaţi în mod regulat în campanii de propagandă sau de dezinformare. Această implicare este descrisă ca fiind „sistematică” în 31 de ţări. Cele mai mari scăderi ale libertăţii presei pot fi observate în Afganistan, sub regimul talibanilor (locul 178, în scădere cu 26 de locuri), Togo (locul 113, în scădere cu 43 de locuri) şi Ecuador (locul 110, în scădere cu 30 de locuri). În schimb, situaţia se îmbunătăţeşte în Chile (locul 52, +31), Brazilia (locul 82, +10) şi Polonia (locul 47, +10). „Voinţa politică poate duce la garanţii mai bune” pentru mass-media, subliniază Anne Bocandé. Asociaţia propune măsuri concrete pentru fiecare scrutin. Acest clasament se bazează, pe de o parte, pe „un studiu cantitativ al abuzurilor comise împotriva jurnaliştilor” şi, pe de altă parte, pe „un studiu calitativ”. Acesta din urmă se bazează „pe răspunsurile a sute de experţi în domeniul libertăţii presei (jurnalişti, universitari, apărători ai drepturilor omului) la aproximativ o sută de întrebări”.