Ilie Bolojan anunță astăzi reforma pensiilor speciale. Măsura face parte din al treilea pachet fiscal. Conferință de presă la ora 12:00
Inapoi

Ilie Bolojan anunță astăzi reforma pensiilor speciale. Măsura face parte din al treilea pachet fiscal. Conferință de presă la ora 12:00

Postat pe 29 Jul 2025

Update cu 5 zile în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Nationale
Prim-ministrul Ilie Bolojan susţine, marţi, de la ora 12,00, la Palatul Victoria, o conferinţă de presă pe tema pensiilor speciale, transmite Biroul de presă al Executivului. Săptămâna trecută, vicepremierul Tanczos Barna afirma că reforma pensiilor speciale va fi inclusă cel mai probabil în al treilea pachet de măsuri fiscale, menţionând că vârsta de pensionare va creşte pentru cei care beneficiază de aceste venituri şi pensia nu trebuie să fie mai mare decât salariul, potrivit Agerpres. Întrebat dacă reforma pensiilor speciale va presupune în special creşterea vârstei de pensionare, vicepremierul a spus la RFI: "Absolut şi cât mai repede, imediat, nu într-un orizont de 20 şi ceva de ani sau 15 ani sau nu ştiu câţi ani. Deci, aceea nu este o reformă serioasă". „Eu pot să fiu de acord cu cei care spun că e nevoie de pensii speciale, pentru că în Europa, în toate ţările civilizate, acolo unde pe perioada activităţii din domeniul respectiv ai foarte multe restricţii, acolo trebuie să ai şi o compensare a acestui lucru. Cei din Justiţie, cei din Ministerul Public au foarte multe restricţii, nu pot face altceva, trebuie să se concentreze doar pe activitatea respectivă. Au o reglementare foarte, foarte strictă în ceea ce priveşte conduita. (...) Şi comisarii europeni au pensii speciale, şi europarlamentarii, şi cei din administraţia de la Bruxelles, şi cei din Justiţie, poliţie, armată din toate celelalte ţări. Trebuie să fie proporţionale, în relaţie directă cu gradul de suportabilitate din partea societăţii”, a adăugat vicepremierul.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din constanta

-
-

10:10

Bătrânică de 81 de ani TÂLHĂRITĂ la mall: I-a fost smulsă geanta cu bani în timp ce se afla la toaletă

Potrivit anchetatorilor, bătrânica ar fi brut să depună la bancă circa 150.000 de lei, dar, cum era aglomerat, a preferat să plece într-un mall din zonă, în Sectorul 2 al Capitalei. Ajunsă la baie, bătrânica a pus geanta jos, lângă ea, timp în care o femeie i-a smuls-o pe sub ușă. Hoața a fugit îmreună cu complicele său, cu un taxi. Polițiștii au reușit să îi prindă, dar banii nu
Image Description

10:07

Accident în lanț la Eforie Nord: Un autocar a lovit patru mașini. Circulația pe DN39, aproape blocată

Salvatorii au fost solicitați să intervină la accidentul rutier. În autocarul care se deplasa spre stațiunea Venus se aflau 28 de persoane. Potrivit martorilor, pe DN 39, în zona stațiunii Eforie Nord, șoferul ar fi intrat în depășire, dar, cum din față venea un alt autoturism, șoferul ar fi încercat să evite mașina și a intrat în alte patru autoturisme. Pe DN39, circuația este aproape blocată.
Image Description

09:41

Postul Adormirii Maicii Domnului: Când este dezlegare la pește și ce alimente sunt permise în post

O singură zi este marcată în calendar ca fiind cu dezlegare la pește: 6 august, de Schimbarea la Față a Domnului. Chiar dacă este în timpul postului, această zi permite consumul de pește, vin și ulei. Restul postului Adormirii Maicii Domnului este unul aspru: în zilele de luni, miercuri și vineri nu se mănâncă nimic până la slujba Ceasului al IX lea (ora 15:00). După Ceasul al IX lea se
Image Description

09:19

Doi minori, unul din Castelu, celălalt din Constanța, au dispărut, a DOUA OARĂ, de la domiciliu: Sunați la 112 dacă îi vedeți

Ambii minori au 17 ani. Potrivit Poliției Române, Denisa Memet are 1,60 m înălțime, 49 de kilograme, păr negru, ochi verzi. Nicușor Niculae are 1,7 metri, 60 de kilograme, părul negru, ochii căprui și, ca un semn distinct, o pată pe frunte. Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu acești minori sunt rugaţi să contacteze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, tel. 0241.611.364.
Image Description

09:12

ZERO criză bugetară la Cernavodă: Încep Zilele orașului 2025, eveniment de 1,7 milioane de lei. Dani Mocanu, Connect-R și Vali Vijelie, capete de afiș

Primăria orașului Cernavodă nu își bate capul cu criza bugetară, cu tăierile de salarii sau cu reducerea numărului de angajați de la stat. Pe pagina de Facebook a autorității locale se anunță începerea evenimentului Zilele Orașului 2025, iar locuitorii sunt invitați să “ia parte la una dintre cele mai frumoase sărbători ale orașului nostru. Cernavodă are povești de spus, oameni deosebiți și tradiții vii care merită celebrate. Veniți să fim
Image Description

Recente din Romania

-
-

10:10

- Constanta - Bătrânică de 81 de ani TÂLHĂRITĂ la mall: I-a fost smulsă geanta cu bani în timp ce se afla la toaletă

Potrivit anchetatorilor, bătrânica ar fi brut să depună la bancă circa 150.000 de lei, dar, cum era aglomerat, a preferat să plece într-un mall din zonă, în Sectorul 2 al Capitalei. Ajunsă la baie, bătrânica a pus geanta jos, lângă ea, timp în care o femeie i-a smuls-o pe sub ușă. Hoața a fugit îmreună cu complicele său, cu un taxi. Polițiștii au reușit să îi prindă, dar banii nu
Image Description

10:10

- Vrancea - Guvernul a suplimentat suma destinată plăților pentru motorina utilizată în agricultură

În ședința de Guvern din 31 iulie 2025 a fost aprobată o Hotărâre prin care se suplimentează cu 103 milioane lei bugetul pentru anul 2025 prevăzut pentru efectuarea plății ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, majorând suma de la 500 milioane lei la 603 milioane lei. Această suplimentare este necesară deoarece, din suma inițială de 500 milioane lei alocată pentru 2025, au fost utilizate 435.631.425
Image Description

10:09

- Cluj - Clujenii, disperați de zgomotul de la șapte dimineața provocat de un șantier: „Nici duminica nu ne putem odihni!”

Situație revoltătoare semnalată de mai mulți locuitori în Dâmbul Rotund, care susțin că sunt victimele unui dispreț total din partea autorităților locale și a unui dezvoltator imobiliar. Aceștia susțin că în dimineața zilei de duminică, la ora 07:10, utilajele de șantier au început să funcționeze în forță, generând un nivel de zgomot imposibil de tolerat. „Este ora 07:20 într-o duminică, și nu ne putem odihni deloc. Ne ciocănesc în cap
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
constanta WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul constanta
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete