Momente grele pentru părinții victimelor de la 2 Mai: Mamei lui Sebi i s-a făcut rău după ce avocatul apărării a spus că e culpă comună
Inapoi

Momente grele pentru părinții victimelor de la 2 Mai: Mamei lui Sebi i s-a făcut rău după ce avocatul apărării a spus că e culpă comună

Postat pe 04 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 9 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Nationale
Momente grele pentru părinții tinerilor uciși în stațiunea 2 Mai. Mamei lui Sebastian i s-a făcut rău în sala de judecată, iar tatăl Robertei a ieșit din sală, în momentul în care avocatul apărării a spus că victimele se deplasau neregulamentar pe stradă si că e vorba despre o culpa comună. Tânărul care s-a urcat la volan după ce a consumat un cocktail de droguri, ar putea primi o pedeapsă redusă, asta după ce la termenul anterior și-a recunoscut fapta. Livia Dragomir, mama Robertei: V-am spus din start că nu se va rezolva nimic. La noi în țară, infractorii cred că au mai multe drepturi decât cetățenii obișnuți. S-a spus că a fost culpă comună. Acolo nu au pe unde să meargă. Nu puteau traversa strada în curbă. -Soțul dvs. a ieșit din sala de judecată și a trântit ușa. -Da. A ieșit în momentul în care a auzit că este culpă comună. Deci ei vor să-l scoată pe el, mai au puțin și scot copiii noștri vinovați pentru că erau pe stradă și nu pe el. Avocatul Adrian Cuculis, apărătorul familiei tinerei ucise în accidentul de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu, a afirmat că la termenul de joi, Judecătoria Mangalia a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în omor calificat şi a precizat că următorul termen de judecată va fi şi ultimul în acest proces. Apărătorul lui Vlad Pascu, avocatul Adrian Bendeac, a declarat că victimele accidentului de la 2 Mai circulau neregulamentar şi că este o culpă comună. Adrian Cuculis a declarat jurnaliştilor la ieşirea din Judecătoria Mangalia că la următorul termen vor fi audiate părţile vătămate şi cele civile. “S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, lucru care era cumva bănuit de către noi de data trecută. Evident, aveai cumva prefigurată ideea aceasta de a-l păstra pe aceeaşi procedură. Ştim foarte bine, fapta până la zece ani şi şase luni va avea limitele reduse cu o treime din pedeapsa respectivă. Se vor audia la următorul termen martori, se vor audia părţile vătămate, respectiv părţile civile, cele care au rămas în viaţă ca şi părţi vătămate şi data viitoare va fi ultimul termen de judecată”, a declarat Adrian Cuculis, citat de News.ro. El a precizat că judecătoarea l-a anunţat pe Vlad Pascu că poate fi prezent în sală la următorul termen de judecată dacă doreşte acest lucru. “Judecătorul i-a readus aminte lui Vlad Pascu că ar putea să participe în sala de judecată, atenţie, dacă doreşte. Am spus de fiecare dată că este o chestiune care ţine de cum doreşte inculpatul. Poate să îl aducă instanţa dacă vrea să se convingă de anumite lucruri, dar nu a dorit lucrul ăsta. După o oră de dezbateri pe subiectul acesta, Parchetul a solicitat respingerea cererii de schimbare a încadrării. S-a respins cererea noastră, dar şi a colegei mele doamna avocat care reprezintă familia Olariu, iar în momentul de faţă suntem pe procedura simplificată. Sunt patru infracţiuni: ucidere din culpă, vătămare corporală, fugă de la locul accidentului şi conducere sub influenţa a patru substanţe interzise, iar dosarul 2 Mai avem certitudinea că se va termina pe 18 aprilie, când va fi termenul final”, a declarat Adrian Cuculis. Apărătorul lui Vlad Pascu, avocatul Adrian Bendeac, a declarat jurnaliştilor la ieşirea din sediul Judecătoriei Mangalia că victimele accidentului de la 2 Mai circulau neregulamentar. “În raportul de expertiză auto sunt concluziile tuturor experţilor, în sensul în care participanţii la trafic au creat o stare de pericol pasiv în sensul în care se deplasau neregulamentar. E o culpă comună”, a afirmat Adrian Bendeac. El a fost întrebat dacă a stat de vorbă cu Vlad Pascu. “Da. Am discutat despre apărare, nu vă pot pune la dispoziţie ce anume am discutat, sunt aspecte strict care ţin de apărarea în dosar”, a precizat apărătorul autorului accidentului de la 2 Mai. Întrebat dacă Vlad Pascu va fi prezent şi fizic la proces, Adrian Bendeac a răspuns: “Nu cunosc. Este pentru prima oară ca precedent când preşedintele instanţei a făcut această referire. Pentru că nici în cursul judecăţii, nici în cursul procedurii de cameră preliminară şi nici cu ocazia verificării măsurilor preventive instanţa nu a dispus niciodată prezenţa acestuia în sala de judecată. Codul de Procedură Penală prevede această posibilitate ca judecătorul instanţei să dispună citarea fie prezenţă fizică în sala de judecată, fie prin videoconferinţă. (...) Nu e o problemă de refuz. Până la acest termen de judecată instanţa nu a dispus citarea acestuia cu prezenţă fizică. Instanţa a dispus în mod exclusiv până la acest moment ca prezenţa lui la fiecare termen, inclusiv la măsurile preventive, să fie exclusiv prin videoconferinţă. (...) Dacă instanţa cere să se prezinte personal trebuie să se prezinte personal”, a afirmat Adrian Bendeac. Vlad Pascu a fost trimis în judecată, în luna octombrie, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, iar la termenul din 14 martie a fost admisă solicitarea lui Vlad Pascu de judecare în procedură simplificată, prin care pedeapsa este redusă cu o treime.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din constanta

-
-

22:04

Firma Laboratoarele Bioclinica SRL își extinde activitatea prin deschiderea unui punct de lucru în Constanța

Așadar, asociații au renunțat la la următoarele activități secundare, corespunzătoare codurilor CAEN: Totodată, s-a decis ca obiectul principal și unic de activitate al societății să fie: Cod CAEN 8891 – Servicii de diagnostic imagistic și activități conexe. În cadrul aceleiași Adunări Generale, s-au adoptat și alte măsuri importante privind organizarea internă și structura legală a societății. Astfel, s-a aprobat deschiderea unui nou punct de lucru, situat în municipiul Constanța, bd.
Image Description

21:53

ALERTĂ în largul mării, la Saturn: O persoană are nevoie de ajutor

Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, după ce a fost anunțată prezența persoanei în apă, la fața locului intervine o ambarcațiune de salvare de la Stația Mangalia. FOTO cu rol ilustrativ Citește și: Intervenție de urgență la City Park Mall Constanța: iată ce s-a întâmplat!
Image Description

21:41

Accident cu 5 autoturisme pe A2, între Cernavodă și Fetești

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Cernavodă cu 1 ASAS și un echipaj SMURD B2, iar de la ISU Ialomița a venit în sprijin un ASAS și un SMURD B2. În cele 5 autoturisme au fost 17 persoane (11 adulți și 6 copii). Doi adulți sunt asistați de echipajele SMURD B2 Cernavodă și Fetești, celelalte persoane refuză transportul si asistența medicală. În urma măsurătorilor efectuate de către
Image Description

20:20

VIDEO O nouă fiță culinară, lansată pe TikTok: Ce preț are Slănina Dubai

“Slănina Dubai, la 220 de lei kilogramul (circa 56 de lei românești n.r.), haideți să vedem cum este la interior. Tăiem așa, o bucată frumoasă. Ia, priviți cum arată, ca untul, ca vântul și ca gândul, cu un pic de usturoi…”, prezintă noutatea „de Dubai” o tânără, pe TikTok. Postarea a înregistrat, rapid, zeci de mii de vizualizări și mii de comentarii: #slaninaregala #camarafermierului #chisinaumoldova🇲🇩❤️ #slaninadecasa #bbqtiktok #slanina #platoumoldovenesc ♬
Image Description

20:02

Accident rutier pe A2 între Cernavodă și Fetești: ambuteiaj masiv în zonă

Potrivit informațiilor oferite de utilizatorii aplicației Waze, blocajul de trafic a început încă de la ieșirea de pe podul de la Cernavodă și se întinde până aproape de zona Fetești. Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență și să respecte indicațiile forțelor de ordine aflate la fața locului. Actualizări privind starea traficului și reluarea circulației normale vor fi comunicate pe măsură ce intervențiile vor avansa. Citește și: IPJ Constanța: Accidentul
Image Description

Recente din Romania

-
-

00:17

- Bihor - Încă un record naţional stabilit de Mihai Dringo - A îndeplinit baremul pentru Campionatul Mondial!

Săptămâna şi recordul pentru atletul Mihai Sorin Dringo în proba de 400 metri plat. De această dată, sportivul bihorean pregătit de Robert Olah, legitimat la CSM Oradea, a îndeplinit baremul ce îi asigură participarea la Campionatul Mondial de Atletism 2025, programat a se desfășura la Tokyo (Japonia), între 13-21 septembrie. Mihai Sorin Dringo a participat sâmbătă la Cupa Europei pe echipe la atletism, Liga a 2-a, organizată la Maribor (Slovenia).
Image Description

00:10

- Botosani - VIDEO Bătaie în fața unei săli de jocuri de noroc din Botoșani! Un tânăr a fost pus la pământ și lovit de alți doi tineri

O bătaie a avut loc duminică seară în fața unei săli de jocuri de noroc din municipiul Botoșani. Un tânăr a fost pus la pământ și lovit de alți doi tineri, sub privirile altor două persoane. Agresiunea a avut loc pe Calea Națională 49. Poliția a văzut imaginile și a deschis o anchetă în acest caz pentru identificarea agresorilor. „Ne-am sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire
Image Description

00:10

- Vrancea - Horoscopul zilei de 30 iunie 2025

Este o zi excelentă pentru a finaliza proiecte începute mai demult. Ai multă energie și o determinare de invidiat. În plan sentimental, fii atent(ă) la nevoile partenerului. Sfatul zilei: Nu ignora detaliile – ele fac diferența. O zi bună pentru relaxare și reîncărcare. Ai tendința să te izolezi puțin, dar acest lucru îți va face bine. Financiar, fii atent(ă) la cheltuieli impulsive. Sfatul zilei: Timpul petrecut cu tine însuți e
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
constanta WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul constanta
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete