Predoiu îi răspunde lui Ciolacu: Negocierile pentru Schengen terestru sunt încă în curs. Nu există o decizie formală
Inapoi

Predoiu îi răspunde lui Ciolacu: Negocierile pentru Schengen terestru sunt încă în curs. Nu există o decizie formală

Postat pe 07 Nov 2024

Update cu 9 luni în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Nationale
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, vine cu precizări după ce premierul Marcel Ciolacu a spus că românii vor putea călători „mai mult ca sigur” fără controale la frontierele terestre începând din martie. Predoiu spune că discuţiile şi negocierile sunt încă în curs, sunt „constructive” şi „cu o bună perspectivă”, dar că deocamdată nu există „o decizie formală luată la nivelul Consiliului JAI sau la nivelul ministerelor de Interne”, potrivit News.ro. „Discuţiile privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen cu miniştrii de Interne din statele membre UE, în primul rând cu colegii miniştri din Austria, Ungaria şi Bulgaria au continuat permanent pe toată durata acestui an atât în formate oficiale, cât şi în cadrul unor întâlniri informale, la Viena, Budapesta, Sofia şi Bruxelles. De asemenea, am ţinut permanent legătura cu comisarul Ylva Johansson, cu alţi oficiali europeni, dar şi cu noul comisar Magnus Brunner, împreună cu care am avut o primă discuţie la Viena încă din luna septembrie. Salut poziţia domnului comisar Magnus Brunner exprimată recent la audierile din Parlamentul European, în cadrul cărora a exprimat sprijinul pentru aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen cu frontiera terestră, cât mai rapid cu putinţă”, a spus Predoiu.. „Aceste demersuri au avut şi au un caracter continuu din partea mea şi a echipei mele. În acest sens, recent am avut o substanţială întâlnire de lucru cu noul ministru francez de Interne, Bruce Retailleau, la Paris, în urma căreia Franţa a reiterat sprijinul pentru intrarea RO şi BG în Spaţiul Schengen, deplin, inclusiv cu frontiera terestră, cât mai rapid cu putinţă. Toate aceste discuţii au decurs foarte bine şi constructiv pentru procesul de aderare, dar şi pentru consolidarea frontierelor şi combaterea migraţiei ilegale”, a mai spus Predoiu într-un comunicat de presă. Ministrul a precizat că discuţiile şi negocierile „sunt încă în curs, sunt constructive şi cu o bună perspectivă”, dar că nu există „deocamdată o decizie formală luată la nivelul Consiliului JAI sau la nivelul ministerelor de Interne”. „De asemenea, aş vrea să subliniez faptul că cel mai bun semnal public pe care îl putem da în contextul acestor negocieri este faptul că România va continua să acorde sprijin politic, legal, instituţional pentru protecţia frontierelor şi să dezvolte continuu capacitatea de combatere a migraţiei ilegale. România va fi gata să ia toate măsurile pentru protecţia frontierelor sale şi după admiterea în Spaţiul Schengen cu frontierele terestre şi să aplice toate procedurile Schengen la frontierele sale, inclusiv instituirea de controale, atunci când se impun, precum şi aplicarea unor politici foarte eficiente în materie de azil şi returnări”, a continuat Predoiu. Ministrul a mai precizat că România are „o foarte bună cooperare în combaterea migraţiei ilegale cu toţi vecinii noştri, dar şi cu Austria” şi „o foarte bună cooperare la nivelul ministerelor pe toate domeniile de interes”, precum şi „o foarte bună comunicare cu miniştrii din Austria, Ungaria şi Bulgaria, ca şi cu ceilalţi colegi din statele membre UE”. Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din constanta

-
-

12:35

FOTO VIDEO Alexandru Mezei, directorul Autorității Navale Române, este condus, astăzi, pe ultimul drum

Sluja de înmormântare a lui Alexandru Mezei este oficiată la Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța, de Arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie. Cortegiul funerar va trece și prin Portul Constanța, locul în care Alexandru Mezei și-a dedicat mare parte din viață și carieră. De asemenea, și se va opri în fața ANR, instituie condusă de Alexandru Mezei. Alexandru Mezei va fi înmormântat la Cimitriul Central din Constanța. Reamintim
Image Description

12:08

VIDEO Imaginile GROAZEI: În ce condiții sunt produși kurtoșii în Eforie. ANPC a intrat pe fir

În clipurile filmate chiar în zona „de producție” se pot vedea condițiile în care se prepară kurtoșii la Eforie. Zoaie, haine murdare aruncate aiurea prin cameră, mese pline de jeg, într-un cuvânt, condiții demne de lumea a treia. Acțiunea Poliției Locale Eforie a fost inițiată de Prefectura Constanța, în colaborare cu Jandarmeria și ANPC. Vom reveni cu mai multe amănunte. Citește și: Atenție la piscinele de pe litoral! Amenzi usturătoare
Image Description

12:05

Sportivii CSM Constanța, cooptați în lotul național ce va participa la Mondialele de înot ale juniorilor de la Otopeni

Înotătorii sunt pregătiți la CSM Constanța de antrenorii Răzvan Florea, Oussama Rebay și Andrei Ene. Tamara Lospa (17 ani) va concura în probele 50 m bras, 100 m bras, 200 m bras, Eva Paraschiv (18 ani) la 50 m fluture, 100 m fluture, 200 m fluture, Eric Andrieș (17 ani) la 100 m liber, 200 m liber, Tudor Iordache (17 ani) la 50 m spate, 100 m spate, 200 m
Image Description

11:20

Se circulă bară la bară pe DN 39, între Agigea și Eforie Nord și pe autostrada A2, între Medgidia și Fetești: Ce rute alternative puteți alege

Valori crescute de trafic sunt semnalate și pe autostrada A2, pe sensul dinspre Constanța către București, între localitățile Medgidia și Fetești. Se circulă în coloană și pe DN 39, între Agigea și Eforie Nord pe sensul către Vama Veche, precum și pe sensul opus, între stațiunile Tuzla și Eforie Nord. Pentru evitarea timpului de așteptare în coloană, conducătorii auto sunt sfătuiți să opteze și pentru rute alternative! Pentru evitarea aglomerării
Image Description

11:04

ATENȚIE, șoferi! Autostrada A2 este aproape BLOCATĂ în zona localității Peștera, în urma unui eveniment rutier cu trei autoturisme implicate

Potrivit Centrului Infotrafic, la kilometrul 172, pe sensul de deplasare spre București, în zona localității Peștera, județul Constanța, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale în care au fost implicate trei autoturisme. A doua bandă este blocată, circulându-se îngreunat, cu viteză redusă, pe banda de urgență și prima bandă. Valorile de circulație sunt ridicate și se estimează reluarea normală a traficului după ora 11:00. Pentru prevenirea accidentelor
Image Description

Recente din Romania

-
-

14:01

- Gorj - Bărbat din Crușeț, reținut 24 de ore pentru că a încălcat ordinul de protecție

Un bărbat de 46 de ani din comuna Crușeț a ajuns în Centrul de Reținere pentru 24 de ore pentru că a încălcat ordinul de protecție. Individul a mers peste soția sa în data de 15 august, chiar dacă nu mai avea voie să se apropie de ea. La data de 15 august 2025, polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au fost sesizați prin apel 112 de o
Image Description

13:57

- Hunedoara - Un bărbat handicapat, ucis cu violenţă

Un bărbat din Vulcan, în vârstă de 65 de ani, cu handicap locomotor, a fost ucis cu o violență extremă în pro­pria locuință. Potrivit an­che­ta­torilor, victima a fost agresată fizic și strangulată. Incidentul a avut loc în cursul zilei de 13 august. Principalul suspect în acest caz a fost reținut, iar cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara. „În data de 13.08.2025, aflându-se la locuința victimei
Image Description

13:48

- Nationale - Accident grav la Campionatul Naţional de Rally Cross, la Bughea de Sus, în Argeș: spectatori loviți de o roată desprinsă dintr-o mașină

Un grav accident a avut loc, duminică, la Campionatul Naţional de Rally Cross, care se desfăşoară în judeţul Argeş, la Bughea de Sus. O roată s-a desprins dintr-un bolid, lovind doi spectatori, în urma incidentului unul dintre ei intrând în stop cardio-respirator. Competiţia a fost oprită. „Pe parcursul competiţiei «Rally Cross - Etapa 4 Campionatul Naţional de Rally Cross» care se desfăşoară în comuna Bughea de Sus, două persoane (spectatori)
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
constanta WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul constanta
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete