Servicul Român de Informaţii a transmis, miercuri, clarificări cu privire la transportul lichidelor, aerosolilor şi gelurilor în recipiente cu o capacitate de până la doi litri şi explică că măsura va fi posibilă doar în aeroporturile care vor instala noul model de echipament de control. „Recertificarea, la nivel european, a unui model de echipament de control de securitate utilizat şi în aeroporturi din România a creat premisele ridicării restricţiilor privind transportul lichidelor, aerosolilor şi gelurilor (LAGs) în bagajul de mână. Transportul LAGs în recipiente cu o capacitate de până la doi litri va fi însă posibil doar după instalarea noului algoritm de detecţie certificat, integrarea sa în cerinţele hardware în baza cărora s-a realizat certificarea şi parcurgerea etapelor de testare în vederea acceptanţei conform reglementărilor europene”, au transmis, miercuri, oficialii SRI. Potrivit acestora, ridicarea restricţiilor va fi posibilă exclusiv în aeroporturile din România care dispun de echipamentele recertificate şi complet actualizate. SRI prezintă, pe site-ul propriu, restricţiile obişnuite pentru lichide. Lichidele (LAGs - lichide, aerosoli şi geluri) includ: paste, loţiuni, creme, amestecuri de lichide/solide, recipiente sub presiune, geluri sau altele cu o consistenţă similară. produse cosmetice: pastă de dinţi, gel de păr, parfumuri, spumă de ras, şampon/balsam, cremă/loţiune, fixativ, spumă pentru păr, spray-uri, mascara, fond de ten, ruj lichid etc.; băuturi: răcoritoare, alcoolice, siropuri, apă etc.; alimente: supă, ulei, miere, iaurt, smântână, humus, maioneză, muştar, ketchup, cremă de brânză, salată de vinete/icre, shake-uri proteice, gem, compot, frişcă lichidă etc.Care sunt lichidele permise la transport în bagajul de mână? Următoarele categorii de LAGs pot fi permise în cabina aeronavei, după prezentarea separată a acestora operatorilor de securitate şi efectuarea controlului de securitate: În cabina aeronavei sunt permise LAGs ambalate în recipiente individuale cu capacitatea de maxim 100 ml sau echivalent şi care se află într-o singură pungă de plastic, transparentă, resigilabilă (cu sistem de închidere prin presare sau tip fermoar) cu volumul pungii de maxim 1L, complet închisă.Un pasager are dreptul la o singură astfel de pungă. Recipientele care au capacitatea mai mare de 100 ml, chiar dacă sunt parţial umplute, nu sunt acceptate la transport în cabina aeronavei. Sunt permise în bagajul de mână LAGs cu capacitatea mai mare de 100 ml care, pe durata călătoriei, urmează să fie folosite în scop medical sau care răspund unei necesităţi dietetice speciale. O adeverinţă sau o scrisoare medicală care să confirme necesitatea utilizării medicamentelor poate fi utilă, însă nu este obligatorie. Alimentele pentru bebeluşi LAGs în stare lichidă cu capacitatea mai mare de 100 ml sunt permise. LAGs sigilate într-o pungă STEB (Security Tamper-Evident Bag). STEB este punga pe care o primeşti de la comercianţii din zonele de securitate ale unui aeroport sau de la bordul aeronavei atunci când îţi achiziţionezi produse de consistenţă lichidă, în interiorul căreia se află, poziţionată în mod vizibil, dovada achiziţionării acesteia dintr-un astfel de mediu (bon de casă). Această pungă dispune de un sigiliu de unică folosinţă, astfel că, după introducerea LAGs şi a bonului în interiorul pungii, orice intervenţie asupra integrităţii sigiliului pungii STEB, atrage după sine anularea criteriilor de acceptare a produselor la transport în cabina aeronavei. Atunci când tranzitaţi ori sunteţi în transfer către altă destinaţie, nu uitaţi să solicitaţi comerciantului introducerea LAGs într-o pungă STEB. Transportul în bagajul de cabină al soluţiilor dezinfectante (lichide, geluri, săpunuri) sau materialelor precum şerveţele dezinfectante ori altor soluţii similare, este permis, chiar şi în recipiente de peste 100 ml, cu condiţia ca întreaga cantitate transportată să nu depăşească 250 ml. Recipientele cu conţinut de alcool de peste 70% sunt permise cu aprobarea companiei aeriene cu care călătoriţi. Pe Aeroporturile Internaţionale „Avram Iancu” Cluj Napoca, „Traian Vuia” Timişoara, Craiova şi Sibiu, se aplică aceleaşi reguli menţionate mai sus privind acceptarea şi transportul lichidelor în bagajul de mână, cu menţiunea că nu există obligativitatea ca lichidele aflate în recipiente cu capacitate de maxim 100 ml să fie depuse în pungi resigilabile.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.