Ceasurile inteligente pot conține substanțe chimice periculoase
Un studiu recent, publicat în revista Environmental Science & Technology Letters, a ridicat semne de întrebare cu privire la siguranța ceasurilor inteligente. Conform publicației 20 MINUTOS și Rador Radio România, cercetătorii de la Universitatea Notre Dame din Statele Unite au descoperit concentrații îngrijorătoare de substanțe chimice periculoase, cunoscute sub numele de PFAS (Substanțe Per și Perfluoroalchilate), în unele modele de ceasuri inteligente.
Cercetarea a fost realizată pe 22 de curele de ceas, achiziționate din diverse colțuri ale Statelor Unite. Aceste curele proveneau de la diferite mărci și aveau prețuri variate. Rezultatele au fost alarmante: nouă dintre curele au prezentat niveluri ridicate de acid perfluorohexanoic (PFHxA), un tip de PFAS, iar multe dintre ele erau fabricate dintr-un polimer sintetic numit fluoroelastomer, utilizat pentru a oferi rezistență la transpirație, uleiuri și loțiuni.
Graham Peaslee, unul dintre autorii studiului, a subliniat riscurile pe care aceste substanțe chimice le pot avea asupra sănătății. Problema devine și mai serioasă în timpul activităților fizice, când transpirația și deschiderea porilor permit absorbția acestor substanțe direct în piele. Experții avertizează că aceste substanțe pot ajunge în sânge, provocând efecte negative asupra ficatului, sistemului endocrin și dezvoltării.
Este surprinzător că curelele mai scumpe au prezentat concentrații mai mari ale substanțelor chimice dăunătoare. Această descoperire subliniază nevoia de a analiza mai atent produsele pe care le folosim zilnic, în special cele care intră în contact direct cu pielea.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail